Mozart si Sostakovici au fost egal si discret aniversati. Concertul, parte a unui ciclu intitulat “EuroArt”, a avut ca spectatori, pe linga cehii de la Biblioteca Nationala, care au capatat bilete gratuite, lume din toata Europa. Capela nu era incalzita peste temperatura necesara conservarii picturilor, dar toti, cu paltoanele pe noi, ne-am simtit intr-un soi de comuniune cu muzicienii, cu Mozart si cu Sostakovici. Ultimul, bisat, de altfel.
Probabil ca nu exista nume de compozitor mai popular astazi decit Mozart, dupa cum nici mai falsa impresie ca toata lumea ii cunoaste muzica. Cui nu-i suna familiar Eine kleine nacht musik, nu? Daca nu altfel, macar ca sunet de apel pe telefonul mobil. Si cine nu stie de Recviemul si viata lui dupa filmul lui Milos Forman, Amadeus? Chiar daca filmul este o fictiune…
Publicitatea acestei aniversari este atit de invaziva, incit te intrebi daca un articol in plus isi mai are rostul. Nu exista revista muzicala, ziar in general, in care cineva sa nu-i utilizeze numele, sa nu-si dea cu parerea, sa nu publice un “dosar”, sa nu-ti explice macar originea pralinelor Mozart, bomboanele invelite in ciocolata, aflu, nu stiam, si ele centenare. “Mozart 250 de ani fara eclipsa”; “Mozart la 250 de ani; cel mai mare compozitor?”; “Mozart al nostru, tot ce trebuie stiut despre viata lui, capodoperele lui cele mai mari” (sic!) – sint citeva din titlurile cele mai in voga pe copertele revistelor. Are rost sa le mai citesti articolele?
Ca Mozart si aniversarea de anul acesta sint in mare masura obiect de comert, si nu prilej de educatie muzicala imi pare de ordinul evidentei. As vrea sa fiu contrazis. Universul, civilizatia mozartiana sa treaca inaintea mitomaniei si a suficientei culturale, a bomboanelor, T-shirt-urilor, a canilor cu chipul edulcorat al compozitorului, a concertelor-actiune festiva, ce mai bifeaza o aniversare. Mozart si muzica lui sa fie anul acesta, de exemplu, un curs pentru profesorii de specialitate in scolile din Romania, editurile mari, cu priza si distributie adevarata, sa-i publice macar o selectie din imensa corespondenta si fie doar una dintre multele biografii, tineri muzicologi sa intre in biblioteci pentru o istorie critica a muzicii lui pe scenele romanesti, o casa de discuri in cooperare cu radioul si filarmonica sa scoata la iveala din arhivele sonore citeva bune interpretari, poate de la Festivalurile Enescu, iar institutele culturale sa profite de ocazie pentru a organiza intr-un circuit european concerte de promovare in strainatate a unor tineri solisti si formatii camerale. O voce pesimista imi spune ca e tirziu, ca sint lucruri ce trebuiau gindite din timp, o alta, ca fie el cit de geniu si iubit de divinitate numitul Amadeus Mozart, cartea muzicala nu se vinde; o a treia imi sopteste ca noi ne ocupam anul acesta de o alta personalitate, iar o a patra ca, in fond, de ce ar marsa cineva la aniversarea Mozart, cit timp lucrurile s-au miscat asa de greu la cea a lui Enescu. Nu mai indraznesc sa intreb ce fonduri vor fi fost alocate de la cultura Societatii romanesti Mozart, pentru eventuale publicatii sau simpozioane. Mozart cu ai lui, noi cu ai nostri. Despre aniversarea lui Sostakovici nu mai vorbesc.
Ianuarie 2006