In Romania de azi par a fi contemporane mai multe virste ale istoriei, ceea ce se reflecta si in literatura care se scrie: asta poate ar explica marea varietate tematica si de receptare. Sa ne referim aici doar la un singur aspect. Ce se intimpla cu romanul istoric in literatura romana de azi? Tema e foarte putin reprezentata. Nu e oare aici marea noastra sfidare? Din noua generatie literara, cine are curajul si priceperea sa scrie bine roman istoric? Una dintre ideile care ne place la Jose Saramago (de exemplu, in Istoria asediului Lisabonei) e ca istoria e importanta exact in masura in care o rescriem, recitim si retraim noi, si am invatat de la Mario Vargas Llosa (in Razboiul sfirsitului lumii, in Sarbatoarea tapului) ca trecutul poate fi povestit in formula “clasica” si se citeste cu maxim interes atit timp cit reconstituirea ajunge sa pastreze idei si scene relevante azi, fara a amesteca vreo prejudecata politica in nuantele textului. Cum ai facut asta, s-a terminat, cititorul simte, adoarme sau fuge.
In literatura romana contemporana, multi autori scriu de parca nu s-ar fi impacat cu temele istorice, de parca le-ar fi teama de secolul XX, teren nesigur pentru imaginarul nostru, desi am fost inundati de documente istorice si proza memorialistica. Mi-a placut Destinul din oglinda, recentul roman al lui Adrian Majuru de la Paralela 45, pentru ca e un exemplu de solutie literara inteligenta care trezeste interesul nostru pentru destine relevante ale ultimului veac. Bineinteles ca e nevoie de un cititor interesat si inteligent pentru asta, dar va rog sa lucram cu aceasta ipoteza, desi afluxul de tabloide proaste care domina mass media noastra ar sugera contrariul (poate e doar un semn pasager de saracie). Cum oare a reusit Elizabeth Kostova, cu The Historian, sa produca unul dintre bestseller-urile verii in SUA, incorporind in povestea ei o tema inspirata din istoria locala a Balcaniei (via Bram Stoker)? Nu orice carte despre vampiri are succes in SUA, pentru ca si de partea cealalta a oceanului cititorii stiu sa aleaga. E un subiect care merita reflectie: poate ca ceva ramine interesant si neexploatat literar in mostenirea noastra istorica. Azi literatura se adreseaza unui cititor care in timpul liber asculta Megadeth si “surfeaza” pe web. Abia reevaluarea si recistigarea literaturii cu tematica istorica reprezinta semne ale normalitatii literare a timpului nostru. Dupa cum normalitate literara ar fi si receptarea cuvenita a lucrarilor de exceptie ale timpului nostru.
Mi-ar fi placut sa vad critica de azi intelegind asa cum trebuie Intoarcerea huliganului, de Norman Manea, o extraordinara contributie la imaginea adevarata a Romaniei, o carte care ne arata cum eleganta si inteligenta scriitorului pot sa se ridice deasupra celor mai nenorocite tragedii ale istoriei. Mi-ar fi placut sa vad critica de intimpinare de azi aratind ca intelege (la prima lectura!) cit de originala si valoroasa e vocea unor autori ca Dan Lungu sau Adrian Buz si cit de semnificative sint cartile lor. Din pacate, in ultimul deceniu, raspunsul criticii a fost sub calitatea provocarii. Acesti autori, ca si multi altii, din toate generatiile literare, care inca scriu si lucreaza azi, se confrunta cu atmosfera neprielnica a unei lumi literare dominate de ranchiuna, de frustrari si de ambitii nesustinute de nimic. Dar, fireste, realele provocari literare nu au nimic de-a face cu saltimbancii momentului, cei care pot cel mult sa ne enerveze atunci cind trec in administratie.