Lupta literara romaneasca nu este una tematica, este mai degraba stilistica, urmare fireasca a dominatiei criticilor formati in anii ‘60- ‘70 in spirit de evaluare pur estetica. Putini scriitori tineri incearca sa evolueze si dupa alte criterii decit cele traditionale: desi dezinhibarea e mult mai mare, evident, scriitorul roman isi viseaza, intr-o coplesitoare majoritate, locul bine stabilit in forme ierarhice vechi (premii, istorii literare, manuale). Vinzarile de carte ramin inca un criteriu anemic. Prozatorul scrie mai ales pentru critica si e obsedat de recenziile pe care le are cartea sa. Si atunci, firesc: critica isi stie aceasta postura, de receptor privilegiat, si scrie fara frica de condamnare a publicului, asa cum ii cer factori secundari. Paranteza: daca un critic de cinema iti recomanda calduros de trei ori consecutiv filme care sint proaste, acest critic va fi sanctionat mult mai prompt de spectator… Un critic literar nu are aceasta cenzura a publicului, pentru ca latura utilitara a recenziei s-a pierdut in negura istoriei literare. Din fericire sau nefericire, cum doriti…
Sint irelevante temele la moda a la “Dan Brown”. Sint totusi prea “jos” pozitionate. Cei care citesc Dan Brown nu sint neaparat cititori, sint mai ales consumatori, fara nici o nuanta peiorativa, e doar o constatare. Tema la moda inseamna un amestec intre forta scriitorului si forta subiectului. Si nu e vorba despre un subiect concret, ci despre o atitudine fata de lumea contemporana. Michel Houellebecq a cistigat partida, aparent, tratind subiecte la moda, turism sexual, terorism, Islam etc. De fapt, altul e atuul sau incontestabil: a inventat o atitudine, pur si simplu, capabila sa tina piept modelor anterioare. S-a revoltat impotriva generatiei hippie al carei fiu este, a ridiculizat ambitiile politice ale generatiei ‘68. Restul e legenda si marketing. Fluxul stilistic si tematic vine firesc in contact cu temele noi. Pentru ca a inventat o atitudine, un gen de personaj plauzibil capabil sa inghita toate fricile lumii moderne intr-un discurs coerent.
Cind cer sincronizare cu modele literare, nu cer un roman despre teme actuale neaparat. Nimic mai enervant decit intrebarea: de ce nu avem un roman despre Revolutie? Nu ma intereseaza absolut deloc un roman despre Revolutie sau Securitatea nouazecista. M-ar interesa, mai degraba, cartile de istorie preocupate de acest subiect. In schimb, astept o atitudine noua in legatura cu Revolutia si Securitatea. Vreau sa citesc o “voce” care sa se raporteze credibil la aceste teme. De fapt, asta, cred, asteptam cu totii. O atitudine noua, formata complet in noile realitati, va “vinde”, cu siguranta.
Romanul Bagau, de exemplu, care a facut destula vilva in mediile literare romanesti este portretul perfect al subiectului bine ales ratat din lipsa de ceea ce numesc atitudine. Un subiect bine ales: industria telefoniei erotice. Dar o poveste relatata de o voce complet neautentica, artificial construita…
Pentru si mai multe lamuriri. Sa luam exemplul dat mereu atunci cind vine vorba de adaptare la mode, David Lodge. Credeti ca Lodge a impresionat prin alegerea mediului universitar ca tema intr-o trilogie? Nici vorba, importanta a fost vocea profesorului modern, importanta a fost ruperea valului de sobrietate care acoperea respectiva institutie. Profesorii universitari aratau dintr-o data cu totul altfel.
Si cititorul simplu, si cititorul inrait cauta o minima identificare, cauta o modalitate noua de a se raporta la lumea de linga ei. Putem asadar avea o tematica extrem de moderna complet ratata pentru ca vocea scriitorului este una interbelica si putem avea, pe de alta parte, o atitudine extrem contemporana tratind subiecte vechi de cind lumea. Prefer cel de-al doilea caz.