Intre cele doua extremitati se afla un oras frumos, dar trist, marcat de un razboi incheiat oficial in 1994, dar care continua sa-i marcheze pe locuitori. Acestia devin sau nu alcoolici (un psihiatru care a facut facultatea la Belfast mi-a spus ca stresul posttraumatic, de care sufera foarte multi, se manifesta mai ales prin alcoolism), dar ei socotesc starea de razboi ca fiind cea normala – ma refer la cei care au trait conflictele si s-au obisnuit cu ele. Nu cred ca cei nascuti de curind sint la fel de inocenti ca turistii care au inceput si ei sa vina.
Orasul lupta sa intre in rindul lumii. A incercat (fara succes, deocamdata) sa devina Capitala Culturala Europeana, are telefoane publice care merg si cu euro (nu doar cu lire irlandeze), iar oamenii lui sint simpatici si deschisi (desi vorbesc extrem de repede). Cine ajunge pentru prima oara in capitala Irlandei de Nord va afla ca in docurile din Belfast s-au construit cele mai mare vapoare din lume, printre care Titanicul (in 1912), pentru care n-a fost suficienta mina de lucru a 20.000 de localnici, ci s-a mai adus inca o data pe atit din alte parti. Turistul o ia frumusel pe jos, trece prin centrul pietonal cu magazine frumoase si tineri care cinta pentru maruntis, traverseaza riul Lagan si o ia la pas cale de vreo juma’ de ora pe o strada destul de neinteresanta si vintoasa, dar jalonata de panouri care refac cronologic istoria Titanicului. Au mai ramas doua cladiri de caramida rosie, doua macarale imense si ecluza care iti da dimensiunile exacte pe lungime si latime ale vasului (cum arata pe inaltime afli din desene, poze si filmele de epoca proiectate in cladirea originala de birou, devenita muzeu).
Tot ca si turist, poti sa bei bere irlandeza, sa faci poze la terraced houses (casele acelea lungi si la fel), sa te uiti in locuintele oamenilor seara (pentru ca, la fel ca la Londra, bovindourile nu au draperii!), sa vizitezi Ulster Museum (unde se intra gratis, ca la orice muzeu din Marea Britanie) si sa te minunezi la colectia de bijuterii facute din secolul al XVII-lea incoace sau sa pui mina pe oua de dinozaur, la fel cu copiii de care in weekend e plin muzeul.
Poti studia istoria recenta nu doar de pe peretii muzeului, ci vizitind zona cunoscuta sub numele de The Murals, care cuprinde partea catolica si partea protestanta cu fatade pictate, despartite prin zidul numit Peaceline, lungit cu sirma in sus, vopsit in graffiti si dotat cu patru porti care sint deschise anumite ore din zi. Atmosfera e sumbra pe ambele parti. La protestanti casele sint mai neingrijite ca dincolo, iar printre eroii pictati pe ziduri se numara mai nou membrii diverselor bande ucisi de alte bande protestante (de cind conflictul, The Troubles, a luat sfirsit, protestantii s-au apucat de traficul de droguri si se lupta intre ei). La catolici dai la tot pasul de memoriale cu fotografii ale membrilor IRA sau ale oamenilor obisnuiti ucisi de-a lungul anilor. Si aici se picteaza fatadele caselor.
…si Romania
Nu stiu cit ii intereseaza pe locuitorii Belfastului istoria Romaniei, dar Portretul luptatorului la tinerete, unul dintre cele sase filme prezentate intre 28 si 30 ianuarie in cadrul programului Waves, Storms and Horizons: Cinema Romania Now, a vindut cele mai multe bilete in avans. Acest festival a fost prima manifestare mare pe care ICR Londra a organizat-o in Irlanda, dupa o proiectie-test cu Francesca, anul trecut, la acelasi Queens Film Theatre (QFT) din centrul Belfastului. QFT e singurul cinematograf de arta din oras. E situat intr-un terraced house chiar vizavi de cladirea principala a universitatii si contine doua sali de cinema si una de teatru, legate printr-o cafeteria maricica. Directoarea lui, Susan Picken (care a lucrat anterior pentru BFI London Film Festival), spune ca aceiasi oameni vin de regula la filme, ceea ce ii face sa alcatuiasca un fel de familie. Filmele romanesti si-au facut loc printre The King’s Speech, Blue Valentine, Biutiful, Black Swan sau Des hommes et des dieux, iar prezenta publicului a fost considerata foarte buna de catre cei doi parteneri ai evenimentului, ICR Londra si QFT, tinind cont de faptul ca era prima oara cind irlandezii erau invitati la un meniu de productii romanesti. In holul cinema-ului, ICR Londra a instalat doua roll-up-uri infatisindu-i pe regizorii celor sase filme in marime naturala. Ei au fost reprezentati insa doar de Cristi Puiu, care de la Belfast a zburat la Goteborg, unde si festivalul de acolo avea un program special consacrat filmului romanesc. La Belfast Cristi Puiu a tinut un masterclass, iar celalalt invitat, actorul Hathazi Andras, a participat la proiectia cu Morgen si la Q&A-ul de dupa. (Subsemnata a facut scurte introduceri filmelor.)
Ori irlandezii nu ies de obicei de la filme, ori le-a placut tot ce au vazut. Nici macar de la Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, film greu pina si pentru noi, n-a iesit nimeni. Dintre spectatori au facut parte si cei patru-cinci romani stabiliti la Belfast, care au venit la aproape toate filmele, inclusiv la petrecerea din clubul The Menagerie unde DJ-ita Nico de Transilvania, stabilita la Brighton, a mixat balkan-electro in uralele publicului format aproape numai din tineri. Ce mi-a placut a fost ca publicul de cinema nu se sfieste sa puna intrebari. La Q&A-ul cu Hathazi Andras (proiectia de la Morgen fiind la fel de, pardon de expresie, full precum cea cu Portretul…), irlandezii au vrut sa stie fel de fel de lucruri, iar intrebarile au curs in cascada. Queens Film Theatre organizeaza tot timpul fel de fel de manifestari. Proxima intilnire a spectatorilor din oras cu o cinematografie straina va fi un festival de filme japoneze. Tot cu invitati. QFT programeaza si filme clasice. In ianuarie-februarie, de pilda, arata Mic dejun la Tiffany si The Big Sleep. Cinematograful incearca sa echilibreze numarul mare de multiplexuri din oras, dar faptul ca e sustinut in principal de Queen’s University Belfast nu inseamna ca e luat cu asalt de studentii de la Facultatea de Film. Dupa cum spune Susan Picken, acestia nu vad la cinema atitea filme cit ar trebui sa vada. Poate ca filmele romanesti le vor deschide gustul.
Cinematografia romana in lume
2011 va fi un an in care cinematografia romana va circula foarte mult. ICR Londra, cel putin, se implica in vreo patru actiuni. Primul (17-24 februarie) va fi un festival similar celui de la Belfast care va avea loc la Dublin, capitala Irlandei de Sud, si va cuprinde filmele: Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, Morgen, Portretul luptatorului la tinerete, Medalia de onoare si Buna, ce faci? La sfirsitul lui aprilie Festivalul de Film EastEnd din Londra va consacra o sectiune consistenta cinematografiei romane, in septembrie se va intimpla ceva similar in cadrul Festivalului de la Rejkavijk, pentru ca in octombrie-noiembrie filme romanesti sa fie aratate in premiera si la Manchester.
Galerie foto
