» Les contes de la nuit, de Michel Ocelot – Singurul film frantuzesc din Competitia Oficiala si primul film in 3D din Competitia Oficiala a Berlinalei e interesant pentru ca foloseste siluete umbrite in loc de personaje cu trasaturi distincte ale fetei, pentru ca decorurile sa se bucure de o atentie deplina si sa se aseze in mai multe straturi pe fundal. Filmul contine sase basme din zone diferite ale lumii create si interpretate de aceleasi trei personaje. Imaginile sint frumoase si delicate, si cu cit inaintezi in basme, cu atit gusti mai bine umorul si intelegi ce vrea regizorul – sa arate ca toate basmele au acelasi fond comun. Pacat ca filmul se termina asa abrupt. Nu e totusi de palmares.
» Pina, de Wim Wenders – Prezentat in programul oficial, dar in afara competitiei, este primul documentar de arta realizat in 3D. Wim Wenders planuia inca de acum 25 de ani un film cu Pina Bausch, dar de-abia cind a vazut in 2006, la Cannes, un documentar in 3D despre U2 a inteles ca in sfirsit a aparut mijlocul tehnic de care avea nevoie. Pina Bausch a fost de acord, au inceput pregatirea filmului, iar in 30 iunie 2009, cu putin inaintea inceperii filmarilor, coregrafa a murit pe neasteptate. Wim Wenders a revenit asupra deciziei de a opri filmul si l-a transformat intr-un omagiu adus prietenei sale. E un film frumos, al carui principal merit (pe linga faptul ca regizorul se trage deoparte) e ca, filmind momente din patru spectacole realizate de Pina Bausch cu Tanztheater Wuppertal in natura, te face sa percepi si mai bine mineralitatea teatrului-dans creat de Pina Bausch, expresivitatea lui naturala.
» The Cave of Forgotten Dreams, de Werner Herzog – Alt film in 3D semnat de un alt cunoscut regizor, al carui merit e doar acela ca iti permite sa patrunzi in pestera cu cele mai vechi picturi rupestre din lume – 32.000 de ani. Altfel, e un documentar tipic de televiziune, in care comentariul din off al lui Herzog si explicatiile date de cei citiva oameni de stiinta care au cercetat pestera Chauvet (descoperita in 1994) ofera informatii unele mai interesante, altele mai putin – dar in orice caz alcatuiesc un film de popularizare, nu un documentar artistic sau unul cu accente filosofice. Superbii cai de pe peretii pesterii si care – cu atit mai mult cu cit nu sint verzi – meritau o soarta mai buna…
» V subbotu/Innocent Saturday, de Alexander Mindadze – Filmul regizorului si scriitorului ucrainean pleaca de la o idee excelenta. Dupa explozia de la Cernobil, oamenii din orasul vecin, Pripiat, isi continua viata in buza dezastrului, fara sa le pese de consecinte – chiar si cei care afla ce nu trebuiau sa se afle – adevaratele proportii ale catastrofei. Din nefericire, incercind sa inteleaga de ce oamenii care stiau ce s-a intimplat nu au fugit imediat din oras, regizorul se pierde in propriul haos bine controlat initial. Aparatul de filmat manevrat de Oleg Mutu devine un personaj in sine, care se vira in sufletele oamenilor, danseaza cu ei si ii urmareste fugind sau batindu-se, dar cu cit se apropie mai mult, cu atit ii intelege mai putin. Personajele au reactii nejustificate, sau justificate doar de spiritul rus care isi sterge votca de la gura cu o mina, iar cu cealalta ia la bataie cel mai bun prieten, inainte de a-l imbratisa.
» Coriolanus, de Ralph Fiennes – Debutul in regia de film al actorului britanic vine la ceva vreme dupa ce acesta l-a interpretat pe eroul tragediei shakespeariene pe scena. Fiennes spune in interviuri ca personajul l-a obsedat pina la a-l face sa infrunte orice riscuri, mai ales acelea de a avea o productie independenta subfinantata. Nu fara oarecare forta, Ralph Fiennes adapteaza complicata (dpdv al limbii) piesa plasind-o in zilele noastre. O filmeaza cu ajutorul lui Barry Ackroyd (care a facut imaginea la The Hurt Locker) si o face sa semene atit cu Children of Men, cit si cu Romeo&Julieta, de Baz Luhrmann. Forta vizuala a scenelor de lupta (care nu sint localizate, dar care ar putea avea loc in orice zona de conflict) se resoarbe repede din cauza unui scenariu prea complicat si a unei viziuni regizorale care spune ce are de spus din primul sfert de ora. Eleganta si inteligenta e interpretarea Vanessei Redgrave in rolul mamei lui Coriolanus. Gerald Butler e decorativ, iar Ralph Fiennes e la fel de grav si de patruns ca pe scena.
» Hodorkovski, de Cyril Tuschi – Asteptatul documentar a fost primul film din actuala editie a festivalului pentru care s-a mai organizat inopinat o a doua proiectie de presa. Cineastul german care spune ca destinul omului de afaceri rus e comparabil cu orice tragedie greaca a refacut traseul acestuia, de la realismul socialist imbratisat, se pare sincer, in frageda tinerete, trecind prin prima banca fondata in vremea lui Gorbaciov, Menatep, pina la achizitionarea Iukos-ului si caderea in dizgratie in fata lui Vladimir Putin. Tuschi i-a si scris lui Hodorkovksi in Siberia, iar acesta i-a raspuns, dar dupa un an, spunind ca a fost pedepsit de Putin nu pentru ca ar fi vrut sa candideze la presedintie, ci pentru ca a sprijinit opozitia. Filmul contine si interviul pe care Tuschi i l-a luat eroului sau la proces, prin geamul de sticla.