Scriitura nu are motive sa cosmetizeze lumea, functia ei ramine, cu precadere, una “reflectoare”. Nu cred ca altfel si-a asumat Ion Bogdan Lefter razboiul cultural, pe care-l duce in “transeele” postmodernismului romanesc de citeva decenii bune. El nu face “estetica” si “poetica” – asa cum, probabil, multi si-ar dori –, ci “tine” un jurnal de front, unde fiecare amanunt, oricit de insignifiant in aparenta, este consemnat cu certitudinea ferma ca, la un moment dat, cind istoria va intra pe un fagas normal, va capata o relevanta cruciala. Despre aceasta “implicatie” a titlului cartii de fata voi avea insa ocazia sa vorbesc ceva mai tirziu.
Nu intentionez sa amin prea mult referirea la cea de-a doua conotatie a titlului, la fel de semnificativa ca si prima si, ironic, pesemne nici macar intentionata de autor. Termenul de “oglinda” si ideea subinteleasa de “reflectare” leaga volumul de insasi esenta originii fenomenului de postmodernitate. Multi stiu ca postmodernismul apare mai intii in arhitectura, dar putini isi amintesc in ce maniera. Spre sfirsitul anilor ‘70/inceputul anilor ‘80, peste Ocean, cunoscuta companie de telecomunicatii AT&T decide sa-si ridice un nou sediu central, in New York, mai incapator si mai reprezentativ decit cel vechi. Arhitectii realizeaza acest lucru chiar peste drum de batrina cladire care, decenii la rind, fusese punctul de reper inconfundabil al firmei. In scurta vreme, acolo se inalta un “zgirie-nori” din sticla si otel, in acord cu rigorile tehnice ale modernitatii. Singura nuanta particularizatoare a noului edificiu vine din faptul ca, in sticla sa, se reflecta imaginea vechii cladiri. Vorbim de o imagine idealizata, transformata, cosmetizata, a sediului initial. De aici si semnificatia primordiala a postmodernitatii: aceea de a relua – prin “infrumusetare” – trecutul. Postmodernismul reprezinta, intr-o reducere la descrierea lui elementara, reconstructia (ideala) a traditiei, a “memoriei culturale”.
Un teoretician al valului inovator
Ion Bogdan Lefter lupta (in sensul cel mai propriu cu putinta), de treizeci de ani, sa “traduca”, estetic, astfel de principii ideologice (si) in spatiul literar romanesc. Desigur, munca i-a fost sprijinita de eforturile artistice ale unor scriitori pe care ii asociem, in general, cu asa-zisa “generatie ‘80” – primul grup autohton, intr-o anumita masura, “sincron” cu miscarea literelor in lume, la sfirsitul secolului trecut. Lecturile internationale (in special anglofone) ale majoritatii autorilor din aceasta generatie, intr-o epoca in care insusi cititul intr-o limba straina constituia un act de curaj, a imprimat literaturii romane (post)ceausiste un nou curs. Ion Bogdan Lefter s-a numarat, de la inceput, printre teoreticienii valului inovator. Spuneam, intr-un articol mai vechi despre activitatea (de pionierat) a criticului, ca, in eforturile sale (constante), se intrezareste, pina la urma, o optiune culturala majora. In timpuri de cristalizare “mentalista” a actului artistic, criticul renunta la opera exegetica proprie – egoista si autosuficienta – pentru a se dedica, generos, muncii ideologice, de asumare si stabilire a “directiei”. Exista, repet ce afirmam cu ani inainte, in scrisul lui Ion Bogdan Lefter, o febrilitate maioresciana, a notatiei rapide si esentiale. El nu are vreme pentru investigatiile de adincime, “transferate”, cumva tacit, catre postmodernii “aplicati”, care vor veni. Efortul sau principal este acela de a fixa postmodernitatea in desfasurarile ei de baza, de a-i stabili directia si, nu in ultimul rind, de a o promova. In mod interesant, dupa cicluri de sedimentare si nuantare, Ion Bogdan Lefter a (re)adus critica romaneasca in ethos-ul sau junimist-maiorescian: de derulare mai curind prospectiva decit introspectiva ori retrospectiva. Intr-un moment cultural hotaritor (de schimbare a epocilor istorice: modernitatea devine postmodernitate!), el recurge la un experiment de “destelenire” ideologica.
De aceea, ziceam, O oglinda… seamana, ca si alte carti de-ale lui Ion Bogdan Lefter, mai degraba cu un “jurnal de front”. Jurnalul postmodernitatii romanesti en detail, pe parcursul “facerii” sale dureroase si atipice. Criticul sustine (nu numai aici) ca modernitatea reprezinta cultura “normei unice”, a principiului ideologic singular si imuabil, pe cind postmodernitatea marcheaza trecerea de la aceasta “nemiscare”/”neclintire”, deopotriva mentalista (de psihologie colectiva) si ipostasica (de psihologie individuala), la civilizatia “diversitatii”, a multitudinii optionale si manifestationale. In interiorul unui asemenea “razboi cultural”, amanuntele joaca un rol crucial pentru creionarea ulterioara a imaginii de ansamblu. Multi dintre cei care neaga existenta unui postmodernism romanesc si chiar a unui postmodernism in general nu au (inca) imaginea de ansamblu a “tranzitiei” dinspre epoca moderna catre cea postmoderna. Ion Bogdan Lefter crede, pe buna dreptate, ca ei nici nu o vor dobindi vreodata, daca nu vor urmari atent toate detaliile “desenului din covor”, vorba lui Henry James. Prin urmare, autorul isi sacrifica, in deplina cunostinta de cauza, timpul necesar redactarii criticii “verticale” (de factura analitica) in favoarea celei “orizontale” (de natura descriptiva). Ideologicul si directia inlocuiesc la el – din ratiuni istorice – teoreticul si exegeticul (apanajele vremurilor linistite, burgheze).
Critica devine un “grup epistemologic”
O oglinda… este exact ceea ce ne spune titlul: o “imagine” (plina de inegalitati si contururi diferite) a “drumului” (nostru) spre postmodernitate. Vedem in structura ei textuala un critic dinamic, extraordinar de documentat si excelent ancorat in propria filosofie culturala, care nu gaseste ragazul – in mod programatic – de a se opri la nuante. Rolul sau ramine doar acela de “a consemna” etapele unui transfer literar anevoios de la un univers identitar la altul. Observa Ion Bogdan Lefter: “Zi de zi, ani, decenii, criticul insoteste literatura precum oglinda stendhaliana drumul”. Constiinta lui artistica “reflecta” un intreg interval cultural, pe care il organizeaza, il clasifica si, abia apoi, il valorizeaza. Autorul lasa ultima actiune pentru momente mai bune, deocamdata canalizindu-si energia spre surprinderea procesualitatii istorice ca atare. Exista, bineinteles, si ierarhizare, si criteriu axiologic in critica lui Ion Bogdan Lefter, dar ele se afla in planul secund al demersului, prioritatea detinind-o prospectia. Asa se face ca, in evaluarile lui, prozatori precum Mircea Cartarescu, Mircea Nedelciu si Gheorghe Craciun stau alaturi de experimentalisti epici ca Ioan-Mihai Cochinescu sau Anton-Sebastian Floratiu. Poetii “se amesteca” si ei: Mircea Cartarescu, Traian T. Cosovei si Mariana Marin “impreuna” cu Catalin Lazurca, Valentin Emil Musat si Victor Nichifor. “Alaturarile” – oricine intelege, parcurgind volumul – nu sint “axiologice”, ci “istorice”, nu au, altfel spus, un continut estetic implicit, cit unul cultural si mentalist explicit. Ion Bogdan Lefter nu e (acum cel putin!) interesat de istoria postmodernitatii romanesti, ci de “fotograma” ei “realista”, unde autenticitatea reprezentarii constituie partitura principala.
In consecinta, as constata ca abordarea criticii de directie a lui Ion Bogdan Lefter trebuie facuta in plan prospectiv – nu ma feresc sa afirm din nou –, dupa tipar maiorescian. Volumele sale (numeroase) despre postmodernismul romanesc vor deveni (au devenit deja) o baza de informatii culturale de prim rang pentru generatiile noi de teoreticieni si chiar pentru cele ce le vor succeda. Exponentii lor vor scrie (scriu), in sfirsit, analitic vizavi de postmodernitate. Intelectual cu o cuprindere vasta, Ion Bogdan Lefter se misca usor in spatii istorice si culturale variate, fapt care ii permite perspective ideologice (si “tehnice”) asupra literaturii. Observatiile lui critice trec, frecvent, dincolo de limitarile esteticului, incercind sa relationeze fenomenalitatea literara cu alte cimpuri artistice (complementare) ori chiar cu alte zone ale umanioarelor, mai rar vizitate de exegeti. Astfel, in buna traditie postmoderna, critica devine, in cazul autorului nostru, un “grup epistemologic” mai curind decit o “disciplina” (unilaterala) a receptarii. Hermeneutica functioneaza, in primul rind, ca un interval de intersectare culturala si interdisciplinara si, in plan auxiliar doar, ca metoda de investigatie aplicata a segmentului literar. O oglinda… poate fi citita (si) din acest unghi, al “complementaritatii domeniilor”. Fenomen, sa recunoastem, la rindul lui, de deschidere postmoderna.
Ion Bogdan Lefter,
O oglinda purtata de-a lungul unui drum.
Fotograme din postmodernitatea romaneasca,
Seria de autor "Ion Bogdan Lefter",
Editura Paralela 45, 2010
Galerie foto
