Si imi mai aduc aminte cum in citeva banci – de obicei mai pe la coada clasei – citiva colegi incercau adesea mici smecherii: combinau substantele in chip original (cu creta, cerneala sau ce se mai gasea pe-acolo), incercau sa vada daca vreuna explodeaza in caz ca apropie de eprubeta un chibrit aprins, aruncau unii in altii cu lichidele si jonglau cu vasele acelea de sticla. Uneori le si spargeau. Se distrau de minune. Profesoara, nemultumita, rabufnea mereu, zicind ca n-ar trebui sa lase astfel de experimente “pe mina repetentilor”, desi evita orice experiment cu potential exploziv.
Poporul roman n-a fost la fel de intelept. Din diverse motive, greu de enumerat doar in citeva rinduri, exact asta a facut: ciclu electoral dupa ciclu electoral, a dat tara pe mina repetentilor. Sigur, in 1990 in Romania erau putini oameni cu o oarecare cultura politica democratica, dar poporul a ales, manipulat sau nu, exact echipele de repetenti care l-au adus acolo unde e azi.
Nu ma refer aici la Ion Iliescu, caruia, cu tot regretul, trebuie sa-i recunosc abilitatile de lider politic si viziunea coerenta. De partea intunecata a Fortei, sigur, dar nu judec aici competentele morale sau optiunile ideologice. Insa de la revolutie au trecut douazeci si ceva de ani. Intre timp s-a impus o noua generatie de politicieni, oameni care, de la PSD pina la P.D.-L., incep sa controleze tara prin retele bine innodate. Ei reprezinta clasa politica si ei, repetentii cu functii de conducere, ajung sa ne dirijeze traiul.
Poate ca apelativul “repetent” e prea dur pentru niste oameni care au facut totusi o facultate, chiar daca sint agramati si vag cultivati, care au ajuns sa ocupe niste functii de conducere, chiar daca le-au obtinut prin slugarnicie, sponsorizari si inalta protectie, care s-au dovedit businessmeni de succes, chiar daca fac afaceri doar cu statul roman si in dezavantajul statului roman.
Sau poate ca nu. Imi amintesc de comportamentul Partidului National-Liberal in anul electoral 2008. Liberalii, aflati inca la guvernare, au decis brusc sa devina socialisti. Au marit zdravan pensiile si erau dispusi sa mareasca brusc salariile profesorilor, fara sa se intrebe daca bugetul statului suporta asemenea cheltuieli. Si nu le suporta. Cu tot efortul lor stingist, dupa alegeri au ajuns in opozitie, iar azi cersesc alianta cu partidele de stinga. Si tot ei erau gata sa retraga, unilateral si furisat, trupele romane din Irak, decisi parca sa distruga si bruma de incredere pe care o mai are in plan militar Romania, tara care intoarce intruna armele.
Gafele lor (mai multe decit cele enumerate aici) au fost intrecute repede de cele ale noii generatii de guvernanti P.D.-L.. Vor fi greu de uitat bilbele lor legislative, care au curs una dupa alta: ordonante privind fiscalitatea, pensii recalculate, pensii impozitate, cauciucuri de iarna. Imi amintesc, de exemplu, de ordonanta 58/2010 privind plata contributiilor din drepturile de autor. Cam cita minte iti trebuie ca sa crezi ca ideea de a trimite zeci de mii de oameni sa stea lunar la trei cozi pentru a plati cite doi, trei lei este sustenabila si utila? Si ce sa mai spunem de reactiile frustrate si deloc diplomatice ale inaltilor functionari romani la aflarea vestii ca acceptarea Romaniei in spatiul Schengen s-ar putea amina? Politica de cartier, reactii de cartier.
In fine, cind ma uit la echipa tinara din PSD, care pindeste puterea (de la presedintele acestuia, fost mic Titulescu, azi Che Ponta, la primarul Mazare, cel iubitor de samba si uniforme ale Wehrmachtului), nu pot decit sa-mi intaresc convingerea: da, romanii au ajuns subiect de experiment, iar experimentele au ajuns pe mina repetentilor. Si in laboratorul nostru national poate exploda oricind o mamaliga.