Se vorbeste mult si zgomotos, in stilul “marii trancaneli”, despre “brand-urile” culturale ce i-ar lipsi Romaniei pentru a fi si a deveni asa si pe dincolo. Se cheltuiesc bani multi si grei din bugetul statului pentru asa- zise contracte ce ar transforma Festivalul “Enescu” intr-un elefant muzical, nemaivazut in lume, desi Bucurestiul nu are nici macar o sala decenta de concerte, dar se uita ca Romania a avut si are deja ceea ce se numeste atit de barbar “brand” – era sa-i spun staif – muzical. Pentru a ma rezuma la pianisti, de la Clara Haskil, la Dinu Lipatti, Mindru Katz pina la Sofia Gurewitch-Cosma in trecutul mai mult sau mai putin indepartat, pina la prezentul admirabilului Radu Lupu si generatia mai tinara raspindita prin tari mai generoase decit cea natala, Luiza Borac, Eduard Stan, Mihaela Ursuleasa etc.
Romania a avut si are in continuare admirabili pianisti consacrati international, ce ii fac faima. Aportul lor ar trebui doar recunoscut in fapte, rasplatit cum se cuvine, si nu numai in vorbe si pretentii de la ei cu motivatii patriotice sau exhibarea lor in concerte si turnee modest organizate de institutele culturale; ar trebui, in primul rind, diseminat prin intermediul unor discuri si DVD-uri produse in Romania cu distributie internationala, al unor schimburi consecvente de informatie intre muzicologi si cronicari.
Sofia Gurewitch-Cosma merita nu numai un CD din partea romanilor – asa cum am mai scris-o vorbind la pereti si despre si la disparitia lui Stefan Gheorghiu –, ci, date fiind “vietile” ei, o lucrare de istorie imbinind muzica si politica, asa cum i-a fost dat sa le traiasca si, nu odata, sa le supravietuiasca la limita.
Pianista care in anii ‘60-’70 avea sa fie identificata drept una din reprezentantele de frunte ale scolii romanesti, interpreta a lui Jora, Lipatti, Pascal Bentoiu, s-a nascut intr-o familie de evrei letoni. A fost eleva, la Viena, a lui Julius Isserlis, un profesor prestigios, a carui singura legatura cu lumea romaneasca fusesera cei citiva ani petrecuti la… Chisinau, unde se nascuse. In prima ei viata, la 19 ani, Sofia Gurewitch-Cosma iesea victorioasa dintr-o adevarata “proba a focului”, cum au numit criticii celebrul Concurs international de pian de la Viena din 1933.
Un concurs cu 250 de participanti in fata unui juriu compus din 50 de necontestate somitati ale pianului si la care, dupa expresia unui cronicar, “suverana a fost dexteritatea tehnica”. Acelasi cronicar nota intr-o publicatie americana: “Prea multi din acesti aspiranti meritau premiul intii pentru tehnica lor, prea putini pentru muzicalitatea lor s…t Tehnica este mai mult sau mai putin o stiinta exacta, in care se poate ajunge la un oarecare acord intre judecatori. Asa ca atunci cind cei 12 pianisti care au supravietuit probelor eliminatorii s-au intilnit pentru batalia finala, concursul s-a transformat intr-o orbitoare demonstratie de acrobatie. Atunci juriul nu a mai avut nici o dificultate in a-i descoperi pe cei care aveau de aratat mai mult decit acrobatii”.
Intre ei, doar Dinu Lipatti, asociat premiului al doilea, cistigat de ucraineanul Taras Mykyska, a supravietuit vremurilor, ce se anuntau deja teribile in acel 1933, intrind in istorie. Mykyska, la fel ca reprezentantul Poloniei, Boleslaw Kon, cistigatorul competitiei, ca si domnisoara Perrin si austriaca Therese Troster, asociate la premiul al treilea, a disparut in umbra. Sofia Gurewich, viitoarea Cosma, cistigatoarea celui de-al patrulea premiu la Viena, avea sa-si vada cariera si viata distruse, citiva ani mai tirziu, dupa ce sovieticii, la ocuparea Letoniei, o deportau in Gulag; dar supravietuia Holocaustului.
In anii ‘50, eliberata din lagar, ajunsa prin voia destinului in Romania, Sofia Gurewitch-Cosma incepea o a treia viata, o noua cariera de pianista si pedagog, implinita in mare parte la Iasi. De la fosti studenti ai Conservatorului din Iasi, de la Samir Golescu si Marieta Baciu, mi-au parvenit si prea putinele cuvinte calde din Romania unde cinta cu “temperament arzator, cu sunet pasionat si monumental, frazare rafinata” in vremuri cind era o “sarbatoare sa o asculti cu Orchestra Filarmonicii, o profesoara exceptionala, ce isi iubea studentii cu o dragoste aparte…”.