Intr-un no man´s land e Angels Eye, sediul ingerilor, unde trei baieti si o fata, cu bustul gol si aripi tatuate pe spate, isi fac incalzirea. Un individ aparent absent citeste o carte cu spatele la public, e cineva cu putere de decizie, Dumnezeu, ne dam seama la final, iar o tinara robusta, felliniana, Diavolul, aflam pe parcurs, isi etaleaza formele. Adaugati un fundal sonor electronizat si proiectii video prelucrate si veti avea tabloul scenic expus cind spectatorii patrund in Cubul care tine loc de sala Nationalului din Iasi. Urmatoarele 150 de minute fara pauza, da!, sint un fel de road theatre, in cursul caruia ingerii, altfel tineri obisnuiti, sint calcati de masini pentru a le pune la incercare celor de la volan umanitatea, altruismul. Sint 13 secvente identice ca structura, aducind in scena o multime de pacatosi (detinuti, orbi, o doctorita, o prostituata, un regizor, politisti, mireasa-mire, doi batrini etc.) preocupati in primul rind sa le fie lor bine, sa scape, si deloc de corpurile-balast de care se debaraseaza aruncandu-le la marginea drumului, ca prea le stateau in cale.
Asteptat la Iasi ca un salvator
Teatrul romanesc se afla inca in “secolul regiei”, iar schema de performanta incercata de majoritatea institutiilor, inclusiv TNI, este bifarea unei liste top ten. La Iasi, in ordinea intrarii in scena, au fost Mihai Maniutiu, Silviu Purcarete, Claudiu Goga, Alexandru Dabija, urmeaza, mi s-a soptit confidential, Tompa Gabor. Strategia isi verifica eficienta cind e pliata pe un program artistic coerent, proiectat in decursul mai multor sezoane. Teoretic, pregatirea oricarui nou spectacol e/trebuie sa fie un fel de scoala, intensiva, foarte necesara pentru mentinerea trupei in forma. Cu conditia ca invitatii sa nu lucreze intre doua avioane! Nu a fost cazul lui Afrim, care i-a adus pe actori la propria poetica. Asteptat la Iasi ca un salvator, ce-i drept regizorul a scos multe institutii din previzibil si le-a pus pe roate, el a facut ceea ce stie foarte bine. Dawn Way e o productie in care ii recunosti parafa: un imaginar dramaturgic infatisind o comunitate pe buza prapastiei; destine care se macina la extreme, intre bine si rau, mai mult rau decit bine, dar cine poate trasa precis demarcatia?; grotescul si derizoriul ca unice supape de defulare a tragicului; jocul cu sunetul, live, la microfon si prelucrat, cu imaginea video, preinregistrata sau realizata in timp real; stiinta de a lucra cu actori foarte tineri, tineri si la virsta a treia; nivele de semnificatii. Metafizica spectacolului se afla in balansul dintre angelic si malefic, in ideea ca starile pure sint pe cale de disparitie, iar griurile domina lumea. Cum ii sta in fire, Afrim a selectat din suita de 15 situatii dramatice a lui Bogaev o varianta a sa, comprimind, adaptind, rescriind o formula de scenariu compus din scheciuri in duet. Reprezentatia se incalzeste insa greu si e inegala pe momente, in principal din cauza sustinerii actoricesti. Abia dupa patru-cinci episoade, se ajunge la turatia optima. Acolo unde interpretii indraznesc, tandemul e rodat, iar reprezentatia are tempo, e vie; cind se joaca rezervat, interpretii sint reci, iar sincopele de ritm si intensitate scad interesul privitorului. Numarul mare de personaje a facut ca majoritatii actorilor sa le fie distribuite mai multe partituri. Unii compun flexibil rol dupa rol (Silvia Baleanu Popa, Pusa Darie, Dumitru Nastrusnicu, Octavian Jighirgiu), altii sint cam la fel, fiecare dupa potentialul creativ, dar suisurile si coborisurile acestea valorice afecteaza perceptia asupra duratei spectacolului, care pare cam lung. Mai ales ca te prinzi destul de repede de schema narativa, ca ea se repeta, si te intrebi pina cind. Evident, e un perpetuum existential care regleaza universul, din care nu exista scapare. La “vulnerabilitati” se incadreaza si introducerea persiflatoare a unor moldovenisme, mai degraba solutii la indemina decit subtilitati, mentinerea din textul sursa a unor situatii si tipologii cliseizate – parlamentarul, mama surogat, cuplul de amanti – si unele stingacii ale ingerilor.
Regizorul practica ludicul tragicomic plimbindu-ne prin fauna umana, prin registre dramatice si curente (absurd, grotesc, comic negru, naturalism, realism, suprarealism, oniric), aratind, din nou, ca stie sa fabrice iluzie teatrala. Sint fragmente cind resimti scenicul in stomac, de pilda “creierii” din carne tocata de pe sosea, dar si secvente de o poezie a tragicului care ii infioara si pe insensibili, gen urmele de talc ale talpilor ingeritei, “ingereasca” si aripile de tot felul. Dawn Way e un spectacol bun. Nu e cel mai bun Afrim pe care l-am vazut, dar e cea mai buna productie a TNI din ultimii ani, multi. Pentru Radu Afrim e destul de cuminte, l-o fi contaminat clasicizarea de cind lucreaza prin Nationale?
Dawn Way (Oameni slabi de inger. Ghid de folosire), de Oleg Bogaev
Regia: Radu Afrim
Distributia: Doru Aftanasiu, Silvia Baleanu Popa, Andreea Boboc,
Daniel Busuioc, Anne Marie Chertic, Petrica Ciubotaru, Ionut Cornila,
Pusa Darie, Doina Deleanu, Radu Ghilas, Octavian Jighirgiu,
Liviu Manoliu, Florin Mircea, Alina Mandru, Dumitru Nastrusnicu