Jodaeiye Nader Az Simin/Nader and Simin, a Separation a fost, intr-adevar, cel mai bun film din competitie. A doua prezenta a lui Ashgar Farhadi la Berlinala, dupa Darbareye Elly/About Elly/ Despre Elly (Ursul de Argint pentru regie in 2009), Nader and Simin, a Separation e ceea ce se cheama un film rotund. Are un scenariu extraordinar care surprinde prin intermediul unei povesti simple societatea iraniana de azi, cu cetateni care vor sa emigreze si altii care vor sa ramina (cu riscul de a te intreba daca nu face un mic favor regimului politic), cu diferentele de clasa sociala, cu contrastul dintre traditie si modernitate si cu relatiile dintre parinti si copii. Mult, nu? Si nu te plictisesti o secunda. Sper ca filmul sa fie adus mai repede la vreun festival in Romania ca sa vedeti cit a evoluat cinema-ul iranian de la stilul lui Abbas Kiarostami la un cinema atit de familiar noua. Filmul pleaca de la infatisarea pentru un divort a unui cuplu bine situat social si financiar. Motivul pentru care sotia baga divort e faptul ca sotul nu mai vrea sa plece din tara taman acum, cind au primit viza, pe motiv ca nu-si poate parasi tatal bolnav de Alzheimer. In spatele acestui punct de plecare ai putea intrezari umbra propagandei, mai ales ca, la un moment dat, sotul ii si spune sotiei ca plecatul din tara suna a renuntare in fata greutatilor. Farhadi nu a criticat la conferinta de presa regimul de la Teheran care l-a condamnat atit de dur pe colegul sau, Jafar Panahi (ales in mod simbolic membru al juriului Competitiei Oficiale a Berlinalei 2011), dar a spus plin de tact ca orice cineast din lumea asta ar fi solidar cu Jafar Panahi. Cu o zi inainte declarase revistei “Screen International” ca pentru un cineast libertatea e ca apa pentru peste.
A torinoi lo – Ursul de Argint si Marele Premiu al Juriului
Al doilea premiu ca importanta al Competitiei Oficiale a revenit filmului A torinoi lo/The Turin Horse/Calul din Torino, anuntat ca fiind ultimul film al cineastului maghiar Bela Tarr. Punctul de plecare e legenda calului extenuat, biciuit de stapin, pe care Friedrich Nietzsche l-ar fi imbratisat in 1889, la Torino, inainte de a-si pierde mintile. “Nimeni nu s-a intrebat pe urma ce s-a intimplat cu calul”, se spune la inceput, filmul construind pe urma o apocalipsa in sase acte (al saptelea daca ar fi, nu s-ar mai povesti). Calul apartine in film unui taran sarac. Acesta locuieste cu fiica intr-o gospodarie izolata si austera. De fapt, nu e nevoie de poveste. Cele sase capitole reiau gesturile repetitive ale celor doua personaje, dar cu fiecare zi vintul puternic pornit la inceputul filmului musca tot mai mult din realitate. Calul se imbolnaveste si moare, apa seaca, lumina dispare, eroii nu mai maninca nici ei. Faptul ca vezi aceleasi gesturi reluate de mai multe ori si nu neaparat din unghiuri diferite (nu sintem in Rashomon) te ajuta sa intelegi lucruri despre tine, din biografia ta. A torinoi lo e fascinant si accesibil (daca rezisti primele 15 minute), modern si retro in acelasi timp. Ghinionul lui e ca a concurat in aceeasi competitie cu filmul lui Ashgar Farhadi.
The Forgiveness of Blood – premiat pentru scenariu
The Forgiveness of Blood, al doilea film al americanului Joshua Marston dupa Maria Full of Grace (premiat tot la Berlin in 2004), a fost din nou premiat, dar pentru scenariu. Cu aceeasi empatie pentru oamenii simpli cu care si-a obisnuit spectatorii si cu aceeasi dorinta de autenticitate, Marston a scris, impreuna cu un scenarist albanez intilnit la New York, o poveste pentru care a fost nevoie de o documentare indelungata, la fata locului, si de discutii cu sute de oameni. Filmul face cunoscuta o traditie din nordul Albaniei, datind din secolul al XV-lea, care cere ca atunci cind un membru al unei familii e ucis, membrii de sex masculin ai familiei ucigasului sa poata plati cu viata, fiind de asemenea obligati sa treaca in arest la domiciliu. Prin povestea unui adolescent care trebuie sa plateasca pentru faptul ca unchiul sau a omorit un vecin cu care s-a certat pentru o bucata de pamint, filmul surprinde conflictul dintre generatii pe fundalul ciocnirii dintre traditie si modernitate si impresioneaza prin refuzul melodramei, onestitatea tratarii si forta interpretarilor.
Wer wenn nicht wir – Premiul “Alfred Bauer”
Wer wenn nicht wir/If Not Us, Who, filmul de fictiune al documentaristului german Andrea Veiel, nu mi s-a parut deloc inovativ ca sa fie distins cu Premiul “Alfred Bauer”, dar cred ca juriul a tinut sa-l aiba in palmares pentru a saluta subiectul. Filmul seamana cu Der Baader Meinhof Komplex (2008, regia Uli Edel), tratind in mod similar contextul aparitiei terorismului german al anilor ‘70. Aici, in plus, se adauga si deja nesfirsita discutie despre vinovatia germana vizavi de cel de-al doilea razboi mondial.
Celelalte doua filme din palmares, Schlafkrankheit/Sleeping Sickness si El Premio nu le-am vazut pentru ca am ajuns in Berlin dupa proiectia lor.
Primul film turnat cu iPhone 4 a luat Ursul de Aur pentru scurtmetraj
Nu se obisnuieste ca un cineast deja lansat in lungmetraj sa mai revina la scurtmetraj. Dar Paranmanjang/Night Fishing, semnat de Park Chan-wook (autorul succeselor de box-office si de critica Lady Vengeance, Old Boy sau Setea) impreuna cu fratele sau, Park Chan-kyong, nu e deloc un film obisnuit. El a implicat eforturi financiare consistente (aproximativ 130.000 de euro), dar intra in istorie pentru ca e primul film turnat in intregime cu iPhone-ul. Pentru cineastul sud-coreean a fost o experienta interesanta deoarece, datorita calitatii extraordinare a imaginii (HD), filmul de 30 de minute putea fi distribuit in salile din tara sa, nemaivorbind de tentatia de a deschide un drum nou in cinema. Daca acesta e viitorul celei de-a saptea arte nu stie nimeni, dar juriul de la Berlinale Shorts nu a ramas indiferent la onirismul povestii pescarului din filmul fratilor care colaborau pentru prima oara (Park Chan-kyong e pictor si artist vizual) si i-au acordat Ursul de Aur in unanimitate.
O mentiune a primit un film de montaj de 12 minute, realizat de fiul regretatului actor german Ulrich Muehe, Konrad. Fragmente minuscule de replici si capete de replici din filmele lui Ulrich Muehe compuneau in Fragen an meinen Vater/Questions to My Father un discurs al actorului fata de fiul sau, dar un discurs imaginat de fiu, cu trimiteri banuite la relatia dintre cei doi.
Filme romanesti in Berlinale Shorts
In Berlinale Shorts au participat in acest an si filmele romanesti Apele tac, de Anca Miruna Lazarescu (cu Andi Vasluianu, Toma Cuzin si Patricia Moga) si 15 iulie, de Cristi Iftime (cu Adrian Titieni, Lorena Zabrautanu, Lucian Iftime si Coca Bloos). Primul, coproductie Germania-Romania (intre Filmallee si Strada Film), este un film de 30 de minute, foarte bun, despre doi tineri barbati si o femeie gravida care incearca sa treaca Dunarea inot in anul 1986. Tinara regizoare (care a parasit Romania in 1990 la virsta de 10 ani, stabilindu-se cu familia in Germania) construieste o poveste emotionanta in care tensiunea creste pe negindite pina la a ne face sa tremuram pentru viata eroilor. Anca Miruna Lazarescu s-a inspirat din povestile adevarate ale unor prieteni de familie care au trecut Dunarea inot. Celalalt scurtmetraj, 15 iulie, nu mi-a placut. Incearca nereusit sa decupeze si sa sondeze un fragment de realitate in doar 12 minute, prezentind scurta vizita pe care o tinara i-o face tatalui sau, divortat de mama ei, cu ocazia zilei de nastere. Povestea mi s-a parut neoriginala si obosita, ca si tratarea materialului. Nu mi s-a parut nici ca ar fi un film minimalist, nici unul care transcende minimalismul, ci o incercare ratata de a urma o reteta la moda.
Palmares
» Ursul de Aur pentru Cel mai bun film – Jodaeiye Nader az Simin/Nader and Simin, a Separation de Ashgar Farhadi (Iran)
» Ursul de Argint si Marele Premiu al Juriului – A torinoi lo/The Turin Horse de Bela Tarr (Ungaria)
» Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor – Ulrich Koehler pentru Schlafkrankheit/Sleeping Sickness (Germania)
» Ursul de Argint pentru Cea mai buna actrita – Farhadi Sarina, Bayat Sareh si Hatami Leila pentru Jodaeiye Nader az Simin/Nader and Simin, a Separation
» Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor – Ali-Ashgar Shahbazi, Babak Karimi si Peyman Moadi pentru Jodaeiye Nader az Simin/Nader and Simin, a Separation
» Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu – Joshua Marston si Andamion Murataj pentru The Forgiveness of Blood de Joshua Marston
» Ursul de Argint ex-aequo pentru realizare artistica de exceptie in imagine, montaj, coloana sonora, costume sau scenografie – Wojczech Staron pentru imaginea filmului El Premio de Paula Markovitch si Barbara Enrique pentru scenografia aceluiasi El Premio
» Premiul “Alfred Bauer” – Wer wenn nicht wir/If Not Us, Who de Andrea Veiel
» Dintre premiile juriilor independente retinem Premiul FIPRESCI acordat lui A torinoi lo/The Turin Horse de Bela Tarr si Premiul juriului ecumenic acordat lui Jodaeiye Nader az Simin/Nader and Simin, a Separation de Asghar Farhadi.
» Premiul de debut, decis de un alt juriu – On the Ice de Andrew Okpeaha MacLean, plus doua mentiuni pentru debut – The Guard de John Michael McDonagh si Vaterlosen de Marie Kreuzer.
» Ursul de Aur pentru scurtmetraj – Paramanjang/Night Fishing de Park Chan-wook si Park Chan-kyong
» Ursul de Argint pentru scurtmetraj – Pu-Seo-Jin Bam/Broken Night de Yang Hyo-joo
» Mentiune speciala pentru scurtmetraj – Fragen an meinen Vater/Questions to My Father de Konrad Muehe