Cum sistemul comunist propovaduit de parintele materialismului dialectic s-a dovedit cel putin pagubos si in general malefic pentru toate societatile care au avut ghinionul sa-l puna in practica, aproape toate aceste constructe ideologico-lexicale au dobindit un sens pe masura. Marxism-leninism, stalinism, maoism, toate au in dosul lor zeci de milioane de morti, foamete, teroare, injustitie sociala si inapoiere. Altele, care n-au apucat sa-si infiga radacinile in solul vreunei societati – cum ar fi trotkismul –, au pastrat in ochii stingistilor nostalgici o aura romantica complet nejustificata, de vreme ce nu sint decit niste flacoane cu otrava care s-au spart inainte de a apuca sa fie turnate pe gitul unei natiuni.
Totusi nu cred ca s-ar fi asteptat cineva ca Romania sa-si aduca propria contributie la istoria marxismului – si asta la mai bine de douazeci de ani dupa prabusirea sistemului comunist. Dar uite ca s-a intimplat sau, mai precis, s-ar putea intimpla daca ideologii nostri de stinga vor exploata cum se cuvine potentialul acestui curent. Mai ales ca el introduce in domeniul patronat de barbosul filosof german de secol XIX o nuanta complet noua, absenta in marxismele traditionale.
Mai toate formele de marxism au avut o componenta grandioasa, romantica, fie ca era vorba de eroism revolutionar, de opresiune sau de tragism al aspiratiei. Revolutiile in general sint ceva grandios, tragic si incrincenat, lipsite de umor si monotone in gravitatea lor, iar marxismul, ideologie revolutionara prin excelenta, pacatuia prin lipsa comicului.
O asemenea lipsa nu o putea solutiona decit patria noastra, tara revolutiei de la Ploiesti, unde locuiesc specialistii absoluti ai aruncarii in derizoriu. Iar noul curent, inca neconceptualizat cum se cuvine, ar putea fi numit fara probleme marxism-putoism.
Marxism-putoismul a fost lansat recent de actualul presedinte al PSD, un partid de stinga, domnul Victor Ponta, care a declarat ca el si presedintele Partidului National-Liberal – adica un partid de dreapta – sint ca Fidel Castro si Che Guevara, in vreme ce presedintele Romaniei este “dictatorul”. Un alt reprezentant foarte popular al marxism-putoismului este si primarul Constantei, reprezentant al aceluiasi Partid Social-Democrat, pasionat de uniforme militare, dansatoare braziliene si cintece revolutionare cubaneze ca Hasta siempre, Comandante.
Farmecul burlesc al marxism-putoismului se vede imediat. Nu intimplator, modelul ales de marxism-putoistii romani este cel al revolutiei cubaneze, care a dus la saracirea extrema a unui popor si reducerea drastica a libertatilor civile. Cu alte cuvinte, ni se propun saracie si dictatura comunista pe ritmuri sud-americane. Dar nu trebuie sa ne facem griji: e doar o gluma, un joc, o umanizare prin caricaturizare a dogmei marxiste. Caci si-i poate imagina cineva pe domnii Ponta, Antonescu sau Mazare, barbati instariti, bine traiti si mai ales aflati in structurile puterii (administrativa sau legislativa), renuntind la tot si fugind in munti, pentru a porni revolutia armata impotriva dictatorului? Flaminzi, nebarbieriti si incrincenati, gata sa-si sacrifice viata in numele unui ideal? Eu nu reusesc deloc.
Numai ca marxism-putoismul nici nu isi propune asa ceva. El ii ofera acestei doctrine ceea ce ii lipsea pentru a o umaniza: fanfaronada ridicola. Poate ca Marx nu ar fi fost incintat de asta, dar lui Caragiale sigur i-ar fi placut.