Nu stiu citi dintre noi am putea face asa ceva. Ne vaitam in permanenta de produsele proaste pe care sintem “nevoiti” sa le vedem pe sticla ecranului asta. Ne vaitam, la fel cum se vaita si un fumator care spune ca e “nevoit” sa fumeze. Fumatorul stie ca dependenta asta ii face rau, se vaita incontinuu si nu face nimic ca sa-si schimbe obiceiurile. Consumatorul TV cunoaste cam aceleasi lucruri si traieste senzatii similare: se enerveaza pe o timpenie aparuta pe sticla, dar nu foloseste niciodata butonul de “shut down”.
Nu am de gind si nici nu pot sa propovaduiesc aruncarea pe geam a aparatelor TV: as fi, in primul rind din cauza rubricii de fata, intr-un profund si amuzant conflict de interese. Insa cred ca, macar din cind in cind, o intilnire cu un asemenea om devine teribil de benefica: prima oara, te uiti la el, cind iti spune ca s-a lepadat de TV, ca la un extraterestru; apoi, realizezi ca domnul ET nu vorbeste prostii si ca este cit se poate de relaxat cind discuta despre asta.
Relaxarea este tocmai atributul care le lipseste cu desavirsire majoritatii consumatorilor de televiziune. Unii sint radicali, caustici, cu semne evidente de fundamentalism: astia fac parte, de cele mai multe ori, din categoria consumatorilor de “news”, cu sau fara “breakingul” de rigoare in fata. Sint cei care parca umbla dupa ei cu clasoare compuse din doua parti: te adauga in prima parte, daca te uiti la TVR sau B1TV, pentru ca “esti cu Basescu”; te arunca in rindul colitelor din cea de-a doua parte, daca iti plac Realitatea TV sau Antena 3. Alti consumatori TV sint pasionali, logoreici si par sa-si fi dezvoltat, mai mult decit ceilalti, memoria enciclopedica: sint in stare sa-ti explice toate editiile reality-show-urilor romanesti, sa-ti descrie personajele, sa-ti recompuna intrigile din platou si de sub plapuma. Ei sint consumatorii care iti dau impresia ca stiu scenariul emisiunilor-inchisoare-cu-public mai bine decit producatorii acestora.
Scriu acest text si pentru cei de mai sus, oameni care isi compun viata dupa evangheliile Sfintului Zap, si pentru cei – din ce in ce mai putini! – care nu vad un zeu in cutia aia plata sau bombata, ce sta sau nu pe un mileu. In fond, mi-as dori sa aflu, intr-o buna zi, ca dependenta de televiziune va deveni un subiect pur istoric. Si ca vom putea sa spunem, relaxati ca Radu Afrim, ca in viata “exista mici minciuni simpatice, cu care poti sa traiesti pina la adinci batrineti.”