Volumul se intituleaza, in traducere, Radio Europa Libera si Radio Libertatea. Anii CIA-ului si dincolo de ei si este rezultatul unei cercetari minutioase a unor surse de prima mina, incepind cu colectia radiourilor insasi, aflata de citiva ani in custodia Arhivelor Hoover, institutie afiliata Universitatii Standford.
Cea de-a doua sursa esentiala o constituie colectia Agentiei Centrale de Informatii a Statelor Unite (CIA), cu o serie de documente declasificate recent, Ross Johnson avind acces si la informatii importante din surse ramase clasificate sau doar partial declasificate pentru proiectul sau. Li se adauga documente guvernamentale declasificate din Germania si izvoare de prima mina din fostele arhive est-europene, cu precadere din cele ale fostei Securitati est-germane, Stasi, si ale ministerului de Interne al Poloniei. Romania lipseste din aceasta enumerare, din motive inutil de reamintit.
Clar si cu finete, autorul isi defineste obiectivul primordial al cercetarii, “rolul jucat de RFE si RL ca instrumente ale politicii externe si de securitate a Statelor Unite de-a lungul primelor doua decenii ale Razboiului Rece” si examineaza “intrebarea care mai mult nedumereste decit tulbura pe multi dintre fostii ascultatori est-europeni si sovietici: daca Radiourile au fost statii publice, de ce s-a implicat CIA-ul?”.
Iar concluzia lui este ca “Radiourile si-au dovedit cu adevarat eficienta abia in anii ‘70 si ‘80, dupa ce implicarea CIA a luat sfirsit. Faptul nu are nimic de a face cu modificarea finantarii si a supravegherii lor…; este pe de-a-ntregul rezultatul nasterii disidentei individuale si apoi a opozitiei organizate in regiunile in care emiteau, si pe care RFE si RL au fost capabile sa o stimuleze”.
Esentiale pentru intelegerea fenomenului sint clarificarile pe care le face A. Ross Johnson intr-un scurt capitol intitulat “Cuvinte si concepte”. Autorul constata ca literatura contemporana despre programele internationale de informatii din perioada Razboiului Rece este marcata pina la exces de vehicularea a trei termeni: “propaganda”, “razboi politic si psihologic” si “operatiuni sub acoperire”. Astazi, observa el pe buna dreptate, “acesti termeni sint utilizati ca o grila, si adesea peiorativ, dar sint rareori definiti.
Or, asa cum a fost conceput la sfirsitul anilor ‘40 si inceputul anilor ‘50, razboiul politic a fost preconizat de George Kennan si de ceilalti ca o alternativa pozitiva la conflictul militar cu un inamic implacabil, in posesia armelor nucleare”.
“Operatiunile sub acoperire” au fost considerate de cei care elaborau politica si de analisti ca o modalitate necesara de a conduce anumite programe de politica externa, judecate a fi in interesul national, si care, daca ar fi fost puse in practica la lumina zilei, ar fi fost subminate de alte state sau de electoratul intern.
In sfirsit, noteaza Ross Johnson, “desi un termen neutru in multe limbi, «propaganda» a capatat o conotatie negativa… si a devenit sinonim cu un jurnalism partizan, neobiectiv, contrafactual, lipsit de onestitate sau, si mai rau, cu un pseudo-jurnalism in mod deliberat manipulativ, altfel spus dezinformare”.
Dar atrage atentia autorul, “in lectura documentelor timpurii ale Razboiului Rece, cititorul trebuie sa inteleaga ca «propaganda» (dupa definitia dictionarului Webster din 1956, «orice grup organizat sau concertat, efort sau miscare pentru a disemina anumite doctrine, informatii s.a.m.d.») a fost un termen cu sens pozitiv pentru toti redactorii radiourilor internationale. Ar putea fi tradus in limbajul politic curent ca «informatie cu un obiectiv», fara vreo conotatie negativa”.
Iar potrivit documentelor de politica externa americana din epoca, “programele de informatii ale Statelor Unite, la lumina zilei sau acoperite, nu au fost fondate de dragul lor, ci pentru…, in cuvintele unei rezolutii a Senatului american din 1950, a contracara propaganda comunista in «competitia pentru a cistiga loialitatea oamenilor» prin «propagarea internationala a principiilor democratice», printr-un «plan Marshall in planul ideilor»“.
Cum o preciza un memorandum din 1954: “Europa Libera nu incearca sa fie doctrinala sau propagandista, sa foloseasca propaganda (intelege: informatia) de dragul propagandei. Succesul programelor sale poate fi atribuit fluiditatii si diversitatii. Propaganda/informatia nu este numai politica, dar si moralitate si umanitate, si in aceasta privinta tehnicile ei trebuie sa serveasca ideea, si nu invers. Iar fiindca ideea RFE este «libertatea», in prezentarea ei trebuie sa se manifeste o grija deosebita”.
Vom reveni asupra acestui volum de istorie meritoriu si care ar fi util sa fie cunoscut istoricilor si in R. Moldova, si in Romania.
*A. Ross Johnson, Radio Free Europe and Radio Liberty. The CIA Years and Beyond. Woodrow Wilson Center Press & Standford University Press: Washington D.C-Stanford, California, 2010, XIII + 270 pp.