Din informatiile pe care am reusit sa le aflu cu destul de mare greutate, pentru ca sinteti un personaj retras, am inteles ca ati facut, inainte de Conservator, studii politehnice.
Da, asa este. Odinioara, cind tocmai absolvisem liceul, nu reusisem sa scap de sub jugul comunist, ca sa ma exprim asa, am ales Politehnica pentru ca multe variante nu mi se ofereau in acel moment. Dupa vreo trei-patru ani de Politehnica insa, mi-am dat seama ca trebuie sa incerc sa imi fac jocul meu. Studiam chitara in particular.
Asta era o pasiune de adolescenta?
Fara discutie. Am crezut initial ca e doar un capriciu al adolescentei, cum aveau multi tineri la acea vreme.
Dar nu stiu daca pe atunci era la moda ca parintii sa isi dea copiii la balet, la chitara.
Nici vorba. Din nefericire, si parintii mei aveau o oarecare prejudecata in legatura cu tendinta mea spre o anumita zona artistica, dar s-au aranjat cumva lucrurile. Am spus ca vreau sa fac trecerea catre Conservator.
Cind a fost posibila aceasta trecere?
In ‘91, asta inseamna a doua generatie de chitaristi. Spun chitaristi, pentru ca in scoala superioara de muzica, respectiv Conservatorul iesean, nu a existat clasa de chitara inainte de ‘89. Deci in ‘90 a fost prima generatie. Si fireste ca am fost foarte increzator sa aflu lucruri noi. Eu ma consideram, cel putin pina in momentul respectiv, un autodidact aproape perfect.
Anii ‘80 insa pentru dvs. au fost incarcati de muzica.
Da, este adevarat. Vin din zona rockului. Eram fascinat de toata pleiada de formatii care au facut mari cariere in perioada anilor ‘70, chiar ‘80. Si datorita acestui gust pentru muzica rock am avut parte de prieteni apropiati cu care am impartasit aceasta pasiune.
Ati fost si vocalist pentru o perioada.
Da, am avut si o formatie.
Cum se numea?
Titan. Am avut si spectacole prin Iasi.
Si unde cintati?
La acea vreme nu prea aveai posibilitatea sa cinti rock in localuri sau in alte imprejurari decit in anumite spectacole cu numere diverse: divertisment si aveam si noi numarul nostru rock. Dar foarte importanta a fost pentru mine in perioada aceea participarea la concursuri. Se faceau asa-numitele festivaluri-concursuri de muzica rock, care erau atunci niste manifestari destul de serioase.
In ce an au fost permise acestea?
Nu am resimtit o opreliste din partea autoritatilor, cu toate ca eram controlati cu siguranta, dar lucrul acesta l-am lasat asa…
Aveati plete? Ati avut probleme din cauza asta?
Am avut probleme pentu ca eu faceam Politehnica la seral, pentru ca eram obligat sa muncesc, eram angajat cu jumatate de norma la IRE Iasi. Bineinteles ca directia institutiei nu vedea cu ochi buni parul lung, barba.
Dar in cadrul intreprinderii nu ati putut sa desfasurati si activitati artistice?
Am fost solicitat, dar m-am abtinut. De altfel, sint cunoscut de cei apropiati drept o persoana care nu da foarte repede curs unei invitatii. M-a interesat multa vreme un anumit rafinament, asa cum l-am inteles eu la acea virsta.
Nu pot sa nu va intreb cum v-ati procurat prima pereche de blugi.
Prima pereche de blugi nu a fost a mea, am obtinut-o de la fratii mei mai mari. A fost oricum o incintare, chiar daca era cu doua-trei numere mai mare.
Ati renuntat de tot la rock. Acum sinteti doar ascultator.
Da, sint formatii pe care inca le ascult cu entuziasm.
Dar cu Titan aveti o inregistrare?
Exista inregistrari pe banda de magnetofon. Cu siguranta exista in Iasi amici care inca le mai pastreaza. Eu nu.
Lauta, instrumentul de care va leaga o mare pasiune si pe care ati reusit abia cum trei ani sa vi-l procurati, a fost facuta cunoscuta publicului larg si de Sting, care a fost antrenat de artistul bosniac Edin Karamazov, un maestru al lautei si fost elev al dirijorului roman Sergiu Celibidache. Edin Karamazov spunea, intr-un interviu acordat “Evenimentului zilei”, ca Sting nu mai este la virsta la care poate sa fie un star rock in adevaratul sens al cuvintului si atita vreme cit rockul moare pentru el, redescopera un instrument renascentist, cum este lauta.
Si Sting, ca si multi alti artisti din zona profesionista a acestei muzici vechi, face parte dintr-o anumita categorie de muzicieni care revin asupra acestui gen sau acestei muzici. Unii o numesc la noi muzica medievala, care insa nu ne spune prea multe.
Care este sintagma corecta?
Eu as numi-o muzica preclasica. S-a asociat acest termen cu muzica barocului, care este perioada imediat premergatoare clasicismului muzical. Dar eu numesc muzica preclasica tot ceea ce s-a cintat inainte de perioada primei scoli vieneze, deci clasicismul muzical reprezentat de Mozart, Haydn si Beethoven. Deci pina atunci tot ce s-a cintat eu numesc muzica preclasica. Care ar fi acel fir rosu care sa lege, pentru ca e vorba de mai multe sute de ani de creatie, din a doua jumatate a secolului al XV-lea pina in anul mortii lui Bach, 1750? Este o perioada in care atitudinea asupra muzicii era esentiala. Si, ca sa intru putin in amanunt, aceasta atitudine avea o stricta legatura cu cea pe care o are un orator in momentul in care urca la tribuna ca sa isi sustina discursul in fata unui auditoriu. Deci asa era privita si muzica pina atunci, ca un discurs intr-un metalimbaj, un limbaj neverbal. Imaginati-va ca unui orator, ca sa devina interesant, sa poata capta atentia unui auditoriu, ii sint necesare anumite mijloace. El trebuie sa stie cind sa exagereze tonul vocii, cind sa isi coboare vocea, cind sa faca o pauza, trebuie sa stie sa ofteze intr-un anumit punct al discursului sau pentru ca auditoriul sa fie in permanenta atras de continut.
Exista cursuri de lauta la Conservator?
Nu exista si este un demers destul de dificil avind in vedere ca eventualii doritori trebuie sa aiba la dispozitie instrumentul, care nu se obtine foarte usor. Bineinteles ca cel care ar intentiona sa porneasca pe acest drum ar trebui sa cunoasca un mester care sa ii faca instrumentul.
Dvs. cum ati reusit sa procurati lauta la care cintati acum?
Intr-o anumita perioada a activitatii mele aici, la scoala, participam in vacantele de vara la festivalurile de muzica veche de prin tara, pe la Sibiu, Sighisoara. Am avut niste colaboratori din Iasi si nu numai – de fapt, formatia nu era un proiect al meu, ci al unei cunostinte din Bucuresti, la care am fost solicitat sa particip si eu. Si bineinteles ca acolo am cunoscut iubitori ai acestui gen. Am avut ocazia sa il cunosc pe domnul Deak Endre, cel care a infiintat grupul de muzica Collegium de la Carei, un grup de muzica veche. Am participat la un moment dat la un festival de la Arad, daca nu ma insel. Eu eram cu chitara atunci si faceam un fel de acompaniament, oarecum hibrid sa-i spun, pentru ca muzica e clar ca nu avea nici o legatura cu instrumentul in sine, ci incercam doar sa realizez un acompaniament cit se poate de succint muzicii pe care o reprezentam. Il stiam pe acest domn din emisiunile in limba maghiara de la televizor, l-am si vazut cu lauta la televizor, iar una dintre primele intrebari pe care i le-am pus a fost de unde si-a procurat instrumentul. Imediat a scos o carte de vizita, mi-a inminat-o si mi-a spus ca in Romania exista o persoana care poate construi astfel de instrumente. Si dupa aceea va imaginati.
Dar exista in circuit si instrumente originale.
Sint instrumente originale, dar va marturisesc ca nu stiu daca exista vreunul autentic la care sa se mai poata cinta. Marea majoritate sint expuse in marile muzee ale lumii. De altfel, tiparul instrumentului pe care il am eu s-a facut dupa un instrument facut la Viena, dupa un oarecare Venere, un italian, instrumentul respectiv fiind datat cam pe la mijlocul secolul al XVI-lea.
Spuneati la un moment dat ca nu este important sa ataci o nota intr-un anume fel, ci sa incerci pentru public sa redai o atmosfera, sa explici practic prin muzica faptul ca instrumentul vine de demult si ca acele creatii sint extrem de vechi.
Lumea trebuie sa stie ca la un astfel de instrument nu se poate cinta ca la o chitara electrica, de exemplu, care poate sa impuna atentia “cu forta”. Trebuie sa tii cont in primul rind de atmosfera pe care acest instrument o degaja, iar daca actul interpretativ isi gaseste finalitatea, cel care asculta trebuie sa intre in acea atmosfera. Atmosfera este esentiala in astfel de manifestari. Este foarte dificil pentru ca se stie ca lumea noastra este plina de viteza. In general, muzica a devenit senzitiva, cu efecte, cu sugestii. Sintem foarte rafinati intr-un fel, sau cel putin asa ne place sa credem…
Vreti sa spuneti ca, de fapt, totul a devenit foarte sintetic. Faptul ca ascultam muzica de pe calculator e ca si cum am merge in supermarket si am lua un sandvis care are gust de plastic.
Nu vreau sa ma refer la muzica electronica sau la ceea ce se intimpla prin cluburi, pentru ca nu intra in atentia noastra. Ma refer chiar la muzica de compozitor din zona academica muzicala. Chiar si acolo muzica are cu totul si cu totul alte contururi, fiind extrem de diversa. Facind doar o mica paranteza, inchipuiti-va ca in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea isi facea aparitia o mare personalitate, cum a fost Mozart – sau imediat dupa Beethoven –, toti compozitorii scriau dupa acelasi tipar. Dupa anumite criterii, muzica semana foarte bine, ceea ce nu se intimpla acum, cind exista o diversitate absolut senzationala, fiecare urmareste sa speculeze anumite subtilitati ale discursului muzical. Dar sa revin la instrumentul lauta, ca sa facem o specificare: lauta pe care o am este una de secol al XVI-lea, deci o lauta renascentista, pentru ca este o familie intreaga de laute. Provenienta lor se pare ca are legatura stricta, daca nu absolut imuabila, cu prezenta maurilor in Europa, deci e vorba de ceea ce s-a intimplat in zona Spaniei. A fost introdus asa-numitul instrument oud arabesc, care era putin diferit de lauta pe care o stim noi din civilizatia europeana, dar fireste ca o foarte mare importanta asupra dezvoltarii acestui instrument a avut-o fata de ceea ce le-a adus civilizatia maura. In perioada medievala de secol al XIV-lea – al XV-lea a existat o lauta mai mica cu cinci corzi, patru dintre ele dublate, care se actionau cu o pana. Apoi secolul al XVI-lea aduce acest model pe care il detin si eu si care a introdus cintatul cu degetele miinii drepte.
Apropo de metoda de interpretare, citeam pe internet ca pot fi interpretate piese, sprijinind lauta de masa. Ba mai mult decit atit, exista tot felul de mese special concepute pentru lauta pentru a crea o rezonanta puternica.
Asa este. Marturisesc ca am avut chiar o discutie cu mesterul meu care imi spunea acest lucru. Erau intr-adevar mese speciale. Nu se cinta cu pupitru sau sustinator de partituri, asa cum il stim noi astazi cind mergem in salile de concert, ci erau niste mese speciale in forma dreptunghiulara. Exista un contact fizic intre instrument si acea masa pentru a se produce o amplificare a sunetului si o expandare a lui.
In Romania exista un singur eveniment dedicat muzicii vechi, in vreme ce nu trebuie sa mergem mai departe de Ungaria unde sint sapte si se multiplica pe masura ce ne indreptam spre Vest. Imi imaginez ca e o piata extrem de mica pentru acest gen de muzica.
Asa este. Cind am inceput sa lucrez la instrument nu am realizat menirea mea de un soi de apostolat, sa-i zic asa. E greu sa impui unei urechi atit de saturate de senzatii, de efecte, nu neaparat din partea muzicii, ci in general, sa incerci sa o readuci la sonoritatea discreta si care invita la introspectia unui asemenea instrument, dar probabil ca merita intrucit cu siguranta sint oameni care, inconstient, au nevoie de o astfel de introspectie cu ajutorul sunetelor. E foarte interesant ca in epocile trecute, despre care aminteam mai devreme, acest instrument a avut o extraordinar de mare popularitate in rindurile nobiliare. Inalte fete regale au cunoscut acest instrument, au cintat la el, poate chiar majoritatea.
Cit de complicate sint partiturile?
Sistemul in care ei scriau – cind spun ei ma refer la compozitorii acelor vremuri – are o diferentiere clara fata de scriitura pe care o stim noi astazi, prin aceea ca liniile de portativ pe care le cunoastem noi erau inlocuite de o grila de linii orizontale care nu reprezentau linii de portativ, ci pur si simplu corzile instrumentului, iar notatia care era trecuta in portativ – de fapt, impropriu spus portativ, ci o tabulatura mai exact – reprezenta exact indicatia asezarii degetelor pe grifura instrumentului.
Aveti si alte colaborari in ceea ce priveste chitara?
Momentan nu. Chitara ramine acum instrumentul cu care eu imi fac profesia la liceu si cu care pot sa spun ca am satisfactii indirecte prin copiii pe care ii instruiesc. Nu este un plan secund, ci pur si simplu un alt plan.
Va regasiti in componenta unuia dintre albumele Nomen Est Omen.
E formatia cu care am colaborat intr-o anumita perioada.
Mai aveti si alte inregistrari profesioniste in afara de aceasta?
Nu. Imi doresc acum sa incerc sa fac o prima inregistrare cu un grup de piese din secolul al XVI-lea cu lauta si sper sa fie cit mai degraba acest moment. Am initiat o colaborare cu studenti si profesori, colegi de ai mei de la scoala, cu ajutorul carora alcatuiesc o formatie de muzica veche si chiar cu solo voce. Sper ca aceasta colaborare sa capete contururi din ce in ce mai precise si sa putem oferi o reprezentatie.
Galerie foto
