Toate aceste povesti trebuie sa le fi parut dezgustatoare bietilor mei concetateni, caci – ginditi-va numai! – majoritatea romanilor trebuie sa munceasca cite treizeci-patruzeci de ani ca sa cistige cit cistiga un vames de la granita cu Serbia intr-o singura luna. Si sint convins ca toata lumea… in fine, aproape toata lumea spera ca vamesii corupti sa ajunga la inchisoare, cinstea si corectitudinea sa se instaleze in toate vamile Romaniei, iar tarisoara asta amarita sa fie si ea primita in miticul spatiu Schengen.
Dar e gresit sa va doriti asa ceva. In primul rind fiindca oricare cetatean beneficiaza de prezumtia de nevinovatie. Asadar, pina cind nu vor fi pronuntate niste condamnari definitive, toti cei arestati pe la vami in urma anchetelor si urmaririlor din ultima vreme sint nevinovati. Iar daca judecatorii ii vor achita – cel putin pe unii – si-apoi, dupa nu multa vreme, aceiasi judecatori se vor trezi cu cite o vila proaspata, proprietate personala, crescuta in curte, sa nu va mirati. Fiat justitia, crescat villa.
In al doilea rind, spaga la vama e un act cultural cu profunda valoare sociala si chiar cu valente religioase. Ginditi-va numai cu cita seninatate pretindea spaga – bine tarifata – miticul luntras grec Caron pentru a ii trece pe cei morti peste Styx si Aheron si a-i duce in imparatia mortilor. Si-atunci cum sa-i acuzi pe vamesii de azi ca imita un gest mitologic, care e in egala masura unul intemeietor?
In fine, un al treilea motiv pentru care sustin mentinerea sistemului de retributii neoficiale de la vami este acela ca, bine administrat, fenomenul respectiv ar putea reprezenta mai degraba o solutie decit un impediment pentru evolutia societatii romanesti – cum cred ca voi demonstra imediat.
Spaga la vama nu e un fenomen nou, de un an, de doi sau de zece. Nu e nici macar un fenomen postrevolutionar. La vamile din Naidas si Moravita se dadea spaga si in anii comunismului, cind romanii cu permise de mic trafic plecau pentru o zi, doua in Iugoslavia, ca sa vinda chiloti si sa aduca banane. Asadar, pentru ca obiceiul acesta sa fie eradicat, ar fi nevoie de multe eforturi, iar rezultatele ar fi indoielnice.
Mai mult, nimeni nu pare sa fi observat un adevar simplu si foarte util: sa lupti impotriva sa ar insemna sa ucizi gaina cu oua de aur (de fapt cu euro, dar e totuna). Caci aici, in spaga de la vami, s-ar putea ascunde salvarea economica a Romaniei si a cetatenilor ei.
Dar mai intii trebuie sa acceptam doua lucruri. Unul este cel sugerat mai sus: ca traditia cadorisirii vamesilor nu poate fi suprimata decit odata cu vamile. Al doilea poate parea mai greu de inghitit, dar e absolut necesar: trebuie ca Romania sa renunte la orice pretentie de a intra in spatiul Schengen, depunind in schimb toate eforturile pentru a mentine cit mai mult starea de fapt existenta. Caci, daca avantajele intrarii in acest prestigios spatiu economic (ca si cele ale intrarii anterioare in Uniunea Europeana) sint incerte si depind prea mult de eforturile colective ale natiunii, pastrarea situatiei actuale – ba chiar incurajarea ei – ne ofera o solutie comuna mult mai sigura si mai eficace.
Ea se numeste “Loteria vamilor” si o voi descrie in detaliu saptamina viitoare.