Unii oameni viseaza la o pensie linistita, lipsita de griji. Unora le reuseste, altora – celor mai multi – nu. O covirsitoare parte dintre cei carora le iese isi duce la indeplinire vreun vis ce pare aiuritor la 30/40 de ani: cum ar fi acela de a deschide, la 65, un restaurant traditional romanesc – am stabilit deja asta cu un bun prieten (ma rog, eu o sa am 65, el, ghinion!, 73). O mica parte dintre viitorii sexagenari se gindesc, inca de cind se trezesc la sase ca sa fie la opt la serviciu, sa-si recupereze toate frustrarile din tinerete.
Nu am idee cit de mare le-o fi fost frustrarea unora dintre cei care, astazi, isi traiesc anii de pensie prin studiourile de televiziune. Sau cit de mult si-au dorit sa aiba parte, pret de citeva ore zilnic, de toata atentia cameramanilor si a moderatorilor. Cu siguranta, acestia fac parte din categoria celor ce au izbindit in viata: unii sint scriitori si gazetari cunoscuti, unii au fost profesori de matematica si fondatori de companii de succes, altii au stat o perioada in fruntea unor primarii.
Este lesne de inteles ca acestia aduc ceva telespectatori pe frecventele posturilor care ii invita: altfel, nu ar fi chemati pe acolo. Insa, am convingerea ca, de foarte multe ori, ei sint chemati de producatorii emisiunilor live mai mult datorita faptului ca e infinit mai comod sa convingi un om de-al casei sa-si dea cu parerea despre absolut orice, de la OZN-uri la sistemul sanitar si de la aeronautica la Legea Educatiei. Unde mai pui si faptul ca e posibil ca unii dintre acestia sa mai fie si platiti pentru aparitii televizate, atunci cind e nevoie de ei.
Peste toate aceste presupuneri, guverneaza insa una si mai importanta: placerea usor patologica pe care aceste entitati o au atunci cind se vad filmate. Este singura explicatie pe care o gasesc pentru omniprezenta electronica a unor personaje precum Tudor Octavian, Monica Tatoiu sau Viorel Lis. Nu pot uita un moment din prezentul apropiat, cind domnul Octavian isi dadea gratios cu parerea in studioul Realitatii TV, pe marginea unei intimplari dintr-un oras al patriei: un preot isi lasase copilul dormind in masina parcata ilegal, iar firma angajata de primarie pentru ridicatul autoturismelor pusese pe rampa de tractare masina cu tot cu pasager. Asisderea, memorabile sint interventiile doamnei Tatoiu pe tot soiul de subiecte, de la analize pline de platitudini ale sferei politice, pina la altele, la fel de intelepte, ale vietii mondene. Triumviratul ce mi-a venit astazi in minte se incheie cu fostul primar general, Viorel Lis. Aici, lucrurile devin deja dramatice pina la lacrimi (de ris): domnia sa apare la emisiuni culinare, in “tocsouri” despre si cu pitipoance, ba mai si “joaca” roluri perfect machiate de membru cu drepturi depline al Familiei Adams.
Daca in privinta primilor doi am credinta ca rolurile nu li se potrivesc defel, in cazul lui Viorel Lis, nu ma mai astept decit la un singur lucru: sa se pensioneze si Marean Vanghelie si s-apara in fiecare seara pe sticla, cintind impreuna cu Lis melodii ale nou infiintatei trupe Vanghelis.