Explicindu-si demersul, Anderson amintea intr-un interviu ca “numerosi compozitori din Europa centrala si-au avut carierele intrerupte de nazism si s-au vazut aruncati in cele patru colturi ale lumii. Ei si-au pierdut locul in traditiile nationale… Iar apoi, sub sovietici, ce sansa pentru individualism? s…t Exista o cantitate fenomenala din muzica asteptind sa fie descoperita”. Daca muzica este elementul esential, mai spunea Anderson in calitate de initiator si patron al casei Toccata Classics, si, cred, lucrul trebuie auzit si in Romania, “prezentarea este si ea importanta, iar livretele mele contin note extinse, de acelasi standard ca si cartile pe care le produc la Toccata Press, cu traducere integrala in franceza si germana. Iar daca este vorba de un compozitor dintr-o alta tara, incerc sa am notele si in limba compozitorului, in maghiara, de exemplu pentru viitorul CD cu Quintetele pentru instrumente de suflat ale lui Ferenc Farkas”.
Mai mult, constient ca discurile unui compozitor putin cunoscut nu vor fi stocate niciodata, in ambianta de astazi, in numar mare intr-un magazin si ca piata nu poate absorbi lunar mai mult de doua-trei titluri ale unei case de discuri, Martin Anderson a creat un club pe internet al potentialilor ascultatori si cumparatori, intitulat “Discovery Club”. Aviz amatorilor si profesionistilor de la Bucuresti: iluzoriu sa fie lasate pe ultima clipa, gramada, aparitiile in spe pentru Festivalul “Enescu”. Ele ar trebui sa preceada festivalul, asa cum este practica pe piata internationala si cum se petrec lucrurile, de exemplu, si cu aparitiile de arhiva ale Festivalului de la Salzburg, lansate anual de casa germana Orfeo.
Dincolo de aceste elemente de “bucatarie” ale editarii de discuri, ideea de a va vorbi despre Martin Anderson si compania sa mi-a prilejuit-o una din cele mai recente aparitii, primul volum al Integralei muzicii pentru vioara si pian de Heinrich Wilhelm Ernst (TOCC0118). Cele opt piese (Carnaval la Venetia, Doua piese de salon, Doua Nocturne, Fantezia brilianta pe o tema din opera “Profetul” a lui Meyerbeer, Rondo-ul german pe teme din Oberon, Rondo Papageno si Tema germana) sint interpretate stralucitor, pasionant, de violonistul Sherban Lupu si pianistul Ian Hobson. Discul, aparut in ianuarie si inregistrat la Krannert Center for Performing Arts, la Universitatea Illinois, il are ca producator pe pianistul de origini iesene, Samir Golescu.
Un disc exemplar din toate punctele de vedere, muzica lui H.W. Ernst, un violonist de mare clasa la timpul lui – s-a nascut in 1812 in actualul Brno –, ca si contextul istoric in care a fost compusa sint prezentate pe larg, luind uneori alura unui thriller, de Mark Rowe, profesor de filosofie la Universitatea East Anglia si autor al unei biografii a personajului, publicata in 2008.
Cum este usor detectabil ascultind muzica acestui prim disc, Ernst a fost emulat si a trait pina la maturitate in umbra lui Paganini. Format in ambianta vieneza de un profesor apropiat al lui Beethoven si Schubert, Ernest l-a descoperit pe Paganini in martie 1828, devenind ceea ce azi s-ar numi un fan absolut, participind la toate concertele, urmarindu-l in turnee din oras in oras, ascultindu-l in timp ce exersa, transcriindu-i compozitiile, pina si pe cele inedite, si copiindu-i tehnica. In ceea ce avea sa se transforme intr-o competitie acerba intre doi mari virtuozi, Ernst capata intiietatea dupa 1836, pentru a deveni unul din cei mai cautati solisti ai Europei miezului de veac XIX. Mark Rowe aminteste, intre altele, unul din momentele istorice ale evolutiei lui Ernst, calatoria sa la Weimar si interpretarea sonatei Kreutzer cu Liszt partener la pian. Ernst avea sa moara, relativ tinar, in 1865, la Nisa, in ultimii ani de viata convertit la catolicism.
Sherban Lupu si Ian Hobson ii readuc astazi la viata muzica intr-o interpretare ce vizeaza, prin caldura, stralucire, melancolie si panas, perfectiunea. Un disc de tezaurizat pentru amatorii muzicii romantice.