Cristi Puiu spune in interviurile legate de Aurora ca l-a interesat cum ajunge un om obisnuit la crima si, cind e intrebat de ce a tinut sa-l interpreteze chiar el pe erou, raspunde citindu-l pe Flaubert: “Madame Bovary c’est moi”. Aurora nu e un film despre cum se ajunge la crima sau despre relatia realitate-cinema, ci un film despre Cristi Puiu. Seful de scoala al Noului Cinema Romanesc a plecat de la cinematograful direct si a ajuns, in momentul de fata, la supradimensionarea eului creator. Ca o mama, dar si ca un mic Dumnezeu, el isi construieste personajele, si tot el le omoara. Faptul ca il joaca pe Viorel si ca ocupa ecranul timp de trei ore (e tot timpul in cadru si nu ti se pare de multe ori un bun actor), te face sa intelegi ca, in ciuda personajelor secundare, regizorul ar putea exclama, asemeni lui Ludovic al XIV-lea, nu: “Statul sint eu!”, ci: “Filmul sint eu!”. Acest demers dificil si aproape sinucigas nu ii da masura talentului si nu egaleaza Moartea domnului Lazarescu, dar era probabil o etapa necesara. Aurora e o replica la Politist, adjectiv in masura in care gloseaza pe marginea dificultatii de comunicare dintre oameni si a imaginii auctoriale. Vezi scenele finale, cind sint puse in discutie definitiile unor termeni si cind e schitata “schema de joc” a politistului-regizor – in filmul lui Porumboiu, respectiv cind Viorel se ciocneste de impenetrabila atitudine profesional-plictisita a politistilor si realizeaza imposibilitatea autorului de a se spune complet in opera (si, in consecinta, de a fi inteles de ceilalti).
Oameni si zei/Des hommes et des dieux…
…e un film cu totul diferit de Aurora. La el, cum bine spunea Angelina Jolie despre Colin Farrell (!), “what you see is what you get”. Regizorul Xavier Beauvois si scenaristul Etienne Comar au plecat de la cazul real a sase calugari catolici francezi, rapiti in 1996 de extremisti algerieni si ucisi probabil tot de ei (“probabil” – pentru ca ancheta e inca in curs). Filmul, care anul trecut a luat Marele Premiu al Juriului la Cannes, se ocupa de ultimii trei ani din existenta preotilor din Tibhirine, aproximativ din momentul cind 12 muncitori croati din vecinatate sint decapitati si pina cind calugarii sint rapiti de aceiasi algerieni. Subiectul era interesant, dar rezultatul e un film cu stilistica eterogena care amesteca relatarea directa a micilor evenimente ale vietii de zi cu zi si discutiile din jurul ideii de a ramine sau de a parasi manastirea cu momente liricoide in care actorii care ii interpreteaza pe calugari fac playback incercind sa ne convinga ca acele voci solemne si perfecte sint ale lor. O alta stridenta e interpretarea mieros-hieratica a lui Lambert Wilson in rolul staretului, spre deosebire de interpretii celorlalti calugari, in frunte cu Michael Lonsdale, care sint umani si discreti cu ego-ul.
Aurora – de Cristi Puiu, cu: Cristi Puiu, Clara Voda, Valeria Seciu
Oameni si zei/Des hommes et des dieux – de Xavier Beauvois, cu: Lambert Wilson, Michael Lonsdale