Numele meu este polonez, dar eu sint de nationalitate franceza. Asta vine din partea tatalui meu. Originea din partea mamei este mai complicata. Bunica mea a fost americana, violonista, eleva a lui George Enescu. A fost una dintre discipolele lui favorite. De altfel, exista foarte multa corespondenta in care Enescu o complimenta. Ea a studiat si la Berlin cu Carl Flesch. Bunicul meu a fost personajul necunoscut al familiei, descendent, la rindul lui, al unei familii austro-ungare, care locuia la Bucuresti: familia Krauss. Erau diplomati, iar bunicul meu s-a nascut la Bucuresti. Locuia aici, linga Ateneu, pe strada Boteanu. E prima oara cind vin aici si este foarte emotionant pentru mine sa merg pe urma acestor radacini. Prin urmare, sint plin de origini diferite: Franta, Polonia, Statele Unite si, iata, Romania.
Si cum vi se pare ca toate aceste origini se combina in personalitatea dvs. artistica?
Viata mea inseamna o permanenta calatorie. Imi place sa interpretez muzica multor tari si multor epoci diferite. Unii spun ca sint un specialist al muzicii franceze, altii ca sint un specialist al operei, altii ca sint un specialist al muzicii baroce, iar eu ma consider, cu modestie, un muzician, un interpret universal. Imi place sa traversez cel putin trei secole de muzica, imi place sa fac, precum regizorii de film sau actorii de teatru, atit Shakespeare, cit si Bertold Brecht. Asa ma simt si eu la fel de bine cu Lully, Rameau, Haendel, dar si cu John Adams, Mozart, Haydn, Debussy. E ca un patchwork.
Munciti foarte mult. Cum va puneti de acord cu ritmul timpului prezent si cu exigentele unui ansamblu precum Les Musiciens du Louvre pentru a pastra intacta dorinta de a evoca perioade destul de indepartate?
Sintem intr-o epoca in care reflectam mult si ne preocupam la fel de mult de stilul corect. Traim timpuri in care mai uitam, din cind in cind, expresia, fondul muzicii si al oricarei activitati culturale. Abstractul exista, dar in muzica nu e nici pe departe primul lucru pe care il cautam. Incercam, asadar, sa amestecam experientele personale, cultura noastra, stilul propriu unei epoci, pregatirea muzicologica pe care o avem, maniera de a cinta, cu ce instrumente, cu ce diapazon… Primeaza insa instinctul, care trebuie sa il serveasca pe compozitor in mod expresiv. Sigur, si expresivitatea trebuie controlata, pentru ca prea multa nu face intotdeauna dreptate muzicii.
Secolul XXI pare a avea o dimensiune recuperatorie cel putin in ceea ce priveste aceste euritmii si culori vii ale Barocului muzical. Cum explicati revenirea la o perioada a gindirii, dar si a artei si a muzicii?
N-as sti sa va spun, cred ca explicatia o au filosofii. Eu nu sint decit un interpret…
Rezonam destul de bine cu Barocul muzical astazi!
Da, cred ca ne ajuta sa evadam, asa cum o fac si viitorul imaginar, si Romantismul… Bucurestiul este foarte propice Romantismului, chiar si aceasta sala in care ne aflam. Barocul imi permite sa ma transpun altundeva, sa inteleg, poate, de unde venim si sa constientizez in permanenta existenta unui repertoriu magnific. Imi place sa descopar si sa resuscitez partituri foarte diferite. Nu sint, nici pe departe, un doctor in muzicologie baroca. Anul acesta, de exemplu, impreuna cu Les Musiciens du Louvre, am cintat prima opera de Richard Wagner, Die Feen, la Teatrul Chatelet.
Cred ca este si cea mai putin cunoscuta…
Da, nu se cinta aproape niciodata! E o partitura foarte dificila, dar pasionanta. Am facut-o cu ajutorul instrumentelor din perioada romantica, iar un atu a fost faptul ca orchestra noastra cinta muzica din perioade foarte diferite. Asta ne ajuta sa restituim un univers absolut nou in jurul unui compozitor pe care il cunoastem foarte bine. Nu-i stiam insa tineretea, iar acesta este un fapt pasionant. Am profitat de citeva zile de vacanta intre spectacole si am venit la Bucuresti pentru a face Creatiunea de Haydn. Este o creatie universala, despre care multe lucruri noi nu prea se mai pot spune, cu exceptia faptului ca am decis sa o facem in engleza. Uitam ca este vorba despre o partitura bilingva, inspirat de poemul Paradisul pierdut de John Milton, pe care Haydn il admira mult. Mai uitam, de asemenea, ca Haydn a fost un star in Anglia si ca a primit acest libret acolo. El a creat aceasta lucrare la Viena pentru o reprezentatie, urmata, citeva luni mai tirziu, de o premiera la Londra. Partitura este prima bilingva din istoria muzicii. E un detaliu foarte interesant. Cind o facem in engleza, mi se pare ca spiritul poetic si un pic naiv al partiturii iese mai bine in evidenta.
De ce acest nume, Les Musiciens du Louvre?
Foarte simplu. Intr-o zi, am decis sa organizez un concert Bach si… nu aveam nume. Mi-am chemat prieteni care sa cinte cu mine si, pentru ca locuiam la Paris pe Rue de Rivoli, in fata Luvrului, mi-am spus ca numele Les Musiciens du Louvre are o sonoritate frumoasa. A fost o incercare. Abia apoi mi-am dat seama ca Luvrul este si un mare simbol muzical in Franta, pentru ca au fost foarte multe opere, chiar din timpul lui Ludovic al XIII-lea, care s-au prezentat la Luvru. Mai tirziu, cele mai multe concerte de la Paris, adunate sub numele Le Concert Spirituel, se tineau tot la Luvru. Aici s-au prezentat prima oara la Paris toate simfoniile lui Haydn, Stabat Mater de Pergolesi, Anotimpurile de Vivaldi… Noi sintem, cumva, continuatorii acestui Concert Spirituel…
As fi crezut ca, prin acest nume, va revendicati traditiei ansamblurilor de curte baroce…
Nu. Dupa cum vedeti, nu am decit o singura obsesie, aceea de a nu fi catalogat ca un interpret baroc. E o parte a culturii mele si a orchestrei mele, dar imi place sa merg in spatii cit mai diferite.
Dar in ce fel studiul muzicii baroce v-a ajutat sa rezolvati partituri romantice, precum Berlioz, Bizet sau Gounod?
E un mod de a gindi, de a te preocupa de anumite detalii, de a aborda coregrafia… Toate aceste particularitati vin, cu siguranta, din muzica secolului al XVIII-lea. Chaconna, gavota sint elemente pe care le gasim in toata muzica de balet pina in secolul XX, chiar si in muzica lui Bach. Iata cum ne ajutam de Baroc…
Vreti sa explorati si universurile muzicale ale secolului XX sau ale secolului al XVI-lea, de ce nu?
Nu ma atrage prea tare repertoriul renascentist. Imi place, dar nu imi spune mare lucru. Cu cealalta orchestra a mea, Simfonia Varsovia, al carei director muzical sint de un an, facem multe lucrari de Gorecki, Penderecki, John Adams, Gershwin… Ne concentram mult pe secolul XX si vom continua s-o facem.
Opera va provoaca la fel de mult ca si concertul?
Opera este o disciplina plina de stres, dar si de fericire. Depinde… In orice caz, este un mediu in care am fost inca din copilarie. Am inceput sa dirijez opera cu Dido si Aeneas de Purcell si am facut mult. Atentie, mult nu inseamna excesiv, pentru ca, uneori, opera este o sursa considerabila de consum nervos, dar eu sint un animal al scenei!
Va vedeti dirijind bel canto sau Verdi?
Am dirijat prima data Cenusareasa de Rossini anul trecut, pregatesc Trubadurul de Verdi la Theatre de la Monnaie din Bruxelles, un teatru unde lucrez mult. O sa inregistrez si un recital cu o noua cintareata rusoaica extraordinara, Julia Lezhneva, poate Cecilia Bartoli a zilei de miine…
Iar dvs. chiar o cunoasteti bine pe Cecilia Bartoli…
Da, asa este… Julia are o tessitura care o plaseaza intre soprana si mezzo-soprana, ca si Cecilia… Vom face o colectie de arii de Rossini si cred ca va fi grozav. Pentru bel canto ai nevoie, cu adevarat, de voci incredibil de pure, foarte sensibile, foarte inteligente. Acum citiva ani, am avut sansa de a lucra cu Nelly Miricioiu, compatrioata dvs., in Robert le Diable de Meyerbeer la Berlin si a fost o experienta foarte emotionanta. Am invatat mult despre bel canto de la ea.
Daca, din intimplare, v-ar ramine un singur compozitor pe care sa il interpretati, cine ar fi?
As refuza sa cint doar un singur compozitor, chiar daca as fi in inchisoare… Probabil Mozart…
De ce el?
Pentru ca este perfect. Este un geniu. Mozart si Bach sint geniile universale… Dar si Debussy…
Asteptam si un nume francez!
Pot sa citez si francezi, dar cred ca toti muzicienii sint de acord ca eroul cu adevarat perfect al istoriei muzicii este Mozart. Din fericire, exista o parte a creatiei sale de tinerete care este fermecatoare, dar nu geniala… Am cintat Mitridate, opera pe care a compus-o cind avea 14 sau 16 ani si este deja o compozitie incredibila, cu momente de geniu, dar pe masura ce avansam si ajungem la Nunta lui Figaro, sintem pe teritoriul geniului absolut. Putem petrece o viata intreaga cautind sa intelegem si sa interpretam acest geniu cit mai bine.
Si marii romantici?
Wagner. Am inceput cu Die Feen, pregatesc Tristan si Isolda peste vreo patru ani… Imi acord timp, dar este ceva ce vreau sa fac. Doresc sa restitui lirismul lui, faptul ca el folosea cintareti care cunosteau muzica lui Mozart, ceea ce uitam azi. Din fericire, azi avem o intreaga generatie de cintareti care sint lirici si care indraznesc sa se apropie de Wagner: Nina Stemme, Karita Mattila, chiar si Placido Domingo. Trebuie sa continuam sa ii incurajam pe acesti cintareti, care nu urla, ci cinta muzica lui Wagner.
Les Musiciens du Louvre amintesc, de asemenea, de imaginea Luvrului, cel mai prestigios sipet al artei europene. Daca am vrea sa vizualizam muzica dvs. prin pictori sau picturi, ce ati alege?
Greu de spus… Poate Van Gogh… Are o lumina puternica, o expresie percutanta, redate cu o relativa sobrietate si mare sinceritate…