Acestea fiind spuse, marturisesc totusi, raspunzind public intrebarii unui prieten, ca am avut reticente sa semnalez discul, altfel primit prompt in martie, imediat dupa aparitie, prin gentiletea Casei Radio si pe care l-am ascultat de mai multe ori. Si nu din vina lui Mozart sau a concertelor sale de vioara, compuse dintr-un impuls creativ, cu mina sigura, intre aprilie si decembrie 1785. Tinarul compozitor revenise la Salzburg, dupa incheierea Carnavalului, incununat cu succesul trait la Munchen, unde i se cintase opera La Finta Giardiniera si isi facea, aparent, sperante intr-o intoarcere si un angajament la curtea muncheneza. In putina corespondenta a anului, concertele nu sint amintite. Referinte la ele apar insa in corespondenta din anii urmatori, cind Mozart se straduia efectiv sa obtina o pozitie la Munchen, intr-o lume aristocratica pe care o descria adesea cu umor: “Timp de trei zile, am cintat pe dinafara numeroase piese… nu va puteti imagina bucuria contelui Salern: el apreciaza mult muzica si spune fara incetare Bravo, in timp ce ceilalti nobili prizeaza tabac, isi sterg zgomotos nasul, isi dreg vocea sau angajeaza o conversatie…”.
In octombrie 1787, tinarul compozitor, mereu in cautare, descria bucuria unei “mici academii”, ce se derulase intre orele 15.30 si 20.00, la care, dupa doua cvintete de [Michael] Haydn, “am cintat apoi concertele [de pian] in do, in si, in mi bemol, iar apoi trio-ul meu. Pentru a incununa totul, am cintat casatiunea mea in si. Toata lumea a facut ochii mari si am cintat ca si cum as fi fost cel mai mare violonist din intreaga Europa”.
Instructiv este raspunsul-comentariu al tatalui, Leopold Mozart, intr-o epistola sosita de la Salzburg zece zile mai tirziu: “Nu ma mira ca au facut ochii mari… fiindca tu insuti ignori faptul ca esti capabil sa cinti foarte bine la vioara atunci cind vrei sa te faci onorat si mai ales cind accepti sa cinti cu alura, inima si spirit, da, ca si cum ai fi cel mai bun violonist din Europa. Fereste-te sa cinti neingrijit; s-ar crede ca te imaginezi, din orgoliu, un mare violonist. Multi nu stiu nici macar ca tu cinti la vioara, fiindca din cea mai frageda copilarie esti cunoscut ca pianist… Spune intii: va cer scuze dinainte, nu sint un violonist; apoi cinta cu sufletul!”.
Simply Mozart? Poate, dar sint convins ca, peste ceva ani, Alexandru Tomescu va reinregistra aceste concerte, interpretindu-le, desavirsindu-le altfel simplitatea. Pina atunci, sa spunem ca recentul disc al Casei Radio, cu “suisurile si coborisurile sale”, a venit pe lume concomitent cu aparitii si rivali remarcabili. Ma gindesc la Integrala lucrarilor concertante pentru vioara realizata pentru Casa Pentatone (PTC S186 453) de Julia Fischer, cu excelenta Orchestra de Camera Olandeza, condusa de regretatul Yakov Kreizberg (disparut timpuriu luna trecuta), si la cele cinci concerte, plus Adagio-ul si 2 Rondo-uri, pe setul de CD-uri EMI Classics, ce reia inregistrarile lui Frank Peter Zimmermann, cu Orchestra de Camera Wurtenberg din Heilbronn, dirijata de Jorg Faerber (Electrola Collection).
Nu ii mai aduc in discutie aici pe mai vechii maestri ai viorii mozartiene, dar, daca aveti ocazia, nu ratati sa ascultati inregistrarile lui David Oistrah, ca solist si dirijor al Filarmonicii din Berlin (EMI) si, mai ales, impecabila si superba integrala realizata de Josef Suk cu Orchestra de Camera din Praga, in 1972, disponibila pe CD-uri BMG/RCA Classics.
Galerie foto
