Am recitit de citeva ori ceea ce mi-a spus, atunci, acest om. Mi-a vorbit despre bunica sa, primul sau “critic” de film si de viata, despre criza cinematografiei romanesti, despre tara pe care avea mai tirziu s-o lase in urma pentru un tarim al lui Jules Verne. Si mi-au revenit in minte sentintele acelea pe care, cu foarte mult umor, le-a enuntat, graseiat si cu zimbetul pe buze, “als“. Si, bineinteles, una pe care, daca l-ati cunoscut si pretuit pe Alex. Leo Serban, stiti cu siguranta ca in gura lui capata mai multa greutate decit la trei sferturi dintre cei care gindesc la fel: “M-as fi bucurat sa traiesc intr-o tara in care celebra sa fie Oana Pellea, nu Gigi Becali”. Daca este ceva ce m-a impresionat mai mult decit orice la Leo Serban, asta a fost lipsa de incrincenare cu care era capabil sa demoleze prostii si sa construiasca idei.
Nu-mi pot permite sa scriu foarte multe lucruri despre acest om, pentru ca nu l-am cunoscut indeajuns de bine pentru a-mi acorda acest drept. Va pot spune insa ca nu l-am simtit niciodata atit de ravasit pe un prieten de-al nostru comun, care nu a avut chef sa raspunda la telefon o zi intreaga dupa ce a aflat teribila veste. In afara succeselor profesionale, Alex. Leo Serban lasa in urma ceva de nepretuit: o sumedenie de tineri care ii sint recunoscatori pentru intilnirile cu el si pentru ajutorul neconditionat pe care l-a acordat.