De ce prefera nuantele de rosu vinzatoarea de la loterie? De ce are un iubit vinzatoarea de la loterie? Cum de si-a gasit ea un copitat pe masura? Sunetele de hipopotam de deasupra, de la sase dimineata, sint cumva si ale lui? De cercetat, atunci, si: ce viseaza iubitul hipopotamic al vinzatoarei de la loterie? Care sint temele…
Emil Brumaru: Daca tu pui, cu atita dezinvoltura, intrebari esentiale despre vinzatoarea cit un tanc si despre ipoteticul ei iubit hipopotamic, eu, meticulos, m-am informat in primul rind ce-i cu hipopotamii astia in general. Am rasfoit un cartoi vestit, aparut mai demult, intr-o traducere condensind editia germana publicata in vreo zece volume, intr-un doar singur tom la noi: Lumea animalelor dupa Brehm. Am mai citit si rindurile din Enciclopedia Britanica dedicate gratiosului Hippopotamus amfibius, si, inarmat pina-n dinti cu amanunte de-o savuroasa precizie, mai amintindu-mi si cum cumparam lozuri in plic, la Dolhasca, cu pungile, pentru a le desface abia acasa, impreuna cu Adi Cusin, trintiti pe podele si bind vin acrisor de Probota, el sosit in vizita la mine dar, pe furis, si la o iubita de-a lui, dentista si unguroaica, coplesit de trecut, incitat de prezent, m-am asezat pe scris.
V.D.N.: Oh, dar animalele din lumea animalelor nu trebuie, dragalasele, amestecate cu animalele din lumea oamenilor. Caci nimic nu-i mai adorabil decit urechioara si copituta hipopotamului adevarat. Copiile umane insa…
E.B.: Stiu si eu la ce-o fi visind, in timpul zilei, hipopotama de la loterie, cu ochii bulbucati de speranta, cu narile umflate de dorinta, scoase prin ghiseu ca deasupra suprafetei apei tulburi a biroului in care da impresia ca se balaceste impudica, atragind clandestin cumparatorii, infocata in nuante de rosu? Cerceii ei sint de aur masiv si-atirna cu kila din loburile carnoase! Colierul ar dobori un turn, dar gitul ei nu, niciodata! Inelele de pe degetele groase au peceti nitel desuchiate, sugerind fantasmagorii erotice de nedescris. Este, in fond, o vinzatoare de iluzii. Fiecare vine la ea cu gindul ca va cistiga sume uriase, va cumpara apoi vile cu piscine si cu mobilier din lemn de sicomor, va pleca in excursii exotice, va admira piramidele, zidul chinezesc, femeile thailandeze-n mare si noua dezordine amoroasa, eschimosii sarutindu-se cu nasul, unsi cu untura de foca, vor avea aurora boreala la purtator, vor pupa Polul Sud etc. Insa noaptea, cosmarurile ii vor clocoti sufletelul in inspaimintatoare siruri de cifre descarnate, ii vor da-n foc, peste margini de oale si de hemisfere spumeginde de creier acrit cu bors de tarite, chinuitoare combinatii numerice intre marar, loboda, steve, leustean, patrunjel, hatmatuchi, ghimber, corcoduse verzi + crengute de cimbru si frunze de sfecla rosie, ii vor exploda perna-n evantaie de puf de gisca si-n stropi rai de catran si o vor trezi leoarca, sleita-n transpiratii profuze, cu cerceafurile-n flacari la talpile late, cu pielita roz intre cele patru degete… Ma rog, e doar o presupunere…
V.D.N.: Eu cred ca doarme tun. Dar ne-nclinam in fata prea-frumoasei presupuneri (mult prea frumoase!). Iata de ce. Ne gindeam, mai devreme – in fata amintirilor de Dolhasca – cum noi, dimpotriva, am fugi inspre poveste. Si ca distanta dintre zgomotul infiorator al diminetilor si seninatatea necesarmente cautata ar putea fi parcursa numai inventind povestea hipopotamicei, despre care de altfel nu stiu mai nimic si nu vreau sa stiu nici un nimic in plus. Doar inventia ne poate salva. Tusti, o poveste dintr-un ciob sonor. Dar chiar si asa, s-ar gasi apoi vreo ciocanitoare ochioasa din preajma, umflindu-si gusulita: a, m-am prins, asta-i vecina, vecinica vecina, ea e, ea e, ea e, stiu eu pretis! Atunci am scoate binoclul si, intr-o dulce razbunare, i-am vedea si transcrie toate, toate petele. Pretis!