Sa incep cu Leo. Si sa nu spun decit ca am ramas impietrita de durere, fara sa pot face nimic, de simbata dimineata cind am aflat ca nu mai e, pina seara. Tot simbata am notat ca mama mi-a spus dupa-amiaza, de vreo cinci ori, fix cu aceleasi cuvinte, cum a murit bunicul Nicolae in Vinerea Mare si cum la inmormintare taranii au purtat cojoacele intoarse pe dos, semn de doliu. Iar seara tirziu a picat vestea ca d-na Aurica, pe care o alint “doamna doctor”, infirmiera care sta noaptea cu mama, a facut un accident cerebral si a fost internata. Duminica am vizitat-o la spital si am amutit cind i-am vazut vecinele de salon. Horror, doar atit am notat. Luni am demarat in tromba tratamentul cu laser ca sa-mi repar cumva tendoanele lui Ahile care ma dor de-mi sar ochii si ma impiedica sa umblu. Marti m-a indispus trebaluiala de secretar gen. de red. la “Orizont”, fiindca n-am reusit sa adun la timp materialele si pentru ca paginile cu Cioran nu se prea inchegau. Mi-a trecut prin cap gindul negru, pe care l-am si transcris, ca o sa se aleaga praful de revistele culturale, care nu mai intereseaza de fapt pe nimeni. Miercuri am tinut un curs cam chinuit despre modernism la anul II si m-a luat un val de nesiguranta ca nu predau bine literatura, de care, in fond, tinerilor li se cam rupe. Joi am aflat ca s-ar putea ca de sarbatori sa nu ne mai adunam cei 13 prieteni si ca deci n-o sa ne tavalim de ris cu prostelile noastre, iar eu n-o sa ma mai maschez in nimic. Vineri am trecut in Moleskine ca nu-i nici o floare in curte, ca e urit si frig si ca nu-mi iese cum as vrea capitolul despre amazoane si pop culture.
Dar ia uitati cum s-au asezat pe coloana din dreapta intimplarile bune, parca in contra-balans cu tot ce m-a intunecat. Pe rind: in cap de lista ar fi vestea data de Robert Serban simbata, intr-o explozie de bucurie, ca e din nou tata, fiindca tocmai s-a nascut Tudor. Duminica dupa-amiaza, ce sa vezi? Aurica is back, vioaie ca un cintezoi. Aud din birou cum birfeste cu mama, cum rid amindoua si cum mama ii da raportul la zi cu situatia politica din tara si din lume. Luni iau de la capat laser-terapia, dar teleap-teleap, pot deja sa ma duc la cabinet pe picioarele mele, nu cu taxiul. Marti “Orizontul” e gata, cu o mindrete de pagini despre Cioran. Mai mult, aflu ca avem iar 3.500 de abonamente, semn ca cititorii din Moldova si Oltenia nu pot fara noi. Miercuri ma invita un grup de elevi dintr-a XII-a de la Liceul de informatica (unde am fost si eu pe vremuri scolera) ca sa facem un film despre cum poate deveni mai viu predatul literaturii romane la clasa. Imi zic ferice de profesoara lor, cind ii vad cit sint de isteti si cititi. Joi vine vestea ca, in ce priveste sarbatorile, nimic nu se schimba, ca o sa fim din nou impreuna, asa ca achizitionez 7 cosulete din nuiele in care o sa le pun prietenilor niste surprize de sa le stea ceasul si imi comand deja oul rosu de 2 m in care o sa fiu costumata.
Vineri ies de dimineata pe terasa si stau la soare, prostita pur si simplu de placere, fiindca e cald, fiindca vad puzderia de culori din pomi, tufe, straturi si trag pe nari, ca un drog, invalmaseala de miresme. Sorb o gura de cafea, ma smulg din beatitudine, aduc laptopul si incep sa scriu voios un paragraf despre Catwoman, de parca mi l-ar dicta Leo.