De ziua lui Nabokov, exact cind apare aceasta rubrica, sa alegem citatul indragostirii. Nu din vechile carti indragite, nu din paginile multe care m-au leganat mult inainte de acel moment, ci acel citat anume care deodata a rupt pojghita fina dintre admiratie si dragoste si m-a facut, cu nespusa inconstienta, sa incep sa traduc, numai si numai pentru mine. Din Ochiul: “De fapt, nu stiam chiar nimic despre ea, orbit cum eram de acel farmec arzator care inlocuieste orice altceva si justifica totul si care, spre deosebire de sufletul omului (adesea accesibil si usor de posedat), nu poate fi nicicum insusit, asa cum nu se pot include printre posesiunile cuiva culorile norilor zdrentuiti de la apus, de deasupra caselor negre, sau mirosul unei flori pe care il inhalezi la nesfirsit, cu nari incordate, pina la intoxicare, dar care nu poate fi extras intru totul din corola”.
Numai si numai pentru mine, ziceam. Si chiar credeam in posesiunea asta deplina, acolo unde nimic nu era si nu este al meu.
Din Cioran, sa alegem: “Nu face doi bani scriitorul care, in viata personala, nu e timid”.
Iar din Beckett: “…doar mergeam mai departe, corpul meu descurcindu-se cel mai bine fara mine”.
Emil Brumaru: Cred ca doresc, mai intii, pe Shakespeare, un amor destul de vechi, de pe la 16-17-18 ani, intrerupt, reluat, adincit, cu caderi, cu suisuri, cu enervari, cu adorari si plictiseli, cu noi intelegeri si chiar cu un avint bezmetic dupa buchisirea cartii lui Jan Kott, esentiala, prin ‘69. Marele Will, badaranul Will, a devenit o obsesie cu timpul, lectura de baza, salvare, autopsihoterapie la domiciliu, condiment benefic pentru inima si trup, motivatie de-a scrie pe marginile replicilor, augmentindu-le, adaugiri scandaloase, cind nu mai pot citi nimic altceva. Normal, sacrilegiul asta m-a oprit sa imprumut, rusinat, orice volum din sirul de Opere. Apetitul mi l-a deschis Visul unei nopti de vara, dintr-o editie publicata la ESPLA prin anii cincizeci si ceva, in traducerea lui St.O. Iosif! Insist pe traducator fiindca m-a fermecat pe viata. De atunci si-a facut loc in sufletul meu, devenind emblematic, Puck!
Mai tirziu am descoperit pe Ariel, pe Regina Mab, pe vrajitoarele boloborositoare din Macbeth, pe miloasa si fascinanta Cleopatra, cu nevricalele ei ero(t)ice, pe fitoasa Elena (numita si Nell in intimitate), pentru care mor mii de greci si troieni de-a-mboulea, pe nenumaratii bufoni plesnind de intelepciuni proferate intr-un limbaj inimitabil, savuros, mustind de sugestii licentioase, pe singerosul Richard al III-lea, total lipsit de scrupule, pe cele doua neveste vesele din Windsor, pacalindu-si barbatii, dar tragind pe sfoara si pe nesatiosul obez cavaler Sir John Falstaff etc. Am avut norocul sa vad scena cuceririi abrubte de catre Richard al III-lea, ghebos si urit, a Doamnei regale, ma rog, a unei Lady Anne indoliate dupa moartea tatalui si sotului, asasinati chiar de cinicul pretendent la mina ei, scena decupata, regizata si jucata de Omescu, intr-un recital Shakespeare care a facut voga. M-a zapacit o Ofelie incarnata minunat de Mariana Buruiana. Am sorbit primele trei volume din noua traducere a Operelor, de la Editura Paralela 45, editie coordonata si ingrijita de George Volceanov, delectindu-ma cu cele trei variante ale unui Hamlet, initial, destul de frust (“A fi sau a nu fi – aici e buba!”; “Va unduiti soldurile, va rupeti in figuri… va destrabalati mimind inocenta… Fir-ar sa fie! Ce pocarie… Du-te la manastire”; “Futu-i!”). Observ ca eu am vorbit, deocamdata, numai despre o singura iubire!
(va urma)