Dar TOTUL incepe si se termina cu persoana proprie, pe care si-o etaleaza umil, in defensiva… ofensiva, cum a invatat la PARTID, actant intimplator si de-ne-in-locuit al procesului la care participa cu SUCCES. Punind piedici.
Agresivitatea modestului de cariera, iata o tema pentru psihanalisti! Sa te fereasca sfintul sa ai de-a face cu unul, sa manifesti bunavointa pentru el, sa astepti din partea lui vreo rezolvare, un ajutor in proiectele tale, o recomandare, o bursa, un loc de munca adecvat studiilor sau salariu corespunzator! Sociologii pot spune citi aflatori in treaba dintr-acestia exista in societate, si de ce la noi sint mai multi ca in alte tari.
Am deschis un subiect obisnuit paginii lui Teo & Gheo, incitat de chestiunea ce-a tinut prim-planul actualitatii citeva zile: mostenirea lui Cioran, data la vinzare in Franta si achizitionata de-un afacerist, obscur pina ieri. Care a daruit-o Academiei Romane, institutie fundamentala, lipsita de fonduri, dupa afirmatia lui Eugen Simion. Las deoparte cazul si cazuistica din juru-i, si intreb, ca tot publicistul: dar mostenirea culturala ce poarta un nume fara notorietatea lui Cioran? Si, cu aplicatie la obiectul rubricii de fata: mostenirea rockului romanesc. Nu astept raspuns, stiu ca nu exista proiecte coerente de pastrare si arhivare/indexare. Ce s-a facut, a fost mai degraba rodul obstinatiei citorva impatimiti (Doru Ionescu de la TVR mai mult decit oricine), sau grija personala a vreunui artist. Politici la nivel de minister? Haida-de! Ce, cumva e rockul creatie populara autohtona, cu traditie ancestrala, sa merite atentie? Ce, ne credem in lumea civilizata, unde tocmai manifestarile marginale, valoroase sub raport artistic, primesc sprijin oficial? Ba bine ca nu, spun politrucii de rit nou. Pai, nu aducem noi pa trupa X si pa cintareata Y la zilele orasului, la sarbatoarea de suflet a locuitorilor acestor plaiuri minunate? Ei, da, recunosc eu, asa se obtin voturi si fonduri, e o moda… Dar ce-a fost in trecut, si nu in trecutul colbuit din cronici?
Romania n-a existat “inainte” pentru gigantii showbiz, ca sa promoveze trupe neaose in evenimente sustinute mediatic. (Nici azi piata bastinasa nu conteaza, chiar daca nume de prim rang au trecut pe-aici.) Insa in “deceniul de aur” al rockului, situat aproximativ intre 1965-1975, am avut o pleiada admirabila de muzicieni conectati la spiritul vremii, in ciuda interdictiilor politico-ideologice. Au ramas inregistrari in arhive, au ramas marturii filmate, se mai gasesc benzi pe la iubitorii devotati si cu nostalgii? Au ramas, au disparut, s-au degradat… Evolutia mijloacelor tehnice impune o reconditionare, nu atit costisitoare, cit migaloasa. Oamenii care au cintat atunci nu mai au rabdarea necesara, deseori nici bani pentru aparatura dedicata. Cine sa investeasca? Firmele mici? Mogulii multi-media infierati de politicieni manelisti? Un trust de presa, impreuna cu radioul national, editeaza constant, insa la nivelul anilor ‘90. Or, de vreun deceniu s-a trecut pe alt palier. Acolo se poate spera ca documentele audio-video sint salvate si pastrate la calitatea necesara si utilizabila (peste) foarte multi ani. Priviti blu-ray-ul Rolling Stones – Ladies & Gentlemen, filmat in 1972. E standardul.
Compania Electrecord a fost vaduvita de arhive. Studiourile particulare nu se implica fara profit. Si batrinii nostri rockeri privesc melancolici la ce n-a fost sa fie…