— Da, Ghita, buna seara.
— Dom’ profesor... Ce mai faceti? Nu serviti un paharel? Au fost copiii azi pe la mine. Mi-au adus niste palincuta, de la nora-mea. E ardeleanca fata, din Lugoj. O sotie...
— Lugojul e in Banat, mai Ghita, nu in Ardeal.
— O fi, dom’ profesor, da’ rachiu-i tot rachiu, de oriunde ar curge. Gustati un paharel.
— Au, ai dreptate! Te rog sa ma ierti. E Sfintul Gheorghe azi, asa e. La multi ani, mai Ghita, sa-ti dea Domnul tot ce vrei tu, ca ai fost un om tare bun.
— Multumesc, dom’ profesor. Sanatate la copii, atita, altceva nu vreau. Ca bogati, or sti ei sa se faca, daca le-o folosi la ceva.
— Asa e, Ghita… De-aia erai tu asa vesel.
— Pai, cum, dom’ profesor? Ce alta bucurie mai mare are omul decit sa-si vada copiii? Mari, frumosi, cu neveste frumoase! Sa faca la rindul lor copii frumosi pe care sa-i cheme ca pe bunicul.
— Nastrusnic mai esti tu, Ghita…
— Ma bucur si eu de noaptea asta frumoasa, dom’ profesor. Cum se umple cimitirul asta pustiu de lume… Si dupa aia – Hristos a inviat, – Adevarat a-nviat… Si dupa aia, cu lumina sfinta, la fiecare mormint cite o luminita de mintuire… Trag clopotele la biserica… Eh, dom’ profesor, imi vine sa pling de fiecare data… Asta-i cea mai frumoasa zi din an, sa stiti. Si taman a picat de ziua mea!
— Asa e, e frumoasa, Ghita… La fiecare mormint, da…
— Ia uite-l si pe Achitei, cum trece pe alee. Asta cica era mare prieten cu mine, da’ cind am stat in spital cu cancerul, n-a venit o data sa-mi aduca o portocala macar… Nu i-ar mai ajunge pina miine!
— Nu zi asa, Ghita… Nu sintem noi cei care sa judecam pe altii. Fiecare are viata lui…
— Iertati-ma, dom’ profesor. Asa e, e prea frumoasa noaptea asta ca sa ne suparam.
Bine c-avem vreme. Tineti minte, intr-un an a plouat si tot pamintul s-a facut noroi. Era greu de iesit… Ba intr-un an chiar a nins… Baiatul dumneavoastra, el ce mai face, dom’ profesor?
— Marcel? Ce sa faca? E in… Oklahoma. America. Cu calculatoarele…
— El nu prea vine…
— N-a fost de… 14 ani, mai Ghita.
— Pai na, ce e usor? E greu si lui. Ai mei daca-s la Botosani, aici aproape, imediat… Da’ de-acolo…
— E si mult de cind stau aici, mai Ghita. La inceput mai veneau… La tine-i primul Paste, nu?
— Al doilea. In februarie anul trecut m-am curatat. Da’ sa stiti ca mi-am trait viata. N-am fost eu prea instarit, da’ bogatia mea cea mai mare sint copiii. O sa-i vedeti, ca acusi vin sa-mi aduca lumina.
— Sa fie sanatosi…
— Ia! Bate toaca! Acuma-i! Hristos a-nviat, dom’ profesor!
— Adevarat, Ghita, adevarat…
s…t
— George.
— Da, iubita.
— Al cui e mormintul asta de linga tatal tau?
— Ce scrie acolo? Mihalache… A fost profesor de romana la liceu, parca… N-am facut cu el.
— Arata, asa… parasit. Parca n-a mai fost nimeni de ani de zile. Hai sa-i aprindem o luminare si lui…
— Da, iubita. Ia.