Nu cred sa ma insel, insa. Cu exceptia unui singur moment, cel cind preotul Pafnutie (interpretat de Florin Busuioc) incepe sa vorbeasca porcos din pricina alcoolului, restul filmului e foarte domolit. Scris de Tudor Voican (California Dreamin’, Medalia de onoare) si Viorel Mihalcea, si regizat de Virgil Nicolaescu si Jesus del Cerro, Nasa e o comedie construita nu atit pe diferentele dintre America si Romania, cit pe provocarile puse de implementarea unei povesti gen Nasul intr-o alta societate care are nu doar mafiotii ei, ci si specificul ei. Cei doi scenaristi nu merg in profunzime cu translarea si nu doresc nicidecum sa faca apel la realitate. Filmul nu isi propune sa fie autentic si sa aduca multe referinte din realitatea imediata. De aceea mafiotii dimboviteni sint o combinatie de Rahova si Bronx – pentru ca sursa de umor e frecarea dintre cele doua contexte. Nimeni nu se gindeste ca menajera mamoasa care pune mina pe arma va ajunge sa o si foloseasca. Nimeni nu e ranit si nu moare, asa ca putem la fel de bine presupune si ca armele considerate adevarate (pe care le procura ilicit eroina – profesoara de engleza – de la tatal traficant al unui elev) sint la fel de false precum cele cu care se joaca copilul ei.
Nasa merge pe burlesc. Echipa de soc pe care o incropeste Jennifer Prodan (va place cum suna? Acest melanj e exact miza filmului) este alcatuita din oameni care nu doar ca nu au nimic fioros in ei, dar au si citeva tuse romanesti indulcite. Si aici imaginatia scenariului te face sa rasufli usurat pentru ca optiunea pentru o nota light era de preferat falsului acroseu in social sau grosolaniei de show TV cu politisti. Unul dintre cei doi jandarmi care intra in gruparea mafiota a americancei e indragostit lulea de ea si o priveste cu tandretea unui catel. Politistul de sectie, si el in grupare, e oarecum asemanator. A incercat sa se sinucida cind eroina a sunat pentru a cere ajutor si acum, salvat de ea, i se pune la dispozitie. Ce vreau sa spun este ca, refuzind de pilda varianta Garcea si preferind un gen de umor burlesc in care, de exemplu, contabilii interpretati de Lucian si Gheorghe Ifrim se incurca in propriile picioare, realizatorii scot filmul din zona unde ma asteptam sa-l gasesc.
Un film care nu pretinde ca face arta
Sa nu credeti insa ca rizi la acest film cum rideai la California Dreamin’ (nesfirsit). Filmul are momente agreabile si altele benigne, dar nu te scoate din minti, nu te agreseaza si nu te jigneste cum o facea Poker. E drept ca povestea e foarte simpla – Jennifer Prodan decide sa initieze o grupare mafiota dupa ce sotul ei e arestat pentru spalare de bani, pentru a-l elibera – dar, dupa ce o alcatuieste, mare lucru nu se mai intimpla. E adevarat ca momentele burlesti sint putine si ca tonul acestora nu se pupa cu lirismul scenelor in care sotul americancei (Dragos Bucur) sufera in arest. Intr-o distributie in general bine alcatuita, Dragos Bucur pare din alt film. O data ca nu are personaj, in al doilea rind pentru ca i se cere sa fie mult prea intens pentru cit de subtire e filmul.
Nasa e un film slabut, dar mie mi se pare laudabil faptul ca nu apeleaza la trivialitati pentru a multumi publicul, ca a cautat figuri noi (si le-a si gasit), ca a pastrat o zona neutra din care deduci ca actiunea s-ar putea petrece oriunde, dar care, pe de alta parte, il protejeaza de alte greseli, ca nu pretinde ca face arta si ca desi fara pretentii, e ingrijit lucrat.
Nasa. Regia: Virgil Nicolaescu si Jesus del Cerro.
Cu: Whitney Anderson, Dragos Bucur, Stefan Iancu