2012 nu e un an oarecare. La finalul lui, se preconizeaza un eveniment major. Nu, nu va ginditi la mayasi. Desi domnul Traian Basescu e un fan al fenomenelor anormale si paranormale, sint convins ca flacara violet a sfatuitorului sau intr-ale parapsihologiei, domnul Aliodor Manolea, l-a lamurit deja ca pericolul calendarului mayas e unul convenabil presei, dar nicidecum de luat cu adevarat in seama. Evenimentul cu pricina e reprezentat de o actiune mai telurica, profund romaneasca, anume alegerile parlamentare.
Dar daca tot ne-am incurcat putin cu lumea de dincolo de noi, plina de forte pe care numai un Aliodor Manolea le poate controla, haideti sa profitam de moment si sa facem un pas in viitor, un pas de-un an. Sa ne inchipuim c-am ajuns deci in vara lui 2012. “Pe la mijlocul anului”, vasazica. Evident, Guvernul Boc ne conduce cu aceeasi intelepciune ca in prezent. Si ca in trecut. Evident, Traian Basescu e la fel de intelept, de impaciuitor, la fel de presedinte ca in prezent, ca in trecut. Ce s-a schimbat?
S-au schimbat, intre timp, asteptarile noastre. Prin vara lui 2011, ne vom aminti cu un zimbet usurat, eram stresati, coplesiti de ziua de miine, eram someri sau platiti prost din pricina crizei, eram ingrijorati ca bancile vor veni sa ne ia casele si munceam pe brinci, acceptind orice treburi, chiar injositoare, pentru a ne plati ratele. Eram, adica, lipsiti de orice orizont. Intre timp insa, lucrurile au luat o intorsatura spectaculoasa.
Sintem in vara lui 2012. Da, bineinteles, sintem tot someri sau platiti prost (din cauza urmarilor crizei), sintem tot ingrijorati ca bancile ne vor lua casele, sintem dispusi sa facem orice pentru a mai cistiga un banut. Insa avem o cu totul alta stare de spirit. Dupa un an si mai bine in care presedintele si guvernul ne-au asigurat ca mai avem inca putin, extrem de putin pina s-ajungem sa traim bine, asa cum ni s-a promis cindva, sperantele noastre s-au umplut de aceste adevaruri, asa incit simtim ca explodeaza navalnic. Sintem extrem de fericiti, abia putem sa ne controlam cheful de-a iesi pe strazi si a dansa precum intr-un film indian, caci mai avem un strop. Doar atit. O picatura pina cind borcanul cu lapte si miere se va umple, iar din momentul acela vom sorbi din el cu nesat.
Orizontul e clar acum. Il putem atinge cu degetele. Este marea salvare, reprezentata de alegeri. Nu, nu de alegeri in sine. Ci de inteligenta cu care vom alege. Cine ne-a adus in aceasta stare de beatitudine, cind totul e bine si frumos, cind sperantele noastre sint la cote maxime? Un singur raspuns: Traian Basescu. Evident, cu o anexa: Emil Boc + P.D.-L. Anexa e obligatorie, nu putem trece peste ea, caci la alegeri asta vom vota, o anexa, nu pe bravul nostru presedinte, care a navigat atit de falnic prin criza, apropiindu-ne de liman.
Sa revenim in 2011 acum, ne-am saturat de atita bine, nu-l mai putem duce. Sa revenim si sa observam, lasind gluma ingrosata la o parte, ca exista un intreg cor P.D.-L.-ist care repeta obsesiv, in ton cu Traian Basescu, “2012, 2012”. Anul salvarii noastre. Ei, cei care nu doar ca ne-au virit fara repere in criza mondiala, dar au si dublat-o, alaturindu-i o criza romaneasca de toata frumusetea, chiar isi inchipuie ca, livrindu-ne aceasta pacaleala gogonata cu binele ce ne asteapta, vor obtine rezultatele mai sus descrise.
Oricum am lua-o, tinind cont de uriasele datorii acumulate de cel mai incompetent guvern pe care l-am avut de la revolutie incoace (un statut greu de obtinut, dat fiind ca nici unul dintre guvernele anterioare nu s-a putut lauda cu vreo competenta iesita din comun), tinind cont de scadentele tot mai ingrijoratoare, perspectiva roz pe care o creeaza presedintele si anexele sale nu va fi atinsa prea curind.
Ei stiu, la rindu-le, foarte bine asta. N-au ales deloc intimplator mijlocul anului 2012. Pentru ca, pina atunci si mai ales in acea perioada, vor face eforturi uriase sa ne convinga ca prostiile pe care le-au facut atita vreme se vor incheia. Vor incerca, adica, o noua cortina de iluzii – e tot ceea ce ne pot oferi, in locul unei minime competente administrative. Cred totusi ca anul cu pricina, urmatorul, va veni cu un sfirsit. Din pacate, nu unul al problemelor noastre. Dar, in mod cert, un sfirsit al ingimfarii lor si-al credintei ca pot sa ne pacaleasca la nesfirsit cu un slogan niciodata acoperit de realitate: “Sa traiti bine!”.