Ce-i drept, la prima vedere acea alianta numita ad hoc Uniunea Social-Liberala nu-i putea parea nimanui (cu exceptia sustinatorilor fanatici ai liberalilor si PSD-istilor) altceva decit un comando politic pentru ciolanul viitor. La a doua vedere insa lucrurile se complica, fiindca nu cu mult timp in urma cealalta “dreapta autentica”, adica PDL-ul, a dovedit ca e la fel de breaza: s-a asociat la guvernare cu PSD-ul, adica stinga autentica. Si-apoi PDL-ul e, in mare, o combinatie intre fosti social-democrati si fosti liberali, adica un amestec de stinga si dreapta nu mult deosebit de sus-pomenita Uniune Social-Liberala. Iar inainte de a se alia cu PSD-ul stingist, a fost aliat multa vreme cu PNL-ul cel de dreapta. Pentru a intregi imaginea, trebuie sa amintesc aici si de UDMR, formatiunea politica a etnicilor maghiari, care in decursul ultimilor cincinsprezece ani s-a aliat cam cu toate partidele politice aflate la putere.
Cam asta e coerenta doctrinara a partidelor in Romania. Atunci cind interesul partidului o cere, doctrina se adapteaza. Iar partidul, ce e el? E un grup de oameni uniti de interese comune, interese pe care nu are rost sa le detaliem acum. Faptul ca oamenii aceia apartin unui partid sau altuia e mai putin semnificativ. Important e ca o mare parte dintre ei provin din structurile de putere de dinainte de 1989 sau sint protejatii si discipolii lor, crescuti dupa 1990 in acelasi spirit, care n-are nici o legatura cu politica autentica.
Mi-am imaginat, de exemplu, ce s-ar intimpla daca, printr-un accident istoric, Romania ar redeveni cumva un stat comunist de tip autocratic, cu un partid unic si o putere centralizata. Nu cred ca schimbarile ierarhice ar fi foarte mari. Liderii marilor partide de azi, fie ei de stinga, de dreapta sau de centru, ar ocupa foarte rapid pozitii de putere in noile structuri.
Parlamentarii de azi ar deveni membri ai Marii Adunari Nationale a noului PCR, sefii partidelor ar fi vicepresedinti sau secretari generali adjuncti, prefectii judetelor s-ar transforma in prim-secretari, iar in guvern probabil ca, dupa niste lupte intestine, s-ar inghesui tot felul de fosti adversari incrincenati. Unii si-ar relua functiile si gradele in Securitate (sau SRI), altii ar deveni directori de intreprinderi socialiste sau de sindicate muncitoresti – si toti ar proslavi dogma unica a comunismului, din care pricep la fel de mult cit pricep azi din cea a liberalismului sau cea a social-democratiei. Si nimeni nu s-ar mira de schimbarea la fata a presupusilor politicieni.
Nici daca, printr-un alt accident istoric, Romania ar deveni un stat fascist, nu cred ca am asista la vreun cutremur in lumea politica romaneasca. Aceiasi democrati liberali socialisti pe care ii vedem azi elogiind in cuvinte multe si idei putine propria linie doctrinara ar proslavi cu aceeasi tarie dogma nationalist-populista si ar impune masurile radicale presupuse de ea. Ar face-o prost, cum fac si azi ceea ce fac, dar ar ramine acolo unde sint: la putere. Fiindca asta conteaza.
Asa ca in Romania degeaba vorbim de doctrine, orientari ideologice, dreapta, stinga si centru. Pierdem vremea. In adincul lui, omul politic roman este de fapt apolitic. Iar politica autohtona este mai mult o gasca de cartier. Din 2007 – cartier european.