Noua adaptare dupa Marvel Comics si care aduce pe ecrane un nou supererou este o poveste spectaculoasa care pune pe aceeasi ata realitatea si mitologia, facind credibila alaturarea lor. Ma rog, credibila in context, pentru ca cine si-ar imagina (in afara copiilor si poetilor) ca dincolo de nori se afla o lume cu coridoare aurite si inalte, unde Odin si familia lui traiesc, si al carui paznic, Heimdall, nu doar ca deschide podul – curcubeu pe care se ajunge spre alte lumi, inclusiv pe Pamint, dar vede si tot ce se petrece pe Pamint?
Daca as avea acum virsta pe care o aveam cind am vazut prima oara Razboiul stelelor, cred ca filmul m-ar innebuni. Razboiul stelelor mi-a schimbat cu totul perceptia asupra felului in care vedeam realitatea si atunci cind ma cataram in copaci, de pilda, imi imaginam de fapt ca urc intr-o nava spatiala si ca ea e la fel de rotunda ca si coroana teiului respectiv. Thor mi-ar da o viziune si mai completa pentru ca lucreaza cu armele realului si include realitatea zilelor noastre (o echipa de trei oameni de stiinta cerceteaza niste fenomene atmosferice despre care cred ca sint gauri de vierme) intr-un binom fantastic. Fictiunea e si mai credibila atunci cind se sprijina pe elemente reale, iar Thor e extrem de convingator atunci cind calatoreste intre lumea mitologica (ireala, nu?) si statul american New Mexico de azi. Prin niste efecte speciale care nu sint atit de complicate, dar care sint credibile, calatoria dintre lumi a eroului te face sa iti doresti ca la un moment dat sa reiei macar Legendele Olimpului, pentru ca iti ofera suportul vizual pentru a percepe mai usor miscarea dintre lumi si ce inseamna pentru erou sa fie exilat pe Pamint si lipsit de puterea lui extraordinara.
Se termina ca si cum continuarea ar sta sa inceapa
Cred ca pentru orice regizor, nu doar pentru Kenneth Branagh, subiectul filmului a fost tentant, dar mai ales pentru el, care avea in CV mai multe adaptari shakespeariene. Simburele filmului e drama lui Thor care, ca pedeapsa pentru vanitatea si pripeala lui, este izgonit de tatal sau, Odin, pe Pamint si eliberat de puterea sa, ciocanul Mjolnir. Pe Pamint, Thor ajunge scuipat dintr-un fel de gaura de vierme, o invirtosire de nori pe care astrofizicianul Jane Foster (Natalie Portman) si colegii ei Erik Selvig (Stellan Skarsgård) si Darcy Lewis (Kat Dennings) o studiaza. Fireste ca atunci cind incepe sa strige spre cer si sa pretinda ca e Thor, blondul frumos cu aer de nordic e luat drept nebun, dar exista o simpatie instantanee care se naste intre el si Jane Foster, si un soi de incredere implicita care o va face pe ea, om de stiinta, sa creada neverosimil si fara sa cerceteze tot ce-i spune blondul, doar privind in ochii lui albastri. Cind filmul se va fi terminat, dupa mai multe (nu foarte multe) intimplari spectaculoase si unele momente de umor de buna calitate, ti se va fi parut prea putin. Thor se termina ca si cum continuarea ar sta sa inceapa, convins ca deja ne-a cucerit si ca nu vom mai avea rabdare pina cind nu vom vedea si partea a doua a francizei. Eu, una, abia astept.
Thor de Kenneth Branagh.
Cu: Chris Hemsworth, Natalie Portman,
Tom Hiddleston, Anthony Hopkins, Stellan Skarsgård
Galerie foto
