Si nu scriu degeaba “fenomen”. Practicile au capatat proportii uriase la nivelul tarii, iar faptul ca inregistrarile mai mult sau mai putin compromitatoare “scapa” pe surse si devin, pe de-o parte, instrumente de santaj, pe de alta, modalitati de rafuieli publice, prin redare trunchiata in presa, e infiorator. Exact acesta e cuvintul ce trebuie folosit: infiorator. Caci au un iz vag de anii ‘50, chiar daca acum pozitionarea e diferita si, fireste, mijloacele sint diferite.
Si totusi, e de ris. Sa lasam incruntarea deoparte pret de-un singur text si sa ridem. Pentru ca, dincolo de demersurile atit de problematice, D.N.A.-ul reuseste, din cind in cind, s-o comita intr-un mod ce depaseste nivelul suportabil al penibilului. Un bun exemplu e ceea ce s-a intimplat la Iasi zilele trecute. “Implantarea” unor dispozitive video in camerele vicepresedintilor CJ Victor Chirila (P.N.L.) si Constantin Adascalitei (P.S.D.) frizeaza gagurile filmelor din perioada interbelica, neajungind nici macar la nivelul pomenitilor ani ‘50. Cum sa numesti altfel decit incompetenta crasa demersul D.N.A., de vreme ce le-a permis celor doi “urmariti” sa faca un adevarat show, scotind in fata presei dispozitivele din pereti, la scurt timp dupa ce au fost montate?
Nu obisnuiesc sa-mi construiesc textele din citate lungi. Dar acum un asemenea citat e necesar, pentru ca vorbeste de la sine despre cit de rizibila e aceasta situatie. Vorbele ii apartin unuia dintre “urmariti”, liberalul Victor Chirila: “Ma aflam in biroul domnului Adascalitei. Era in jurul orei paisprezece, soarele batea puternic si atunci am observat ca undeva linga usa culoarea varului era diferita de cea din restul camerei. In plus, pe jos se puteau observa urme de var. Am mers si in biroul meu si am vazut acelasi lucru in dreptul usii; atunci am decis sa schimbam yalele de la usi. Seara am discutat cu sursele mele de informatii care m-au informat ca, in cursul noptii de 8 spre 9 mai, citeva persoane au patruns in sediul CJ cu aparatura aceasta”.
Caracterul cvasi-literar (chiar daca de slaba factura) al declaratiei nu face decit sa contextualizeze si mai bine mecanismele comicului. “Priceputilor” de la D.N.A.-ul local care au instalat camerele video le-a lipsit pina si minima competenta, ca sa nu spun mintea, pentru a-si sterge urmele. Pereti decolorati in “bataia soarelui”, urme de var pe jos. Si inca o declaratie, de asta data apartinindu-i lui Gheorghe Corjautanu, fost general in Serviciul de Telecomunicatii Speciale, oferita “Ziarului de Iasi”: “Este o chestie flagranta, total neprofesionista. Nu se mai folosesc astfel de dispozitive de vreo mie de ani. Nu putea fi camera de luat vederi astupata cu lut. Acum sint camere cit un virf de ac”.
E de ris, evident. Lasati vreme de citeva minute deoparte sensurile triste ale acestei intimplari. Rideti sanatos, caci noi, ca romani, avem o indelungata experienta in a ne salva prin hohote. Nu trebuie sa cugetam aici nici asupra vreunor posibile vinovatii ale domnilor Victor Chirila si Constantin Adascalitei. Pina cind ele nu vor fi stabilite de Justitie, nu sint treaba noastra. Devine treaba noastra constatarea ca sintem cei care ii platim nu doar pe politicienii care fac diverse magarii, ci si pe niste functionari D.N.A. care nu-s capabili sa faca nici macar treaba unui zugrav amator.
Am cunoscut, si nu-mi cer scuze pentru trivializare, niste “homlesi” care, pentru citeva sticle de vin, erau dispusi sa-ti dea cu var in toata casa. Cu multi ani in urma, am avut o asemenea experienta. Amatorii au reusit, e adevarat, sa-mi zugraveasca o camera in mai multe nuante, relevate in toata splendoarea “in bataia soarelui”, ceea ce m-a facut ca, in ciuda strimtorarii financiare de la acea vreme, sa recurg apoi la profesionisti pentru a repara stricaciunile. Dar, beti fiind deja, trebuie sa observ ca amatorii initiali macar dintr-un punct de vedere au fost mai buni decit “profesionistii” D.N.A.: au sters varul de pe jos pina la ultima picatura, lasind curat in urma lor.
E de ris. Sau a fost pina aici. Pina la sfirsitul unui text scris pentru a stirni zimbete, dar ascuzind totusi o angoasa. Caci Romania anului 2011 are pusee discretionare, aproape dictatoriale, de care, in alte conditii, ar trebui sa ne fie groaza. Putem tousi sa mai si ridem din cind in cind, in pauzele de incrincenare, pentru ca, dintr-un anumit punct de vedere, sintem norocosi: spre deosebire de perioada comunista, acum pina si cei care ar vrea sa atenteze la libertatea individuala sint doar niste diletanti.