Initial locatarii blocului au cerut primariei sa achite cheltuielile de refacere si consolidare a blocului. Primaria n-a putut sau n-a vrut sa plateasca. Atunci oamenii s-au adresat prefecturii judetului. Reprezentantii ei au spus ca problema e de fapt tot de competenta primariei, dar ca ei vor cere totusi guvernului sa dea macar o parte din banii necesari. Intre timp oamenii asteapta pe cineva care sa plateasca reparatiile si, din cind in cind, prin presa locala mai apar articole care acuza institutiile statului de nepasare.
Daca din ce ati citit pina acum ati tras concluzia ca reprezentantii autoritatilor incearca sa se spele cumva pe miini, s-ar putea sa aveti dreptate. Dar nu foarte tare. La urma urmei, primaria a alocat rapid niste locuinte provizorii pentru cei afectati de explozie, iar prefectura a incercat sa gaseasca niste fonduri pentru repararea cladirii.
Problema e alta: cine trebuie sa plateasca reparatiile intr-o astfel de situatie? Primaria orasului? Prefectura judetului? Sau guvernul Romaniei?
Raspunsul corect este: nici una din variantele de mai sus. Explozia s-a petrecut intr-un bloc ce nu apartinea nici statului, nici municipalitatii. Proprietarii lui sint tocmai locatarii afectati de explozie. Situatia in care s-au trezit, fara nici o vina, cei aproape o suta de oameni de acolo este, evident, una trista. La fel de trist e si faptul ca nici unul nu si-a asigurat locuinta. Dar asta nu inseamna ca autoritatile locale sau cele ale statului trebuie sa plateasca pentru acest accident.
Desigur, ceva ar trebui sa se faca pentru bietii oameni. De exemplu, se poate deschide un cont de donatii. Se poate face apel la unele organizatii caritabile. Dar e stupid sa acuzi statul de nepasare. Statul nu e responsabil pentru tot ce se intimpla pe teritoriul Romaniei si cu atit mai putin pentru accidentele petrecute in spatiul privat. E adevarat ca de multe ori autoritatile nu fac ceea ce ar trebui sa faca. Uneori insa li se cere sa faca si ceea ce nu trebuie. Si prea ades un subiect de presa oarecare e tirit de jurnalisti pe teritoriul responsabilitatii statului, cind are prea putin de-a face cu asa ceva.
Aici se declanseaza automat niste reflexe vechi, cum ar fi reflexul de asistat social, care ne determina sa cerem statului ajutorul pe care in Evul Mediu il ceream fie boierului, fie proniei ceresti – fie amindurora, ca sa fim siguri. Dar dreptul la proprietate, ca si libertatea individului, presupune si responsabilitati. Altfel, daca imi ia foc casa, pot oricind sa-i cer statului sa mi-o reconstruiasca din temelii, ca de-aia e stat.
Pai – ca sa parafrazez un citat popular –, ori sintem proprietari, ori nu mai sintem!