I-am insirat in graba tot ce stiam si cam tot ce-am vazut: giulgiu, fiat, juve, muzeul filmului. Am nimerit-o? l-am intrebat pe tinarul savant Ciprian. Ciprian Valcan, un 007 al doctoratelor. Nice una, nice alta nu-i, a ris el si-abia atunci m-am prins si mi-am adus aminte de placa memoriala pusa pe zidul unui hotel. Era vorba de Nietzsche, a carui nebunie, se crede, s-ar fi declansat fix la Torino, in ziua de 30 ianuarie 1889, cind a vazut cum un birjar isi batea cu salbaticie calul.
Dar nu despre birje si cai si nici macar despre nebunia lui Nietzsche imi vine sa vorbesc acum, ci despre duduitul motoarelor Fiat si despre disciplina cam teutona pe care am intilnit-o pretutindeni. E drept, freamatul masinilor din uriasele hale de productie era stins demult si inlocuit de fosnetul a sute de mii de carti. Caci chiar acolo, in fostele uzine, se desfasura tirgul. Si-i la fel de adevarat ca ordinea nemteasca a orasului era imblinzita la tot pasul de un ce latin, volubil si cald, sporit cumva si de cei 60.000 de romani. Iar de-ar fi sa dau raportul despre ce-am vazut si facut in cele cinci zile, mi-ar trebui vreo trei pagini de revista. Daca as sti ca ar scrie despre tirg si colegii mei suplimentisti Luci Teodorovici si Gheo, poate chiar Florin Lazarescu, nemaivorbind despre ceilalti autori-Polirom/Cartea Romaneasca prezenti la fata locului (Gabriela Adamesteanu, Adrian Chivu, Vasile Ernu, Florina Ilis, Nora Iuga, Dan Lungu, Rasvan Popescu, Adina Rosetti, Doina Rusti, Cecilia Stefanescu, Cristian Teodorescu, Varujan Vosganian), as fi poate mai linistita si m-as concentra doar pe micile mele intimplari. Dar asa, cred ca se cuvine sa fac o dare de seama scurta si clara, ca sa se inteleaga mai bine de ce Romania a triumfat pe sol italian.
Nu cred ca vreodata tarisoara noastra a aterizat la un tirg de carte cu un asemenea desant de scriitori, traducatori, editori, critici, ziaristi, mediatori culturali: 55! Risc si spun ca, macar la ceea ce s-a vazut cu ochiul liber, ne-am fi putut lua de piept cu insasi delegatia Rusiei (regina balului). Asta si pentru ca elegantul stand romanesc statea fix in coasta ruseasca, dar si pentru ca n-a fost zi din saptamina fara 2-3 lansari, dezbateri, colocvii, sesiuni de autografe ale autorilor nostri. De totului tot, 16 scriitori mari si lati, asa cum au putut fi vazuti in chip de postere care au tapetat standul, ba chiar si citeva zeci de autobuze torineze. Astfel incit am defilat pe patru roti in chip de taste ale unei uriase masini de scris, cu portretele noastre decupate rotund: Scrittori romeni al Salone Internazionale del Libro di Torino. Ce sa ne mai dorim?
Si totusi ne-am mai dorit (macar unii dintre noi) ceva: sa stam cit mai mult impreuna cu traducatorii, sa-i iscodim, sa le multumim, sa punem la cale proiecte. Asta am si facut alaturi de Anita Bernacchia, Maria Luiza Lombardo, Mauro Barindi, Roberto Merlo, Ileana Pop, dar si de dragii profesori de romana, ei insisi traducatori reputati, vechi cunoscuti si chiar prieteni: Marco Cugno si Bruno Mazzoni. Iar pentru mine, o mare bucurie – reintilnirea cu minunata profesoara de literatura romana Celestina Fanella. I-am vazut, ascultat, intrebat cite in luna si-n stele pe editorii italieni ai cartilor romanesti. Pe criticii italieni special invitati pentru lansari si dezbateri. Nu pot sa spun, asadar, decit de trei ori bravo pentru bravele echipe ale ICR-ului, Institutului Roman de Cultura din Venetia si Centrului National al Cartii. Mare si buna isprava au facut.
Atit de buna, incit romanii intilniti absolut intimplator pe strazi mi s-au aratat gata molipsiti de cultura. Doamna Maricica din Macin, ingrijitoare cu state vechi de plata la Torino, mi-a facut traseul principalelor librarii, o statuie in forma de fantoma mi-a soptit hai, pe bune, ca stiu din Hamlet sa dormi, sa mori, dupa ce i-am dat un euro. Si, descoperita de Gheo, chestia cea mai tare chiar din parcare (de fapt, la capatul ei, in niste boscheti), in buza tirgului: doua tiganci care dadeau in carti.