Va scriu aceasta scrisoare de la Leipzig, devenit pentru doua saptamini centrul cultural mondial al comemorarii lui Mahler si unde sint pe cale de a fi interpretate toate cele zece simfonii si restul compozitiilor sale orchestrale, in cadrul celui mai mare si important festival ce ii este dedicat. Gewandhaus Orchestra, sub bagheta dirijorului ei, Riccardo Chailly, a inaugurat marti seara ceremoniile, la care participa alte zece mari formatii de valoare ale lumii, intre care Filarmonicile din Viena, Amsterdam si New York, Orchestra simfonica din Londra, cea a Radiodifuziunii Bavareze, Capela de Stat din Dresda. Concomitent amatorilor mahlerieni li se pune la dispozitie un volum bilingv, in germana si engleza, de peste 300 de pagini, cu splendide reproduceri, sub redactia muzicologului Claudius Böhm, intitulat Mahler la Leipzig. Studiile ce alcatuiesc volumul sint semnate de cercetatori din Leipzig, in primul rind de Sonja Riedel, care si-a dat doctoratul pe subiect, si de doi dintre cei mai cunoscuti exegeti ai compozitorului, Constantin Floros si Henry-Louis de La Grange.
In viata fiecarui meloman exista, cu siguranta, momente de sublim si, nu pot sa nu o afirm, traiesc unul dintre ele in atmosfera atit de muzicala a Leipzigului. Rareori am vazut un public cu un grad atit de intens de concentrare si respect pentru muzicieni ca la cel de-al doilea concert al Festivalului in care Riccardo Chailly si Orchestra Gewandhaus au recintat, pentru a doua seara, Simfonia a 2-a, cu doua exceptionale soliste, mezzosoprana Sarah Connolly si soprana Christiane Oelze (alte soliste decit cele anuntate, indisponibile din motive de boala). Pe parcursul lungii simfonii, in sala plina ochi, cu aproape 2.000 de spectatori, abia daca s-au auzit 2-3 tusete inabusite. Riccardo Chailly a reusit probabil una dintre cele mai bune interpretari ale carierei sale, imortalizata, din fericire, de camerele de vederi ce inregistreaza toate concertele in perspectiva unui set de DVD-uri si discuri Blue-Ray. Meritul lui Chailly este de a fi mentinut permanent tensiunea muzicienilor in redarea capodoperei mahleriene, de a fi asigurat un echilibru perfect intre partidele de instrumente, in dialogul dintre diversele instrumente soliste, si de a fi reusit un final cu totul grandios. La ora actuala, Orchestra Gewandhaus si corul ei alcatuiesc, cu siguranta, una din formatiunile simfonice de prima anvergura ale Europei. Faptul este cu atit mai meritoriu cu cit orchestra apare mult intinerita, practic, cu una sau doua exceptii, toti membrii primei sectii de viori, de exemplu, fiind in jur de 30 de ani.
M-am bucurat, la sfirsitul concertului, sa o aud pe soprana Christiane Oelze declarind pentru postul de radio saxon, MDR, cit de bine se simte la Leipzig, gratie calitatii publicului, in comparatie cu alte centre muzicale din vestul Germaniei. Oelze si Connolly s-au intretinut cu moderatorul radioului saxon, in prezenta amatorilor de muzica adunati in asa-numita Loja Mahler de la Steigenberger Grandhotel, gazda pe parcursul festivalului, in fiecare seara, noptea tirziu, a unor intilniri cu solistii si dirijorii concertelor.
Exceptionala este si acoperirea ziaristica si organizatorica a acestui festival-eveniment, incepind cu facilitatile tehnice (WI-FI, computere, material audio etc.) puse la dispozitia presei la Gewandhaus, continuind cu programele de concert, fiecare o brosura, bilingva, de cca. 60 de pagini, practic un compendiu-carte a lucrarilor cintate, si terminind cu numeroasele standuri de carte din incinta salii Gewandhaus si cu un magazin de discuri cu o selectie exceptionala de citeva sute de CD-uri si DVD-uri. Nu mi-am putut stapini un gind la ce ar putea sa fie, din acest punct de vedere, si Festivalul “Enescu”, intrebindu-ma daca vreunul din reprezentantii sai si cei ai Radioului roman se afla in sala…
Dar, dincolo de toate, Festivalul de la Leipzig este o dovada peremptorie ca Mahler traieste peste timpuri, asa cum a dorit-o si a prezis-o genialul compozitor disparut in 1911.