Specificitatea “locala” a lui Cheever se naste si din – sau mai cu seama din – faptul ca el a ramas, in istoria culturala, in primul rind, ca autor de povestiri si abia apoi drept romancier. Fenomenul in cauza reprezinta, fara echivoc, o trasatura narativa americana, aparitia sa in literaturile europene – cel putin la nivelele elitiste ale prozei – fiind improbabila, daca nu imposibila. S-a spus, am spus-o eu insumi in “Suplimentul de cultura”, cu ceva timp in urma, ca prozatorii americani ating frecvent performante singulare in epicul scurt, intrucit acesta “se muleaza” perfect pe orizontul lor existential: dinamic, variat, concret, exact si mereu surprinzator, fara “stagnarile” contemplativ-elaborate, atit de necesare, sa recunoastem, dintotdeauna, romanului european. Observatia nu implica, desigur, ca americanii nu ar scrie foarte bine si roman, ci doar ca in Lumea Noua poti excela epic exclusiv in genul scurt si ca nimeni nu te va minimaliza estetic pentru o astfel de “cutezanta”. Acolo, brevitatea narativa are toate sansele, in cazul prozatorilor (si, cu precadere, al celor importanti), sa functioneze in varianta unei optiuni literare unidirectionale. Ea sta (nu in teoria literara, ci chiar in planurile editoriale!) pe acelasi palier cu marele roman, “genul epic minor” fiind absent din limbajul critic american.
Alienarea, preocuparea centrala a autorului
John Cheever constituie exemplul pe care orice critic trebuie sa-l puna in capul listei de argumente atunci cind incearca sa sprijine o asemenea ipoteza. Desi nu a ocolit romanul, publicind, in rastimpuri, citeva (intre ele, mai cunoscute sint: The Wapshot Chronicle/Cronica familiei Wapshot, din 1957 – continuat, in 1965, cu The Wapshot Scandal/Scandalul din familia Wapshot –, Bullet Park/Teroare in Bullet Park, din 1969, si Falconer/Inchisoarea din Falconer, din 1977), Cheever a devenit un autor premiat (cu Pulitzer, National Book Critics Circle Award si Medalia pentru Literatura a Academiei Americane de Litere si Arte), de anvergura internationala adica, numai odata cu stringerea intr-un volum masiv a numeroaselor sale povestiri risipite – decenii in sir – prin ziare si reviste. Evenimentul a avut loc in 1979, cu trei ani inainte de moartea prozatorului si i-a reconfigurat, in fond, posteritatea literara. Cartea rezultata din efortul antologarii a fost intitulata, pur si simplu, The Stories of John Cheever/Povestirile lui John Cheever si a ajuns emblematica pentru intreaga cariera epica a scriitorului. Recent, a aparut si in versiune romaneasca (oferita de Ciprian Siulea), la Polirom, sub auspiciile colectiei Integrala prozei scurte. In acest volum, John Cheever da masura adevaratului sau geniu narativ, creionind un univers (american) autentic, surprins in intervalul transformarilor produse de trecerea convulsiva de la modernitate la postmodernitate. Nu intimplator, preocuparea centrala a autorului e alienarea (ori macar depersonalizarea) individului (post)industrial. La jumatatea veacului trecut, dupa experienta dramatica si traumatizanta a Marelui Crah, modul de viata american se modifica semnificativ, urbanitatea inlocuind masiv structurile societatii traditionale. Prozator innascut, Cheever nu putea trece impasibil pe linga acest “Canaan” epic, pe care il cartografiaza minutios in povestirile lui, pentru a-l popula ulterior cu tipologiile cele mai diverse.
“Miscarea” omului dinspre o istorie catre alta
Problema de esenta a lumii construite de scriitor ramine “miscarea” omului dinspre o istorie catre alta. America obsoleta, a vechilor puritani, cu comunitati agrare si o subtil inchegata vocatie a ruralitatii, dispare, treptat, sub presiunea inexorabila a revolutiei industriale. Viata se muta de la ferma patriarhala in suburbia inovatoare – simbol absolut al triumfului megalopolisului peste Ocean. Existentele indivizilor isi pierd dimensiunea genuina si par tot mai marunte in decorul strivitor al unui Manhattan suprarealist, ridicat, nebuneste, spre cer. Butaforia inlocuieste trairea si, de aceea, adesea, personajele lui John Cheever lasa impresia de epuizare nervoasa, de exsanguinare, de prabusire intr-o vietuire mecanica, de zombi. Imaginea a fost prelucrata de scriitor si in romanele reprezentative (precum cele citate, din ciclul familiei Wapshot, unde Leander, Honora, Moses si Coverly – ultimul, considerat un alter ego al lui Cheever insusi – cauta, obstinat, o forma de evaziune din “mecanica” existentei fara orizont, chiar atunci cind “evaziunea” produce un scandal al coruperii de minori, precum Falconer, unde, paradoxal, Ezekel Farragut, profesor universitar homosexual, fratricid si dependent de droguri isi gaseste identitatea pierduta mai curind in inchisoare decit “afara”, in societatea amortita de stereotipuri a suburbiilor, sau precum in Bullet Park, unde Eliot Nailles si fiul lui, Tony, isi redescopera umanitatea numai amenintati, fatal, de psihopatul Hammer), dar veritabilele imagini ale “instrainarii” industriale trebuie vizualizate in proza sa scurta. Cheever a fost numit “Cehov al suburbiilor” tocmai in virtutea expresivitatii personajelor conturate de el in povestiri (personaje, nu rareori, nenumite, pentru a li se accentua caracterul tipologic, de elemente intr-o retea semiotica, unde ansamblul malign conteaza si, aproape niciodata, detaliul sau infrastructural!). Suburbia genereaza prizonierat psihologic, un fel de captivitate a personalitatii, din care eroul mai reuseste sa iasa doar prin “ruptura de nivel” – inteleasa ca trauma ireversibila.
In nuvela “The Enormous Radio/Radioul enorm” (1947), Jim si Irene Westcott traiesc fericiti la etajul al 12-lea al unui “zgirie-nori” din acele vremuri. Sint melomani si radioul constituie, ca atare, o nevoie vitala in apartamentul lor. Aparatul se strica, iar Jim cumpara imediat unul nou – imens, hidos, depersonalizat. Acest radio are capacitati paranormale. Incepe sa redea – in locul vechilor concerte – fragmente din conversatiile, certurile, vietile vecinilor din bloc. Desi initial oripilati de situatie, gradual, cei doi soti (si, in special, Irene) devin obsedati de existentele celorlalti, pe care le “asculta”, in direct, pe unde scurte. Fericirea cuplului se risipeste, compulsia intunecindu-le mintile si transformindu-i in monstri. Ideea alienarii tehnologice pare dublata aici de sugestia unei duplicitati umane in general: sub masca echilibrului, a fericirii si bonomiei neconditionate, individul ascunde, prezumtiv, impulsuri intunecate. “The Five-Forty-Eight”/”Personalul de cinci si patruzeci si opt” (1954) ne confrunta cu o fosta secretara, acum bolnava grav (sufera de tulburari emotionale si mintale), posibil pe fondul unei traume sentimentale. Sedusa in trecut (pentru o noapte), abandonata si, mai apoi, concediata brutal de seful ei, afaceristul vorace Blake, femeia hotaraste sa se razbune. Sub amenintarea unui pistol, il rapeste pe barbat, in trenul cu care acesta se intorcea acasa, si, intr-un tirziu, il forteaza sa se intinda pe pavajul murdar al unei stradute izolate din oras. Umilirea lui Blake, considera ea, ii reda “libertatea”. De fapt, afaceristul in cauza este exponentul unui intreg mecanism, de a carui presiune depersonalizatoare, printr-un control efemer, secretara crede ca “se elibereaza”. In “The Swimmer/Inotatorul” (1964), Ned Merrill descopera un drum insolit catre casa proprie (drum botezat, dupa numele sotiei, “Riul Lucindei”): inot, prin piscinele vecinilor de suburbie. Disperarea personajului se afla dincolo de orice dubiu: constrins de imposibilitatea schimbarii, el “coloreaza” exotic monotonia destinului implacabil si o “transfigureaza” simbolic.
Axioma extremelor care se suprapun guverneaza universul tipologic al povestirilor
Tabloul disperarii e vast pentru eroii lui Cheever. De aici si complexitatea prozei sale scurte. De exemplu, in “Christmas is a Sad Season for the Poor/Craciunul e o perioada trista pentru cei saraci” (1951), liftierul Charlie, din New York, pare mai degraba un disperat latent, fara agitatia psihica a altor personaje. Totusi, drama lui pare adinca si simptomatica pentru o intreaga clasa de indivizi. Solitudinea il face sa se plinga de viata sa neinsemnata (si chiar sa-si inventeze suferinte si griji inexistente!), in ziua de Craciun, oamenilor bogati pe care ii duce cu ascensorul. Miscati de tristetea liftierului, acestia il coplesesc cu mincaruri, bauturi si daruri, pentru a-i insenina sarbatoarea petrecuta, alienant, la lucru. Intrind intr-o stare benigna de ebrietate, Charlie se crede, subit, aviator si face un “looping” cu liftul, ingrozind-o pe pasagera nevinovata din acel moment – doamna Gadshill – si pierzindu-si, din nou, serviciul. Astfel de indivizi, implica Cheever, nu sint inzestrati organic pentru trairea, fie si pentru o clipa, a fericirii. Existenta lor e blocata, iremediabil, in depersonalizare. Nu au identitate si, printr-un nefast determinism, isi pierd pina si umanitatea elementara, dovedindu-se incapabili sa inteleaga/sa experimenteze senzatiile normalitatii. In game psihologice diferite, majoritatea personajelor create de scriitor sfirsesc in tragedie, intrucit incearca, aproape convulsiv, sa evadeze din deruta identitara. Sotii din “The Music Teacher/Profesoara de muzica” (1967) cinta, exasperati, la pian, partituri grotesti, pentru a-si scoate sotiile din blazare si a-si recupera, ultimativ, identitatile descompuse. Naratorul din “The Fourth Alarm/A patra alarma” (1971) si sotia sa, Bertha, iau parte la experimente teatrale, cu iz valpurgic, in speranta (desarta) ca fiorul orgiastic ii va elibera de depresie. In sfirsit, castitatea Clarissei – nevasta tipica de suburbie –, din “The Chaste Clarissa/Clarissa cea casta” (1955), e invinsa numai de gradul disperat atins de alienarea ei.
Axioma extremelor care se suprapun pare a guverna universul tipologic al acestor povestiri. Mai mult, inclin sa cred ca John Cheever urmareste sa dea dualitatii naturii umane o latura paradoxala, impingind mai departe chiar principiile de constructie din traditionala commedia dell’arte. Personajele lui sint surprinse intr-o clipa de suprema revolta, cind isi smulg, traumatizate, mastile de pe fata. Gestul ramine insa tardiv. In spatele lor nu vedem decit dezolare si neputinta.
John Cheever, Povestiri. Integrala prozei scurte, traducere din limba engleza si note de Ciprian Siulea, colectia “Biblioteca Polirom. Proza XX”, Editura Polirom, 2011
Galerie foto
