De fapt, le mai scrie si chiriasilor, de cele mai multe ori depese de amenintare cu evacuarea, surorii lui, imputindu-i ca “nu exista nici macar o singura poza cu mine intre sapte si paisprezece ani”, menajerei, care e hispanica si nu intelege engleza, iar uneori mai expediaza cite o scrisoare de raspuns (negativ) si bancilor care-l someaza sa-si plateasca facturile. In sfirsit, cind nu intocmeste liste de cumparaturi si apiratii si nu “mestereste” la un indelung aminat roman din care are generozitatea sa ne impartaseasca citeva fragmente, compune misive de persuasiune catre o serie de scriitori cunoscuti pe care ar vrea sa-i aiba invitati la prima editie a festivalului de literatura ce va fi organizat de revista “Soap”, o manifestare culturala de amploare, cu multe premii, focuri de artificii si parade de elefanti, care va domina intreg peisajul cultural american timp de o saptamina intreaga. Tema manifestarilor, “Cum e sa fii outsider”.
Intelegem din mesajele sale catre Jolie ca fostei sotii ii cam placea sa sara pirleazul, lucru care i s-a intimplat si domnului Whittaker, desi numai o singura data, iar aventura se pare ca a fost mai degraba o sechestrare in casa a unei tinere fete, cel putin din perspectiva femeii, care ii raspunde minioasa, ca pe vremuri a fost prieten cu niste baieti care au ajuns intre timp scriitori renumiti, ce pacat ca el nu se numara printre ei, ca acum este pe cale sa se imbolnaveasca (acuza un hiriit in piept si un zumzait in cap), lucru ce nu-l impiedica sa-si perfecteze tipatul lenesului: “Imi fixez bine degetele mari pe deschizaturile narilor, blocindu-le complet. Pe urma pufnesc cit pot de tare, luindu-mi simultan ambele degete de pe nari, printr-o miscare hotarita, in fata. Rezultatul e un fluierat inabusit, care imi inchipui ca e destul de aproape de cel scos de un pui de ai. L-am exersat ieri la posta, cind functionara mi-a spus ca n-am destule timbre pe pachet”.
Un frumos invins
Tipatul lenesului, in original, The Cry of the Sloth, este strigatul infundat (“ca sa-mi inabus strigatele de agonie, imi indesam intruna piine in gura”, marturiseste el, la un moment dat, referindu-se la suferinta prin care trecea cind vedea ca Jolie il insala) al unui om disperat, debusolat, dezavuat, care se afunda pe zi ce trece in depresie, psihoza si paranoia. La fel de marginal si izolat ca Firmin, sobolanul din romanul omonim – banuim ca scrisorile nu sint nici macar expediate, ci scrise doar de dragul de a fi scrise, de a avea o ocupatie, alternativa fiind sinuciderea –, Andy Whittaker are toate sansele sa se alature galeriei de antieroi memorabili ai fictiunii americane contemporane sau, mai curind, sa inaugureze una noua, cea a oamenilor de litere, jalnici, patetici, plini de sine, dar si de umor, posesori ai unui ego pe masura farmecului teribil pe care il degaja. Un frumos invins, altfel spus, un scriitor ratat, care, la fel ca personajul lui Cohen, face din ratare un stil de viata si, paradoxal, un atu.
Sam Savage, Tipatul lenesului, traducere din limba engleza de Vali Florescu, colectia “Biblioteca Polirom. Proza XXI”, Editura Polirom, 2011