Senatorul P.D.-L. Mircea Banias, de asta data. Aflat in plina cercetare penala intr-un dosar de coruptie, alaturi de mai multi lucratori vamali din Constanta. Si in strinsa legatura cu un alt nume care a facut cariera in presa in ultima vreme, adica Eugen Bogatu, fost director al Directiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Nationale Administrarea Porturilor Maritime Constanta. In octombrie 2010, pe cind cel din urma isi ocupa inca functia, a primit o cerere de la senatorul democrat-liberal. Una prin care Mircea Banias ii solicita o serie de produse provenite din marfurile confiscate si aflate in gestiunea Biroului Vamal Constanta. La schimb, democrat-liberalul i-a promis ca isi va folosi influenta pentru a directiona mai multe “proiecte” catre Eugen Bogatu si grupul care se ocupa de administrarea marfurilor confiscate.
A fost un paragraf ceva tehnic, caci e preluat, in mare, din ancheta procurorilor, asa cum a aparut ea in presa. Intr-o “traducere” libera, paragraful se simplifica: senatorul Mircea Banias a poftit la diverse bunuri (in buna masura contrafacute, caci de asta erau confiscate) pe care le administra Eugen Bogatu. Si, pe principiul romanesc conform caruia o mina spala pe alta, i-a promis, in contrapartida, ca “va avea grija de el”. Nimic nou sub soarele patriei, ne e clar de mult ca asa merg lucrurile.
Ceva mai noua sub soare, fie el al patriei romane sau al oricarei alte patrii de pe mapamond, e explicatia pe care a dat-o pentru aceasta actiune senatorul P.D.-L. Avem, pina acum, asa cum o arata datele, un caz de coruptie. Suplimentat de traficul de influenta promis. Venit la B1TV pentru a se justifica, domnul Mircea Banias ne-a dat insa tuturor peste nas, peste incruntari, peste degete acuzatoare. Ne-a explicat ca, alaturi de procurori, n-am inteles nici noi nimic. Ca sintem rai, lipsiti de suflet. Coruptie? Sa zicem. Trafic de influenta? Poate. Dar ne-am intrebat oare daca nu cumva in spatele acestor actiuni a stat o inima mare, generoasa? Ne-am gindit vreo clipa ca el insusi, Mircea Banias, s-a supus riscurilor din spirit de sacrificiu si din iubire de oameni?
Nu ne-am gindit. Sa-l “ascultam” atunci explicindu-ne: “Anul trecut, de Craciun, mi-am propus sa fac o petrecere la Asociatia Surzilor din Constanta, in care sa ofer copiilor si familiilor de surzi, persoane nevoiase, cu handicap, un cadou. Nu in numele partidului. Erau in jur de 200 de persoane, cu tot cu copii”. Ei? Nu ne stau acum in git acuzele? Inca nu? Sa atingem atunci din nou coarda sensibila, ne ajuta tot senatorul P.D.-L.: “N-am cerut produse pentru mine. E vorba de incaltaminte si imbracaminte. Credeti ca daca un copil sarman primeste o pereche de adidasi noi se supara sau se bucura? “. Knock-out! Ne-au stat reprosurile-n git. Avem un caz de coruptie de binefacere.
Si-acum: e posibil sa te mai revolti? E posibil sa-ti mai strunesti hohotele navalnice de ris? Romania. Atit. Un cuvint, un nume, cea mai buna explicatie, pina la urma. Si un exemplu de urmat. Coruptii nostri nu-s in fapt rai. Sintem tara coruptilor buni ca piinea calda. Caci coruptia lor e un sacrificiu. Nu fura pentru ei, ci pentru a darui. Un asemenea act altruist nu mai poate fi judecat. Ar fi nedrept. Caci senatorul Mircea Banias, alaturi de alti asemenea oameni minunati, este, de fapt, un haiduc modern. Ia din “produsele” unui stat bogat si hapsin pentru a le da saracilor. Eu asa am inteles. Sigur asa ati inteles si dumneavoastra.
O nota ceva mai serioasa se cere totusi in final. Sa presupunem, cu tot absurdul, ca Mircea Banias chiar a facut totul in spirit caritabil. Iar daca e asa, sa ne gindim putin la… gindirea lui. Am avea dreptul sa ne speriem un pic chiar si-n cazul asta. Caci daca intr-adevar (repet: acceptind absurdul) domnul Mircea Banias a cerut acele produse pentru a le oferi unor persoane defavorizate, asta ar arata ca actul in sine i s-a parut un fleac. Cu care era obisnuit. Cu alte cuvinte: daca-ti permiti sa furi pentru altii, inseamna ca deja te-ai saturat s-o faci pentru tine. Te-ai plictisit. E vremea sa mai furi si pentru suflet, nu numai pentru bunastarea proprie…
In tara asta, e pacat sa mori de vreo boala. E pacat sa mori de saracie. E pacat sa mori revoltindu-te. In tara asta, ai atitea motive sa mori de ris, in ciuda tristetii generale, incit merita din plin sa profiti de-o asemenea sansa.