Lansarea noastra era stabilita exact pentru prima zi a salonului de carte, o zi lucratoare: joi, la ora 11 dimineata. Deci mari sperante nu imi faceam. Am stat in camera de hotel, am transpirat si m-am uitat nauc la cele mai slabe programe TV pe care le-am vazut vreodata: RAI 1, 2, 3 etc. In fine, am adormit.
Dar a doua zi… ei, a doua zi in Torino era soare, frumos si cald, iar la Lingotto Fiere, in niste hale imense, care au fost odinioara ale uzinelor Fiat, roia de lume. Vorbea cineva de moartea cartii? Peste citeva zile, cind am vazut patru cozi ordonate de cite optzeci, o suta de persoane ce asteptau sa intre la tirg, am rinjit in barba. Si mi se pare ca biletul de intrare costa zece euro.
Iar in prima dimineata de tirg, cind nu te asteptai sa vezi prea multi oameni (cu atit mai putin la o lansare de carte romaneasca), am vazut cu surprindere cum scaunele din spatiul alocat lansarii noastre se umplu incet-incet. Toate. Am inceput sa vorbim: intii reprezentantii de la Sandro Teti Editore si cei trei traducatori, Anita Bernacchia, Maria Luisa Lombardo si Mauro Barindi, apoi eu si Dan Lungu si, in fine, adevaratele autoare, cele trei compagne di viaggio prezente: Adriana Babeti, Nora Iuga si Doina Rusti. Au aparut si citiva adolescenti care ne-au ascultat atenti si la sfirsit una din fete s-a repezit s-o intrebe ceva pe Adriana Babeti.
M-am uitat cu atentie – si atunci, si mai tirziu, la standul Romaniei si la lansarile celorlalti autori romani. Si ce-am vazut? In primul rind am remarcat (cu satisfactie) amplasamentul excelent. Anul acesta invitata de onoare a tirgului era Rusia, care avea chiar la intrare un pavilion masiv, cu rafturi inalte si aranjate cumva oblic. Si, nu stiu cum, dar daca intrai printre ele, cind ieseai, dadeai direct in standul Romaniei: un spatiu deschis, cu carti in romana si in italiana si vizitat permanent. Asta m-a facut sa ma simt bine si mi-am mai uitat complexele de cultura minora, care nu pot sa nu dea navala peste tine cind vezi imensitatea tirgului torinez – cel mai mare din Italia –, unde orice carte pare o picatura de apa intr-un ocean de hirtie.
Evenimentele romanesti au fost organizate de ICR, de Centrul National de Carte si de Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanista de la Venetia. Tot Institutul Cultural Roman a pregatit anterior traducatori, a finantat traduceri si a sustinut scriitorii romani. Un proiect cu bataie lunga, care o sa aiba in mod cert succes. Cel putin in Italia, unde romanii si Romania conteaza tot mai mult – cum o sa povestesc saptamina viitoare. Am vazut la Torino nu doar institutii de stat care functioneaza, ci si cum functioneaza. Am vazut cum spatiile de lansari ale scriitorilor romani erau mereu pline – nu doar cu romani. Am vazut stilul comunicativ, deschis, al tuturor organizatorilor. Printre cei adusi sa promoveze literatura romana nu erau doar scriitorii si traducatorii, ci si profesori universitari, critici literari, jurnalisti si personalitati ale culturii italiene. Prin Torino circula un autobuz cu fotografiile celor saisprezece scriitori romani invitati la tirg. A fost o actiune de anvergura, care – dupa parerea mea – a prins. Cartile romanilor, traduse in italiana, se vindeau binisor la stand, unde mereu venea cineva care intreba cite ceva. In “La Stampa” au aparut la un moment dat doua pagini despre desantul literar romanesc. Si la sfirsit, duminica seara, i-am vazut pe organizatori inca amabili, inca zimbitori, insa cu fete obosite si storsi de puteri. Macar a iesit bine. Ce-o fi in viitor om mai vedea.