O bursa de studiu, de care am beneficiat in anii din urma, mi-a permis sa ma ocup cu mare atentie de studierea cenzurii in teatru si, trebuie sa recunosc, cercetarea mi-a dezvaluit aspecte mai mult decit interesante. Pe care simt nevoia sa le relatez, pentru a reaminti cite forme perverse pot capata interdictiile si cit de importanta este libera exprimare.
Raporturile istorice ale teatrului cu cenzura sint de data straveche. Arta vie, de contact direct cu publicul, teatrul e mai greu de controlat decit alte domenii ale creatiei. Un gest, o anumita intonatie, o pauza ori un accent in fraza pot capata sensuri aluzive la adresa puterii de stat, motiv pentru care teatrul este considerat unul dintre cele mai subversive genuri artistice. Limbajul esopic, complicitatea cu spectatorul sint dificil de supravegheat, preventia fiind adesea imposibila. De regula disimulata sub ratiuni de ordin moral ori religios, cenzura este in esenta ei un act politic. Evolutia dramaturgiei si artei spectacolului teatral a consemnat exemple antologice. Regele Lear a lui Shakespeare a fost interzisa de Lordul Sambelan, o institutie perpetuata pina in 1968, ale carei prerogative se exercitau atit in materie de acordare a licentei de functionare a trupelor, cit si in ceea ce privea avizarea noilor texte. In Franta, cu cenzura a avut treaba si Moliere: piesa Tartuffe a fost prohibita multa vreme, pentru ca scandalizase atit Parlamentul, cit si Episcopatul. Iar Barbierul din Sevilla de Beaumarchais a trebuit sa astepte noua ani pentru a putea fi prezentata in fata publicului. Alti autori cunoscuti, ale caror opere au fost etichetate ca periculoase la data scrierii lor au fost A.S. Puskin (Boris Godunov), N.V. Gogol (Revizorul), Giuseppe Verdi (Nabucco), Frank Wedekind (Desteptarea primaverii) etc.
De la cenzura comunista la cea financiara
Dintre formele de cenzura ale istoriei recente, cea comunista a avut efectele cele mai adinci. Liste cu autori interzisi, “comitete de lectura” la nivelul fiecarui teatru, aprobarea repertoriului, birouri locale de cenzori care vizionau spectacolele inainte de premiera si puteau impune renuntarea la fragmente ce nu erau pe placul propagandei ori le sanctionau chiar cu interzicerea sint realitati pe care e bine sa le tinem minte. In iulie 1971, la Teatrul National Cluj au fost proscrise Caligula, Un vis din miezul unei nopti de vara, Pisica din noaptea Anului Nou si au fost oprite repetitiile cu Hamlet. Toate fusesera realizate sub conducerea artistica a lui Vlad Mugur, care nu a mai putut lucra, fiind “convins” ulterior sa paraseasca tara. Un alt caz celebru a fost Revizorul lui Lucian Pintilie, de la Teatrul Bulandra din Bucuresti, spectacolul fiind scos de pe afis dupa numai trei reprezentatii. Situatiile absurde erau frecvente: de la o luna la alta, criteriile de apreciere ideologica a unui text se schimbau radical, cenzorii cerind cind scoaterea anumitor replici, cind acceptarea lor si eliminarea altora. Excesul de zel mergea pina la interzicerea unor melodii de muzica populara sau lautareasca, intrucit debutau prin cunoscuta formula “foaie verde…”, iar verdele era o culoare nepotrivita noii orinduiri! Si listele cu autori non grata erau frecvent schimbate. Frizind lipsa de logica, la index se aflau si manuale de matematica, fizica ori chimie de scoala elementara, pentru “vina” de a fi aparut inainte de 1944!
Controlul politic a evoluat in deceniile de comunism si, odata cu el, reactia de raspuns a creatorilor. Inculcarea rigorilor ideologice, printr-un soi de dresaj educational, si teama de a nu gresi propagandistic au condus la interiorizarea fricii, cenzura transformindu-se intr-o puternica autocenzura. De aceea, desi abolita, ea actioneaza inca, prin intermediul sechelelor pe care le-a produs. Sa rememoram si reactiile incredibile stirnite de montarea pieselor Evanghelistii de Alina Mungiu Pippidi la Ateneul Tatarasi din Iasi (2005), Iubirile Fedrei de Sarah Kane, inscenata de Mihai Manutiu la Arad (2006), si Omul perna de Martin McDonagh, pusa in scena de Radu Afrim la Braila (2008). Consilieri locali vigilenti au propus interzicerea spectacolelor, in numele “binelui public”! Noroc ca ratiunea nu dormea, iar interventiile stupide ale politrucilor au fost stopate.
In ultimele decenii, cenzura s-a metamorfozat intr-o noua varianta, insidioasa: cenzura financiara. Puterea ii manipuleaza pe creatori prin intermediul stipendiilor. Agreatii sint rasplatiti prin finantarea substantiala a proiectelor, indiferent de valoare, amploare si impact. Celorlalti, incomozi ori rebeli in raporturile cu guvernantii, li se raspunde ca nu sint resurse, ca e criza economica. Ideologiile politice au pierdut din pondere si influenta, autoritarismul exercitindu-se prin mecanisme pecuniare. Ideologia dominanta e acum a banului.