Tot cu citeva zile inainte, la orice hotel sau motel din oras ai mai fi cautat un loc liber, ti s-ar fi ris in nas: pai, acum te trezesti, cind vine festivalul? Si tot cu citeva zile inainte, biletele la peste douazeci si cinci de spectacole din program erau epuizate, pe strazi apareau indicatoare retro spre Teatrul National “Radu Stanca”, spre pietonala Balcescu, spre Casa Sindicatelor, spre Centrul Cultural Habitus, spre Teatrul Gong, turisti cu harta intr-o mina si programul festivalului in cealalta misunau deja de colo, colo, voluntari japonezi chicoteau soptit la tot pasul.
Cum sa descrii un festival de o asemenea amploare, cind doar si numele de festival pare prea tocit de atitea alte evenimente care il poarta degeaba? Cum sa nu comiti nedreptati, vorbind de un spectacol sau altul, doar fiindca acolo ai avut inspiratia sau norocul sa ajungi, neglijind altele, din cauza ca ti s-au terminat norocul, inspiratia sau timpul?
Si-apoi, cum de reusesc an de an organizatorii FITS sa tina sub control un festival mamut, dezvoltat peste masura in cei optsprezece ani de existenta? Cu alte cuvinte, cum dresezi un mamut? Raspuns: il cresti de mic.
Idiotul, pe buzele tuturor
Ajuns la cea de-a XVIII-a editie, FITS reuneste peste trei sute de evenimente, pe parcursul a zece zile (27 mai – 3 iunie). In plin festival, n-ai cum sa nu observi cum pentru fiecare dintre spectatori festivalul este altul – fiecare isi traseaza propriul traseu printre sutele de evenimente. Citeva sint virfurile, de neratat, insa surprize pot aparea acolo de unde nici nu te astepti, chiar si mergind spre casa, intre o conferinta si o lansare de carte, in orasul complet transformat.
Idiotul, in regia lui Eimuntas Nekrosius, s-a jucat in prima seara a festivalului, cu actorii de la Compania Teatrala Meno Fortas, din Lituania. Marile personalitati ale teatrului, reunite la Sibiu, au alcatuit mare parte a publicului la acest eveniment asteptat. Timp de cinci ore, regizori, actori, critici de teatru, spectatori in sala cu cea mai mare capacitate din Sibiu, Casa Sindicatelor, au asistat la o minunata punere in scena a romanului lui Dostoievski. S-a vorbit despre aceasta montare ca despre una dintre cele mai coerente expuneri ale intrigii dostoievkiene. O scenografie sumara, delicata si incarcata de sensuri, insufletita de gesturile actorilor, niste actori care au dat viata personajelor nu doar prin cuvinte, dar si prin fermecatoare momente de coregrafie muta, ce acopereau pasaje-cheie ale cartii, fundalul sonor, toate au contribuit la succesul de care s-a bucurat cel de-al doilea spectacol prezentat de Nekrosius la Sibiu, dupa Livada de visini de acum doi ani.
Tot in prima seara, asa cum este obiceiul, festivalul s-a deschis oficial cu ample spectacole de strada si focuri de artificii. In Piata Mare zeci de mii de oameni au iesit sa-i vada pe germanii de la Pan Optikum, cu spectacolul TRANSITIon. Piata avea sa fie plina seara de seara, localnicii fiind cei care se bucura in special de spectacolele de strada.
“Noi credem ca prin diversitate si calitate, editia 2011 va fi si mai importanta decit cea de anul trecut”, declara Constantin Chiriac, directorul FITS si al Teatrului National “Radu Stanca”, in ziua deschiderii festivalului, amintind ca prioritatea organizatorilor atunci cind se realizeaza selectia sint aceste doua criterii, diversitatea si calitatea, scopul fiind acela ca festivalul sa aiba ca rezultat un public de calitate.
Faptul ca s-au vindut bilete online a fost un mare atu al festivalului, venind spectatori din nenumarate orase si tari, fiindca daca strazile si pietele sint intesate seara de public local, dintre spectatorii din sali doar unul din zece este sibian. Alt atu al festivalului merita punctat aici: spectacolele aduse sint noutati, ele creeaza o imagine de ansamblu a ceea ce se joaca in lume in acest moment. “Niciodata nu vom aduce relicve. Nu vom aduce, de exemplu, Nekrosius de acum 14 ani”, a spus Constantin Chiriac. Idiotul este penultimul spectacol al regizorului lituanian, iar pentru una dintre editiile viitoare s-au purtat deja discutii, sa se aduca cea mai recenta premiera, Caligula.
Virfuri si bilete epuizate
Moment de virf al festivalului, Miriam W., in regia lui Radu Afrim, cu trupa Teatrului “Toma Caragiu” din Ploiesti, a umplut Casa Sindicatelor si a tinut cu rasuflarea taiata cei sapte sute de spectatori, in a doua seara de festival. Radu Afrim are capacitatea de a vedea potentialul unor texte. De a le duce impreuna cu actorii acolo unde n-au fost inainte si poate nici n-au visat sa ajunga. Te trage, spectator, in viata intima a povestii, pina ce te pomenesti in tine insuti; te intoarce pe dos ca pe-o haina, te cocoseaza de tristete cind e veselia mai mare pe scena si te umple de bucurie cind e chinul mai mare. Miriam W. este poate cel mai frumos spectacol realizat de Radu Afrim. Cel mai frumos vazut in festival pina acum si poate ca si pina la final. Ati putea ride: adica ce fel de festival international mai e si acela in care cel mai frumos spectacol e tot unul romanesc? Dar Radu Afrim nu apartine nici unei tari, nici unui spatiu. Nu-si apartine decit lui insusi. Ca ne infruptam din el e un gest pentru care ne vom scuza, inainte de a multumi.
Ce minunatii au mai fost in festival pina acum? Vocile din Cimitirul vesel, un concert in Biserica Romano-Catolica din Piata Mare, cu trei coruri reunite, muzica irlandeza compusa de Shaun Davey si versuri inspirate de Cimitirul din Sapinta, unde toate locurile au fost ocupate cu mult inainte de incepere; Leonce si Lena in regia lui Balazs Zoltan, cu compania Maladype din Ungaria, intr-o formula care se apropie de ideea de workshop; cele trei spectacole cu si de Ascanio Celestini, bazate pe interviuri si cercetari antropologice derulate pe parcursul a doi ani; Ispita Cioran, cea mai recenta biografie poetica realizata de Gavriil Pinte, cu toate biletele de mult vindute, spre disperarea multor invitati; minunatul O noapte furtunoasa, in regia lui Alexandru Dabija, cu actorii Teatrului National din Iasi, jucat in Hala Simerom, care i-a distrat in egala masura pe spectatorii din Romania si pe cei, de exemplu, din Japonia, desi spectacolul nu era tradus; Visul unei nopti de vara, la Cetatea Cisnadioara, cu Le Naïf Theatre, in regia lui Richard Demarcy, care ne spunea a doua zi ca “frumusetea e cel mai bun pedagog”.
Si astfel ajung la intilnirile din fiecare dimineata de la Centrul Cultural Habitus, cu regizorii si artistii, la conferintele sustinute de ei si moderate de neobositul Octavian Saiu venit din nou tocmai din Noua Zeelanda, si la lansarile de carte din fiecare zi. Si n-am zis nimic despre premierele teatrului sibian, cele care se joaca cu casa inchisa, nimic despre spectacolele-lectura de la Libraria Humanitas, moderate de Catalin Stefanescu, nimic despre ziarul festivalului, “Aplauze”, cald in fiecare dimineata, beneficiind de contributia “Academiei Catavencu”? Nimic despre efervescenta strazii, despre dansatoare, despre oamenii fara cap, despre pirati? Si deja trebuie sa inchei, vinovata, ca de fiecare data, ca am spus atit de putin despre un festival atit de mare. Ce cauta vinovatia intr-un articol, ce cauta nota personala intr-un text jurnalistic? Cam ce caut eu in festival. Nu sint jurnalist, sint spectator.
Va urma
Galerie foto
