Revin la concret, pentru a nu intra in aria sofismelor. “Constitutia lui Basescu”, cum deja incepe sa fie numita, aduce multe modificari necesare, dar in esenta nu foarte indraznete. Poate numai una singura dintre ele a suscitat discutii publice cu adevarat importante, ma refer la parlamentul unicameral. Celelalte fie au la baza nemultumiri transformate in propuneri venite din cercul prezidential (vezi modificarile pe Justitie, in mare parte emanate din discursurile Monicai Macovei), fie sint doar noi exercitii de imagine, vizind Parlamentul, care a ramas un cal de bataie al presedintelui.
Sigur ca nu ne deranjeaza, dimpotriva, restringerea drastica a imunitatii parlamentare, in noua varianta aceasta restringindu-se la dreptul de opinie si de vot. N-are cum, apoi, sa ne deranjeze faptul ca s-ar elimina din noua Constitutie sintagma: “averea se prezuma a fi licita”. In fond, putine prevederi noi, dintre cele prezentate de Traian Basescu, ne-ar putea deranja. Ramin totusi o serie de probleme. Ramine, spre exemplu, ca problema nerezolvata marea tema publica a atributiilor reale ale presedintelui in raport cu Guvernul. Ramine intrebarea, creatoare a numeroase tulburari in ultimele doua decenii, daca sintem republica parlamentara sau prezidentiala. Sigur, formal am avea un raspuns, dar in practica stim, de fapt, ca formalul e subjugat de interesele de moment.
Asa incit n-am cum sa nu observ aici ca pina si intr-o chestiune atit de importanta precum cea a modificarii Constitutiei Traian Basescu nu se poate debarasa de minorat, de interese pur electorale, de jocurile strategice jalnice dominate de propriul interes (a se citi totodata “interesul propriului partid”), in dauna unei viziuni cu adevarat importante, care l-ar fi plasat ca punct de referinta in anii ce urmeaza.
Senzatia devine, n-ai cum sa scapi de ea, ca presedintele Romaniei a mai scos un iepure din joben si ni-l arunca tuturor pentru a ne repezi catre el, ca niste vinatori, tinindu-ne astfel ocupati pentru inca o vreme. Si nu numai atit. O alta senzatie e aceea ca se foloseste de ditamai Constitutia pentru a-i harati, scuzati cuvintul, dar e acceptabil in context, pe membrii opozitiei. Pentru a le intinde o capcana, mai bine zis. Sariti, le spune presedintele, contestati-ma, opuneti-va. Imi oferiti astfel sansa sa ridic din nou degetul acuzator spre voi: va e teama de limitarea imunitatii parlamentare, va e teama de Parlament unicameral, cu alte cuvinte aveti interese ascunse, nu sinteti capabili sa renuntati la scaune etc. Si concluzia suprema: va opuneti dorintei poporului.
Teme obosite. E adevarat, functionale de-a lungul vremii. E adevarat, fac parte din strategia ampla a presedintelui nostru. E adevarat, au in continuare in ele citeva urme de inteligenta politica. Dar peste toate sint niste obiective triste. Triste mai ales daca tinem cont ca miza publica a jocului e poate cea mai importanta miza politica, anume Constitutia. Daca iei Constitutia si, pentru ca-ti permite postul public ocupat, o transformi intr-un biet instrument de lupta cu opozitia, nu dovedesti nici respect pentru amintitul post, nici macar, cel mai important, o bruma de respect pentru popor. Dovedesti doar ca, in marile-ti strategii, ramii un om mic in fond, supus visceralitatii, si nu unei viziuni ample, cu adevarat pozitive.
Aproape nimic de obiectat deci in privinta propunerilor din “Constitutia lui Basescu”. Extrem de multe de comentat insa in privinta lipsei modificarii acelor prevederi care vor ramine o piatra de moara legata de gitlejurile viitorilor administratori si legiuitori ai tarii. Iar Traian Basescu nu mai are aici nici macar explicatia pasilor mici. O Constitutie nu se schimba oricind, oricum. Modificarile aduse legii fundamentale a tarii se constituie de-a dreptul in evenimente istorice. Asa incit sansa de-acum, a unor schimbari cu adevarat importante, nu va reaparea prea curind. Sau macar bunul-simt ne-ar face sa credem ca nu va reaparea.
Tocmai de aceea, “Constitutia lui Basescu” isi rateaza de la bun inceput ocazia de a deveni o sintagma cu rezonanta puternica. Ne vom raporta la ea, cu siguranta. Dar in raportarile noastre vor exista intotdeauna mai multe… “dar”-uri. Vom ramine, altfel zis, cu gindul la ce s-ar fi putut rezolva cu aceasta ocazie, nu la ce s-a rezolvat. Sigur insa ca de lucrurile astea nu-i pasa lui Traian Basescu. Domnia sa si-a aratat demult dezinteresul pentru modul in care-l va trata istoria. Domnia sa este condus intru totul de instincte ce-l tin prizonier intr-o eterna lupta cu prezentul.