Sint intrebari complicate care indica de fapt o incrincenare a cercetarii romanesti, o aplecare mai ales asupra demontarii “sistemului”, asupra mecanismelor care ar fi determinate automat ideologic, unii cercetatori inca vad sorgintea raului pogorind direct din Marx. Avem si un institut care demonteaza regimul in virtutea unui raport asupra regimului criminal comunist, raport utilizat cinic de un politician pentru a-si consolida o anumita retorica pentru obtinerea mandatului al doilea in 2009.
Ceausescu a fost totusi eroul principal in toata afacerea. Poate un sentiment al vinovatiei dupa “procesul” si executarea din 1989 ne vor fi indepartat destul de mult de personaj. Un ultim val de mituri si snoave despre conducator a venit peste noi exact la inceputurile lui 1990 (tineti minte clantele de aur, conturile fabuloase din strainatate si cite alte legende despre familia lui), dar informatia pura despre acest personaj este extrem de bruiata fie de propriul aparat de cult al imaginii, fie de isteria condamnarii comunismului de dupa 1990. Familia lui Ceausescu beneficiaza de acelasi tratament.
Initiativa istoricului polonez Adam Burakowski vine ca un proiect simplu si util intr-un ocean de interpretari complicate, isterii, teorii ale conspiratiilor. Istoricul si-a propus sa urmareasca personajul Nicolae Ceausescu si sa-i contextualizeze unele decizii, sa urmareasca evolutia oamenilor sai de incredere. Lectura e usoara, datele sint bine verificate, capitolele de sinteza pot fi citate direct in manualele de liceu. Burakowski stie sa stringa in putine pagini un volum urias de zvonuri, memorialistica, interpretari. Burakowski aduna extrem de prudent date mai ales despre prima perioada a vietii lui Ceausescu, compara izvoare, ne avertizeaza cind informatia e dubioasa, dar nu o ocoleste. Un exemplu: “Unii au atras atentia asupra faptului ca circula zvonul unor relatii homosexuale intre Ceausescu si Dej, dar aceasta problema n-a fost niciodata lamurita definitiv”.
Stalinul Romaniei
Momentul mortii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si preluarea puterii de catre Ceausescu reprezinta unul dintre cele mai reusite episoade descrise in carte. Scenariul sustinerii neconditionate de la Moscova este dublat atent de cercetatorul polonez cu alte naratiuni luate fie din arhive, fie din marturii. Varianta sprijinului moscovit nu e exclusa, evident, dar autorul atrage atentia ca la startul competitiei, Ceausescu avea cel putin trei competitori mult mai puternici: Maurer, Draghici si Apostol. Cum a reusit tinarul activist ambitios sa-i inlature? Lucrurile nu s-au petrecut chiar de la moartea lui Dej, ci de ceva timp inainte. Ceausescu si-a utilizat la maximum cele citeva functii pe care le-a avut in teritoriu, cu atributii mai ales de organizare si de represiune a elementelor ostile (in Vrancea, se spune ca a tras personal cu pistolul in multimea revoltata). Si-a plasat atent oamenii in pozitii-cheie si a pregatit incet atacul. Ambitiile erau nemasurate inca de la sosirea lui in Bucuresti: “Inca de la bun inceput, viitorul presedinte al Romaniei s-a remarcat si printr-o imensa ambitie. Sora lui, cea la care locuia in Bucuresti, a povestit o intimplare cind tinarul Nicolae i-a marturisit la un moment dat ca in viitor el vrea sa devina «Stalinul Romaniei»“.
Paradoxul marionetei
Decisiva e maniera in care Ceausescu preia rolul de emisar al bolii lui Dej. Au fost nenumarate zvonurile despre iradierea lui Dej, despre moartea coordonata de KGB. Indiferent de felul in care i-a fost aranjat sfirsitul, Ceausescu a fost acolo, linga lider, i-a sufocat finalul, i-a destabilizat planurile. A anuntat membrii de virf ai Partidului Muncitoresc ca liderul are cancer si ca nu mai are prea mult de trait (pe Lica Dej, fiica liderului, a mintit-o, conform spuselor acesteia, pina in ultima clipa in legatura cu boala). Asa ca Ceausescu a anuntat ca va tine legatura cu bolnavul si ca-l va feri de intilnirile solicitante cu alti membri ai puterii. Ceilalti au primit destul de usor vestea. Spiritul de initiativa manifestat de tinarul Ceausescu avea sa-i paralizeze pe membrii mult mai versati, mai inteligenti si mai educati decit el. La inceput, Gheorghe Apostol era sigur de putere, era si recunoscut ca un soi de urmas prin vointa si la cererea lui Dej. Dar lupta finala pentru sefie s-a dus intre Ceausescu si Draghici (competitor dur, sef la interne, deci posesor al unui inventar complet al punctelor slabe ale tuturor celor implicati in lupta). Maurer este cel care inclina surprinzator balanta catre Ceausescu.
Cercetatorul polonez inclina sa le dea dreptate celor care au observat in acea lupta pentru putere de dupa moartea lui Dej o prea mare siguranta de sine in rindul “greilor” partidului. Un soi de paradox al marionetei foarte prezent in multe lupte partinice de-a lungul istoriei. Si Bodnaras, si Maurer, si Apostol au crezut la un moment dat ca le va fi mai comod sa fie papusarii marionetei Ceausescu, tinarul activist ambitios, dar prea slab dotat (credeau ei) pentru o functie atit de mare. “Marioneta” avea sa-i uzurpe pe toti cu maxima indeminare. Un exemplu: recercetarea cazului Patrascanu si lovitura de gratie data lui Draghici ca artizan al unor abuzuri regretabile din istoria partidului. Lui Burakowski nu-i scapa nici motorul propagandistic indreptat impotriva obsedantului deceniu, motor pornit incet si sigur inclusiv pe linie culturala cu Morometii lui Marin Preda. De altfel, revirimentul cultural petrecut dupa venirea lui Ceausescu pregatea cultul personalitatii de mai tirziu.
Nationalismul
Si aici s-a petrecut ceva interesant. Intelectualii au fost cuceriti mai ales dinspre versantul nationalist cu nuante interbelice. Ceea ce parea o amenintare pentru ei a devenit in timp un mediu prietenos. Constantin Noica scria intr-un articol intitulat “Rindurile cuiva care n-a avut dreptate”: “Sint unul din intelectualii care, inainte de 1944, au sustinut unele idei gresite. Intr-un fel sau altul a trebuit deci, la fel ca si ceilalti, sa raspund pentru ele. Dar nici o pedeapsa nu e mai aspra pentru un intelectual decit tocmai faptul de a vedea ca nu a avut dreptate. s…t Intii am crezut s…t ca socialismul ar putea deznationaliza neamul romanesc, pur si simplu. E absurd astazi si grotesc. s…t Adevarul lumii noastre poarta numele socialism”.
Republicarea unor mari scriitori interbelici, reorientarea catre valorile nationale, a fost capcana in care au sarit mai toate elitele culturale. Burakowski considera ca aceasta alianta timpurie cu Ceausescu a fost si cea care avea sa paralizeze in vremurile mai grele (sfirsitul anilor ‘70 si anii ‘80) vocea intelectualilor: “In aceasta configuratie, acceptarea liniei nationaliste a lui Ceausescu a fost generala. In ultima perioada, cind conditiile de viata s-au inrautatit si a crescut nemultumirea sociala, intelectualitatea romaneasca n-a fost in stare sa elaboreze un model unitar de opozitie, nici in interiorul partidului, nici in afara lui”.
Manifestatia studenteasca din 1968
Contributia esentiala a cartii lui Burakowski sta in documentarea consistenta a unui eveniment tratat superficial de istoriografia romaneasca. Asta cu atit mai mult cu cit se parea ca ne dorim cu adevarat identificate si rememorate momente de glorie, de opozitie, de revolta impotriva regimului Ceausescu. Burakowski readuce in discutie un eveniment incredibil din decembrie 1968: o manifestatie studenteasca de mari dimensiuni care porneste linistit cu un cintat de colinde si se termina inclusiv cu scandari “Jos Ceausescu! “. Cercetatorul vine cu date noi importante in descrierea evenimentului, raportul Ambasadei Poloniei din Bucuresti, redactat dupa acel moment: “Au inceput sa cinte colinde in primul rind studentii din caminele situate in cartierul Cotroceni. De acolo grupul de studenti s-a deplasat in Piata Universitatii. In raportul Ambasadei RPP se arata ca unii studenti se comportau agresiv. Apoi grupul, care ajunsese la citeva sute de persoane, a continuat sa se deplaseze pe bulevardul Magheru, spre Piata Romana. In acel moment, demonstrantilor li s-au alaturat catolicii de la Biserica Italiana, situata pe acest bulevard. Cind cortegiul a ajuns in Piata Romana, autoritatile au trimis activisti sa-i opreasca pe demonstranti. (…) Din raportul Ambasadei RPP rezulta ca demonstrantii s-au deplasat la Gara de Nord si abia acolo demonstratia a luat sfirsit. Interesant este un amanunt relatat in raportul Ambasadei, si anume ca in apropierea garii «se aflau s…t ziaristi straini care au facut fotografii si au inregistrat desfasurarea demonstratiei pe banda de magnetofon»“. In arhivele ambasadei poloneze au mai fost gasite in plus date noi inclusiv despre ce s-a scandat: in raportul alcatuit de romani nu este specificata lozinca anti-ceausista.
Ceausescu din finalul anilor ‘60 este de obicei vazut ca un tip ceva mai deschis, orientat ferm catre liberalizare. Insa inca din 1968 se arata deranjat de orice tip de miscare contestatara. I-a criticat dur pe cei de la Militie si Securitate pentru slaba interventie in manifestatia studenteasca: “E lipsa de ordine si disciplina. Dupa parerea noastra, Securitatea si Militia au insarcinarea de a veghea la pastrarea linistii. Dar ce s-a intimplat la ora 3 noaptea este huliganism. Trebuiau arestati toti”.
Vocea omului
Utilitatea cartii este clara, avem putine lucrari care sa adune note disparate despre Ceausescu si ai sai. E clar ca mai sint inca multe de povestit. Ce mi-a atras atentia insa in lucrarea lui Burakowski este mai mult o chestiune de optiune narativa. Lipseste constant vocea lui Ceausescu insusi. Istoricul il citeaza de putine ori si se confrunta de prea putine ori cu vorbele propriului personaj. Intre Ceausescu si cercetator stau tot timpul alti martori, alti interpreti. Cred ca urmatorul pas in descoperirea personajului va fi tocmai o analiza la singe a limbajului sau de lemn (care nu intotdeauna era de lemn: amintesc doar confruntarile cu scriitorii din anii ‘70 antologate in cartea Ceausescu, critic literar). Cartea lui Burakowski are rolul de a ne trage de mineca (asa cum au facut-o si alti cercetatori straini care au produs texte de referinta): avem un personaj care ne-a modificat vietile, istoria, tara, pe care inca nu-l abordam frontal, caruia nu-i scotocim trecutul cum trebuie. Nu avem un muzeu Ceausescu, nu avem cercetari dedicate, nu avem istorii (scrise cu acuratete) ale familiei, nu profitam ca unul dintre fiii sai este inca in viata. Sa meditam la asta.
Adam Burakowski, Dictatura lui Nicolae Ceausescu (1965-1989). Geniul Carpatilor, traducere de Vasile Moga, colectia “Historia”, Editura Polirom, 2011