Toti avem bucati de viata pe care, cel putin initial, le regretam. Ca sa fiu inteles, apelez la exemplul vietii in inchisoare. Fiecare om inchis isi compara viata cu aceea din libertate. Si pentru el viata curenta devine, prin asociere cu normalitatea, de aruncat. De ce ar fi altfel o viata de cuplu ratata? Alegi cu greu, la o virsta deja rumenita, apoi urmeaza caderea, deziluzia.
Nu ai fi putut reusi? E tot un fel de Viata de aruncat. Sau cineva isi stabileste un obiectiv foarte inalt. Sa ajunga profesor universitar. Face tot ce se poate, munceste zi si noapte, are calitatile necesare, nu i se intimpla dintr-o perversiune reproductibila a societatii. Desi merita pe deplin, nu are toate conditiile cerute. Atunci se gindeste ca mai bine ar fi petrecut cu prietenii, s-ar fi distrat, viata lui, limitata in timp si in realizari, devine de aruncat. Fiecare din noi are viata de aruncat. Nu o arunca pentru ca o transforma, printr-un mecanism special al memoriei, intr-o materie fluida si viscos-placuta a propriului trecut. Care nu poate fi rau sau inutil. De fapt, chiar poate, pentru oamenii cu simtul realitatii. Acum, intorcindu-ma la cartea mea, titlul (nu e greu de ghicit) este o provocare. O invitatie pentru fiecare de a judeca daca are viata de aruncat, de dat la reciclat (sa nu ignoram tehnicile moderne).
Noica vedea singuratatea ca o calatorie pe geamantan, intr-un tren aglomerat. Calatoria cu metroul metropolitan din Omul cu limba scoasa este tot o definitie a singuratatii?
Omul cu limba scoasa am vrut sa fie o tragedie a comunicarii, a discriminarii. Personajul principal din proza este un om cu sindrom Down. Initial se chema Omul de jos (Down), dar nu tinea literar. Daca ma intrebati daca proza este despre singuratate, ei bine da, este despre singuratatea acestui om. Toti, teoretic, sintem civici, nediscriminativi, dar in sinea noastra simtim ca in proza mea. Asta e viziunea obisnuita. Initial povestirea se termina cu transformarea personajului in inger, dar iarasi nu tinea, era un sfirsit previzibil. Tocmai pentru ca toti se prefac ca asa trebuie sa fie. Dar nu simt asta, o fac numai arta pentru arta si imagine pentru altii. Asta e adevarul, absolut politically correct!
Veti face trecerea la roman? Cind se va intimpla acest lucru?
Nu pot sa va promit ca voi face trecerea la roman. Pe de o parte mi-as dori foarte mult, insa sint medic, pot scrie proza doar in vacanta si weekend-uri. Din care nu am destule sa scriu un roman care sa ma reprezinte. Am in minte multe povesti. Nu poti scrie un roman decit daca il plachezi, ca la rugby, temporal vorbind. Vreau sa imi inventez timpul asta, inca ma gindesc cum. Va promit insa ca si dupa Viata de aruncat voi mai face treceri.