Furtuna bardului a prins contururi spectaculare deloc obisnuite sub palaria Centrului Cultural pentru UNESCO din Bucuresti, o institutie subordonata Consiliului Local al sectorului 4, ce desfasoara “activitati de promovare si implementare a Conventiilor UNESCO ratificate de statul roman, cit si activitati culturale locale, regionale si internationale (…) initiaza proiecte si programe culturale in domeniul educatiei permanente si al culturii traditionale”, cum se precizeaza in misiunea artistica a asezamintului. De magia reprezentarii s-au ocupat Victor Ioan Funza si Adriana Grand, impreuna cu o echipa entuziasta de tineri artisti, rodata in proiecte precedente: Ioana Barbu, George Costin, Alexandru Ion, Sorin Miron.
Mizanscena s-a vertebrat pe ideea ca fiecare avem o insula a noastra, unde naufragiem la nevoie, un refugiu ce se afla, uneori, la mii de kilometri departare, alteori, in camera de alaturi. Locul fizic e mai putin important, pondere avind ideea de adapost. Asa incit, vorba Adrianei Grand, realizatorii s-au apucat de “magie in sufragerie”! Un colt de sala, un perimetru de maximum 40 mp, e amenajat utilizind o sumedenie de obiecte, variate, aparent fara legatura intre ele, rasfirate ca dupa un naufragiu, indicind o pribegie indelungata, intr-un spatiu izolat (o fereastra, geamantane, cartoane, ambalaje refolosite pragmatic etc). Un dinam, actionat manual prin invirtire, operatiune efectuata pe rind de interpreti, intensifica ori scade lumina, dar parca si ritmeaza cadenta desfasurarii scenice. Care creste constant, mentinind privitorul captiv in talmacirea regizorala. Fireste, piesa e condensata la momentele, personajele si relationarile esentiale (secventa cu Stefano e un pic cam lunga in intinderea generala a montarii, chiar daca place mult spectatorilor), fiind un concentrat despre care constati ca e deopotriva shakespearian, prin spirit, dar e si altceva, un produs teatral modernist.
Ideea insasi de a juca Furtuna in doar patru e inovatoare, tusele postmoderne fiind evidente: se mai iese din verbul lui Shakespeare, actorii strecoara cite o vorba actuala, parodicul e prezent prin invocarea Titanicului. Tinerii interpreti demonstreaza chef de joc si joaca, nu sint inhibati de clasicitatea dramaturgului, impun un stil de impersonare foarte firesc, sint dispusi la inovatie. Se si potrivesc, prospetimea interpretarii lor e convingatoare, contamineaza. In cvartetul din distributie, fiecare isi asuma cite doua, trei ori patru roluri, ceea ce devine o performanta in sine, deopotriva in privinta efortului fizic, de concentrare, cit si a abilitatilor de metamorfozare. Fuziunea lor estetica e atit de vie incit ajung sa isi predea, ca la cursele cu stafeta, rolurile intre ei. Ariel, de pilda, e si Ioana Barbu, si Alexandru Ion si Sorin Miron, succesiv. Furtuna aceasta e un exercitiu ludic, in care niste copii mari – actorii, directorul de scena si scenografa – isi propun sa demonstreze ca prin intermediul imaginatiei orice se poate. Le-a reusit. Spectacolul e ritmat, are umor, dar degaja si intelepciune. Un atu e rodajul echipei, George Costin, de exemplu, se afla la a saptea colaborare cu tandemul Frunza-Grand, Sorin Miron cam tot la atitea, iar o alta cheie a succesului e indrazneala imaginativa. Furtuna initiala e redata de imagini de film proiectate in cadrele ferestrei din lemn, lumina unei lanterne devine spot, covorul de scena din carton e suport pentru black light si efectele aferente.
Pe cit sint de improvizate decorurile si recuzita, aparent improvizate, caci in aceasta dezordine exista o logica limpede a prezentelor obiectuale in scena, pe atit sint de lucrate si de ochioase costumele. Unele sint voit baroc, altele kitsch, citeva au ramas cu etichetele agatate, intru caracterizarea eroilor. Unii dintre eroi sint autentici, altii, contrafacuti, gindul ne zboara la vremurile prezente. Eliberarea lui Ariel, din final, e realizata simbolic, ingenios, personajului furindu-i-se conturul prin imprimare pe o pinza ce ii este apoi inminata performerului. Multa inventie, multa sugestie indeamna imaginatia privitorului la elaborare in cursul receptarii. Dispus in forma literei V, inchizind perimetrul de joc, completindu-l, publicul devine activ, fiind si el teatralizat in acest fel.
Galerie foto
