Traian Basescu a intrat intr-o perioada a vietii sale in care s-a hotarit sa schimbe tot. A inceput cu clasa politica, pe care a innoit-o intr-atit incit nici nu mai avem timp sa ne obisnuim cu noile fete care ne fura, ne mint, ne insala. A continuat cu poporul, la care s-a stropsit in dese rinduri, sugerind ca romanii nu merita o guvernare precum cea adusa de domnia sa – pentru o asemenea guvernare minunata, ne-ar trebui alt popor adica. A intervenit, in ultima vreme, si asupra geografiei, aruncind asupra noastra cu diverse harti care, fie ele si administrative, tot ne-au dat frisoane ca nu vom mai recunoaste riurile, padurile si muntii ce apartin de multe decenii judetelor in care ne-am obisnuit sa traim.
Dar, pentru ca maretia sa nu avea cum sa fie satisfacuta cu atit, Traian Basescu s-a luat la trinta si cu istoria. A condamnat comunismul spre bucuria fanilor proprii, care au uitat pe loc ca presedintele a fost un beneficiar major al sistemului si l-au transformat intr-un adevarat erou. Tot erou a ramas si dupa ce ne-a invatat, cu imbatabila capacitate de a rosti adevaruri cutremuratoare, ca daca Ceausescu “statea numai zece ani, era un mare presedinte in istoria romanilor”. Iar azi, in ciuda nenumaratelor carti care-l contrazic, in ciuda parerii cvasigenerale a istoricilor care si-au dedicat viata cercetarii, ne invata de la inaltimea lui prezidentiala ca Regele Mihai a fost “un tradator”, “o sluga a rusilor”.
Ne oprim aici putin. Conform lui Traian Basescu, avem urmatoarele “definitii”: 1. Ceausescu a “un mare presedinte in istoria romanilor” (conditionalul nu salveaza nimic din declaratie); 2. Regele Mihai a “un tradator”; “o sluga a rusilor”. Da, Traian Basescu, am scris. Nu Ion Iliescu. Ion Iliescu, cel care n-a condamnat comunismul, cel care a scos minerii in strada, cel care l-a oprit pe Regele Mihai in repetate rinduri sa intre in tara lui, n-a indraznit nicicind totusi sa scoata pe gura prezidentiala sau postprezidentiala asemenea ineptii.
N-o sa ma agat de atit de numeroasele lucrari istorice care-l contrazic total pe Traian Basescu. E o jignire pentru Regele Mihai sa-l scuzi in fata unor asemenea acuze nenorocite. Ma limitez doar la a atrage inca o data atentia asupra acestui om, care formal e cea mai puternica voce a Romaniei politice si care pare a nu mai avea nici un control asupra propriilor cuvinte. Cind lipsa crasa de respect nu doar fata de Rege, dar si fata de istoria nationala e intr-atit de strigatoare la cer, aproape ca uiti, spre exemplu, de o alta fraza componenta a aceleiasi declaratii, dar de asemenea revoltatoare. Anume cea care incearca, mai timid, e drept, sa-l salveze pe maresalul Ion Antonescu: “Unuia ii dam averile, pe altul il facem criminal de razboi”. Asa spune presedintele democrat al Romaniei, cu frustrare: “il facem criminal de razboi”. Noi il facem. El, carevasazica, n-a fost de fapt decit un biet “prim-ministru”. Un fel de Boc, asa gindeste presedintele. O unealta. O trompeta. Deci e nevinovat.
M-am inselat, s-au inselat multi crezind, de fiecare data cind presedintele a iesit public cu cite o afirmatie rasunatoare, ca e vorba despre o strategie. Despre o perdea de fum care sa acopere subiectele ce nu-i convin. I-am auzit deja pe unii analisti opinind ca si aici e vorba despre acelasi lucru: planul de reorganizare administrativa a tarii a intrat in impas, asa ca Traian Basescu a scos, spre sfiriiala publica, o alta bombita din buzunarul sau.
Nu e asa. Sint acum convins ca n-a fost nicicind vorba despre strategii. Ci doar despre o lipsa uluitoare de responsabilitate, care in cazul unui om obisnuit ar avea ca efect trimiterea lui, de catre cei apropiati si ingrijorati, la un consult. Traian Basescu nu e un om obisnuit, iar in jurul lui nu prea sint oameni apropiati si ingrijorati. Asa incit totul se transforma intr-o ironie la adresa noastra, a tuturor romanilor. Am scris “fina” la inceput? Ar fi fost bun cuvintul, dar nu atunci cind e vorba de Traian Basescu. Aici putem vorbi doar despre o ironie trista. Trista pina-n pinzele albe ale unei corabii care i-a permis ratacitului sau capitan sa devina sef de stat.