Imi amintesc o dupa-amiaza calda, holul patrat cu trei usi: una dind spre sufrageria unde tata joaca sah singur, una dind spre dormitorul de unde abia am iesit, una dind spre baia unde mama spala ceva aplecata deasupra cazii. A patra latura e inchisa cu zid, un fel de nisa unde se afla laboratorul foto. Sa developam. Mama se indreapta si, cu sprincenele ridicate, ma mustruluieste deodata (deodata e al prezentului, fiindca am uitat trecutul, clipele dinaintea mustruluielii). Adica cum nu stii ca miine incepe scoala? Fuga mars la caiete si la ghiozdan! Hainele se vor usca pina miine dimineata, n-ai tu grija. Si-mi amintesc o punga albastra, in punga asta nu stiu ce era dar era chiar vacanta, o tineam in miini si nu voiam sa-i dau drumul. Cu punga albastra in mina, minunindu-ma ca a doua zi incepea scoala. Uitasem complet! Si inainte de asta alta vacanta incepind, si alta sfirsindu-se, si alta anuntindu-si inceputul, si alta anuntindu-si sfirsitul, cele mai multe uitate, inceputuri si sfirsituri, asa cum sint uitati servitorii din Watt al lui Beckett, “Caci Vincent si Walter nu au fost primii, o, nu, ci inaintea lor au fost Vincent si inca un altul al carui nume il uit, si inaintea lor acel altul al carui nume il uit si inca un altul al carui nume iarasi il uit, si inaintea lor acel altul al carui nume iarasi il uit si inca un altul al carui nume nu l-am stiut niciodata, si inaintea lor acel altul al carui nume nu l-am stiut niciodata si un altul al carui nume Walter nu si-l putea aminti, si inaintea lor acel altul al carui nume Walter nu si-l putea aminti si un altul al carui nume Walter tot asa nu si-l putea aminti, si inaintea lor acel altul al carui nume Walter tot asa nu si-l putea aminti si un altul al carui nume Walter nu l-a stiut niciodata, si inaintea lor acel altul al carui nume Walter nu l-a stiut niciodata si un altul al carui nume nici macar Vincent nu si-l putea aduce aminte, si inaintea lor acela al carui nume nici macar Vincent nu si-l putea aduce aminte si un altul al carui nume tot asa nici macar Vincent nu si-l putea aduce aminte, si inaintea lor acel altul al carui nume tot asa nici macar Vincent nu si-l putea aduce aminte si un altul al carui nume nici macar Vincent nu l-a stiut vreodata si tot asa mai departe, pina ce li s-a pierdut orice urma, gratie scurtimii memoriei umane, ceva inlaturind intotdeauna altceva…”.
Emil Brumaru: M-ai zapacit cu Vicent si Walter ai tai, pe linga ce mai eram si eu cam nesigur cu vacantele mele cele mai frumoase, petrecute la rudele mamei din Curtea de Arges, si elev, si student, la tante Vera, la tante Olguta, la tante Frasinica… Mereu eram singur, nu cunosteam pe nimeni din oras, asa ca citeam la nesfirsit, ma plimbam pina la manastire si inapoi, uneori mergeam la cinematograful care rula cite doua filme pe saptamina… Primele zile treceau intr-o lene desavirsita, imi cautam locuri numai de mine stiute, pe marginea riului (pe atunci nu se facuse barajul), pe niste insulite acoperite de nisip si frunze, unde incapeam doar eu cu covorasul pe care ma intindeam pe burta ca sa citesc roman dupa roman, mai ales de Somerset Maugham, plus alti autori englezi la moda prin anii 1940, tradusi de vesnicul Jul Giurgea. Biblioteca lui nea Mitica era destul de bine aprovizionata. Am consumat-o in citeva vacante. Traiam un soi de tristete placuta, puteam dormi cit vroiam, trindaveam in camera mea, pe un pat imens, unica grija era doar sa fiu la masa de prinz, de pe la ora 2-3, acasa. Seara ma culcam devreme, nu am citit niciodata noaptea, cu rare exceptii, mai in virsta fiind, cind eram fascinat de cite o carte pe care n-o puteam lasa din miini, imi zbura si somnul, aveam o concentrare maxima, textul imi intra direct in carne, traiam fraza. Cam asa incepeau vacantele mele. Dupa vreo zece zile uitam totul: scoala, Iasul, “gasca teatrului”, certurile torturante dintre parinti…
(va urma)