O sa spun, mai intii, ca nu mi-am asumat niciodata aici vreo postura de analist. Sigur, admit si ca deseori e mai comod sa te numesti, simplu, comentator. Te degrevezi de anumite responsabilitati. Dar ramine responsabilitatea scrisului si, evident, a decentei sale. Ceea ce, din punctul meu de vedere, poate fi suficient. Iar “de ce?”-ul e bine, e chiar extrem de indicat sa apara si-n acest caz, in care nu te axezi pe analiza, ci doar pe o interpretare, de multe ori subiectiva, a ceea ce auzi si vezi pe scena politica.
In cazul lui Traian Basescu insa, dupa ce am exersat aceasta intrebare in coada multor gesturi publice uluitoare ale domniei sale, am ajuns la concluzia ca sint pe o pista falsa. Si cred, imi permit s-o fac, ca orice analiza serioasa care porneste de la o asemenea intrebare, in acest unic caz, e inutila atunci cind e vorba despre omul Traian Basescu. “Omul”, am scris, pentru ca acum, dupa cele mai recente si socante declaratii, cred cu tarie ca domnia sa nu si-a asumat nicicind pina la capat conditia de presedinte, supunind-o intotdeauna umorilor, visceralitatii, instinctelor omului. O fi un lucru bun asta? Citeva filme hollywoodiene in care politicienii fac gesturi surprinzatoare, “omenesti”, ne-ar indreptati sa credem asta. Dar cliseul, ca mai orice cliseu, e adevarat: viata nu-i ca-n filme.
Acceptati-mi va rog, in continuare, o scurta lista de “de ce?”-uri legate de Traian Basescu. E un exercitiu. O invitatie sa incercati sa decriptati, sub forta acestei intrebari, citeva dintre iesirile publice celebre ale sefului statului. “Tiganca imputita!” , a spus cindva presedintele Romaniei. De ce? “Mai, pasarica, n-ai si tu treaba azi?!” , a exclamat el altcindva. De ce? Sigur, astea nu erau declaratii politice, imi vor spune prietenii sustinatori ai “de ce?”-ului cu orice pret. Asa este. “In caz de suspendare, imi dau demisia dupa cinci minute”, a declarat politic, dar imbufnat ca un copil de gradinita, Traian Basescu. De ce? “Daca Ceausescu statea numai zece ani, era un mare presedinte in istoria romanilor”, a spus, de curind, presedintele democrat al Romaniei, iar declaratia asta nu poate fi altfel decit politica. De ce? Abdicarea Regelui Mihai “a fost un act de tradare a interesului national al Romaniei”, iar Regele insusi a fost “sluga la rusi”. De ce?
Am selectat foarte putine asemenea declaratii, lasindu-va libertatea sa alegeti altele, caci sint noiane, in continuarea acestui exercitiu al “de ce”-ului. Iar cind se vor aduna destule incit sa simtiti ca lipsa raspunsurilor v-a coplesit, sint convins ca veti renunta, la rindu-va, la aceasta intrebare. Caci de multe ori am pus astfel de iesiri publice pe seama strategiilor politice ale presedintelui si tot de multe ori am constatat, ulterior, ca n-a existat nici un fel de strategie in fond, ca a fost vorba doar despre niste “scapari” jenante ale unui om pe care macar functia oferita de popor ar fi trebuit sa-l responsabilizeze cit de cit.
Revenind la declaratiile despre Regele Mihai, a le plasa intr-un context analizabil din punct de vedere politic ar fi de-a dreptul jignitor. “De ce? “-ul serios, urmat de incercari logice de cautare a unor raspunsuri, ne-ar plasa pe noi insine intr-o zona ridicola, la marginea proverbului cu, permiteti-mi va rog eufemismul, omul nu foarte responsabil care arunca o piatra in fintina si cu cei zece destepti care se chinuie, apoi, s-o scoata. Analiza? Sau poate psihanaliza? Si n-o spun cu vreo intentie jignitoare, ci doar pentru ca atunci cind “de ce?”-ul nu te trimite catre niste raspunsuri rationale, trebuie sa iei in calcul si un alt tip de cercetare.
In acest punct insa rolul analistului politic inceteaza. La fel si cel al comentatorului, fie el subiectiv sau obiectiv. Analistul, comentatorul pot eventual sa se intrebe (retoric sau nu) daca nu cumva “subiectul” ar avea nevoie de un consult. Atit. E posibil sa nu aiba nevoie, e posibil sa aiba. Dar nu e de datoria unui om care scrie la ziar sa stabileasca asta. El poate doar, naucit de lipsa unui raspuns cit de cit plauzibil la intrebarea “de ce?” , sa vina cu aceasta alta intrebare.
Textul de fata e un raspuns pentru amicii care mi-au reprosat lipsa “de ce?”-ului. Dar reprezinta totodata schimbarea pozitiei proprii fata de presedinte. Si asta intrucit suspiciunea ca omul plin de patimi numit Traian Basescu a preluat complet controlul asupra politicianului cu acelasi nume ma va face, pe viitor, sa privesc cu mari rezerve orice declaratie a presedintelui. Iar daca as fi singurul care gindeste astfel, atunci chiar ca n-ar fi nici o paguba…