Capodopera din 1955 ne ofera un protagonist descompus identitar de apasarea propriilor instincte erotice necontrolabile. Humbert Humbert traieste cu obsesia “nimfetelor” (“nymphets”), a caror materializare sublima o gaseste in fetita de 12 ani, Dolores (Dolly, Lola, Lolita) Haze. Nebun de pasiune, el se casatoreste cu mama acesteia – Charlotte – numai pentru a avea acces, pervers, la obiectul obsesional al reveriilor sale. Cu disciplina autoscopica, eroul isi descrie iubirea patologica, amanuntit, intr-un jurnal, asteptind, masochistic parca, sa fie descoperit. De fapt, nevoia de a-si proiecta subliminalul “in afara”, catre alteritate, ramine organica in cazul personajului. Reprimate constant, aceste impulsuri ar sfirsi prin a-l epuiza fizic si psihic. De aceea, Lolita trebuie sa fie vizibila, sa dea dinamism vietii confuze a lui Humbert. Ea va insemna insa si sfirsitul barbatului (Humbert il ucide pe amantul Lolitei, Clare Quilty, care incercase sa o transforme pe fata in star porno). Protagonistul va fi arestat si condamnat pentru crima, nu inainte de a lasa, cu limba de moarte, cerinta ca romanul iubirii lui interzise sa fie publicat dupa moartea sa si a Lolitei. Excesul de pasiune presupus de acest final contrabalanseaza, salvator, esecul existental propriu-zis al lui Humbert.
Fascinatia pentru Poe
Intentia initiala a lui Nabokov a fost sa intituleze romanul Lolita A Kingdom by the Sea/Un regat de linga mare, aluzie cultural-textuala la celebrul poem al lui Edgar Allan Poe – Annabel Lee/Annabel Lee. Mai mult, pe prima iubita a lui Humbert Humbert o chema Annabel Leigh, iar numele lui redundant trimite, in opinia unor critici, la William Wilson, protagonistul povestirii omonime a aceluiasi Poe (unde, coincidenta stranie, personajul principal isi ucide “dublul”, propria sa constiinta, la fel cum face si Humbert Humbert cu Quilty – “quilty”/”guilty”/”vinovat”, o aluzie simbolica, asadar, la aceeasi idee de vinovatie –, in masura in care sintem pregatiti, bineinteles, sa vedem in ultimul fantoma constiintei culpabile a naratorului in raporturile lui cu Lolita). Referintele la Poe nu sint deloc intimplatoare. Se stie ca romanticul american s-a casatorit cu verisoara lui minora, incalcind toate conventiile etice ale epocii. Al doilea roman cu incarcatura subliminala erotica, scris de Nabokov, in anii saizeci, Ada, impinge, cum spuneam, morbidul sexual mult mai departe, trimiterile indirecte la Poe fiind aici si mai intense. Povestea – relatata fie neutru, fie sub forma memoriilor protagonistului (psihologul de renume Van Veen), memorii intersectate cu notele Adei sau cele ale unui editor necunoscut – se focalizeaza pe legatura incestuoasa, de o viata, dintre doi frati. Eroii sint mentionatii Van si Ada care se intilnesc pentru prima oara atunci cind el are 14, iar ea 11 ani. Cei doi cred ca sint veri indepartati si incep o relatie torida. Peste un timp, afla insa ca sint frati. Legatura dintre ei va continua, cu scurte intreruperi, pe parcursul intregii vieti. In acest roman, decorul e poesc in totalitate, amintind de peisajele primordiale din Annabel Lee. Terra (numita cind “Antiterra”, cind “Demonia”) are o alta configuratie geografica si o alta istorie, contextul naratiunii devenind astfel fictional si mitologic. Problema esentiala ramine imposibilitatea individului de a trai sub constringerea conventiei si a stereotipului. Unei asemenea vieti preferabila ii este disolutia personalitatii (ca in Lolita) ori iesirea din “istoria lumii” si autoproiectia intr-un cadru mitologic reinventat (ca in Ada), idee recurenta si in scrierile lui Poe. Pina si ultimul roman al lui Nabokov, The Original of Laura/Originalul Laurei, publicat, dupa multe discutii, post mortem, in 2009, reia cumva motivul, in ciuda faptului ca textul nu a fost terminat. Savantul Phillip Wild este insurat cu o femeie cu comportament sordid – Flora – numai pentru ca ea ii trezeste anumite amintiri despre o fosta iubita, Aurora Lee, acum moarta. Tema iubitei decedate, ca si sonoritatea reincarcata a numelui Annabel Lee trimit, din nou, fara dubiu, la Poe.
Literatura i-a oferit lui Nabokov sensuri mai valabile decit istoria imediata
Pina la urma, fascinatia lui Nabokov pentru Poe, in aceasta “parte intunecata” a operei lui, reprezinta fascinatia pentru viata artistica neingradita, eliberata din prizonieratul normelor morale si mentalitare. Toti eroii bintuiti de fiorii iubirilor interzise – si Humbert Humbert, si Van Veen, si Phillip Wild – sint niste introspectivi, consemnindu-si trairile, acribic, in jurnale, memorii sau scurte notatii autoscopice. Pentru ei, existenta impulsului “bolnav” in sine pare mai importanta decit eliberarea de sub presiunea sa, mai semnificativa decit insasi tratarea lui, daca aceasta ar fi posibila. Fiecare se hraneste, masochistic, din propria-i maladie spirituala, nedorind sa o exorcizeze. Se cunoaste mai putin ca un arhetip al protagonisstilor de mai sus fusese deja imaginat de Nabokov, inca de la inceputul anilor ‘30, intr-un roman scris mai intii in foileton (in limba rusa), intitulat Kamera Obscura/Camera obscura (1932-1936). Winifred Roy a talmacit textul in engleza, imediat dupa aparitie, dar versiunea l-a nemultumit pe prozator care l-a tradus, in 1938, el insusi, drept Laughter in the Dark/Un hohot in bezna (tiparit recent, la Polirom, si in romana) – varianta consacrata apoi pe plan international. Problema dragostei nepermise apare, pentru prima data, aici. Un critic de arta, de virsta mijlocie, respectat si apreciat in Berlinul anilor ‘20-‘30, Albert Albinus pe numele sau, se indragosteste iremediabil de o adolescenta (de doar 16 ani la debutul volumului) care lucreaza intr-un cinema si aspira sa devina actrita. Albinus isi risca familia, cariera si prestigiul, pentru a fi cu ea. Treptat, le pierde pe toate. Seducatoarea Margot Peters il manipuleaza pe barbat, pentru a-si realiza visele. Initial, ii distruge mariajul, trimitind o scrisoare compromitatoare sotiei lui Albert, Elisabeth. Apoi, il obliga sa-i procure roluri in filme (desi prestatia ei actoriceasca lasa mult de dorit). Margot isi reia, totodata, relatia cu primul iubit, Axel, profitind, simultan, de avantajele legaturii cu Albert. Atunci cind realizeaza ca este inselat fara scrupule, Albinus are o criza de gelozie si face un accident de masina in urma caruia orbeste. Handicapat, Albert va fi exploatat financiar, in continuare, de Axel si Margot. Temporar, e salvat de un vechi prieten care il duce inapoi la Elisabeth. Finalul pastreaza forta simbolica a intregului text. Aflind ca Margot a revenit in apartamentul comun pentru a-si lua niste lucruri, Albinus se duce sa o impuste, mai mult adulmecind obiectele decit vazindu-le. Intr-o scurta lupta cu Margot, este deposedat de revolver si, ulterior, ucis.
Moartea violenta a lui Albinus este o necesitate absoluta a destinului sau. Subjugat impulsurilor vulcanice irepresibile, protagonistul nu poate iesi din scena decit abrupt si neconcesiv. Orb – precum eroii decrepiti ai lui Shakespeare –, el nu mai are sansa vreunei reabilitari. Margot – personificarea “vinii” sale tragice – executa scurt, mecanic, insa eficient, un ultim ritual: sacrificarea celui care se sacrificase deja, el insusi, pe altarul subliminalului triumfal. Pesemne ca multe din aceste viziuni sumbre ii vin lui Nabokov din tineretea strabatuta de traume. Fiu al unei familii aristocratice ruse, el traieste, de la o virsta timpurie, mutatii teribile de soarta, ce l-au urmarit, practic, pina la sfirsitul vietii. In timpul Revolutiei bolsevice, se retrage cu familia in Crimeea (unde tatal e ministru in Guvernul Provizoriu al Armatei Albe), pentru ca apoi, pe fondul victoriei comuniste, sa emigreze (in 1919) in Anglia si, mai tirziu, in Germania. In 1922, la Berlin, tatal lui este asasinat, din greseala, paradoxal, de amici politici – un grup de rusi monarhisti. Episodul a creat un blocaj major in capacitatea scriitorului de a se integra, cu adevarat, in lumea reala (careia i-a preferat mereu universul fictional). Literatura i-a oferit lui Nabokov sensuri mai valabile decit istoria imediata. In plus, i-a asigurat, se vede bine, si debuseul “partilor intunecate”.
Vladimir Nabokov, Un hohot in bezna, traducere din limba engleza de Horia Florian Popescu, Seria de autor “Vladimir Nabokov”, Editura Polirom, 2011