70 de tigani romani de linga Blaj s-au instalat pe un teren din Montpellier, pe care il numesc “Platz”. In 2010, artista Gabriela Lupu s-a insinuat pe nesimtite, cu rabdare si buna-credinta, in comunitatea caldararilor “campati” la Montpellier si a inceput sa-i fotografieze. Fotoreportajul sau, programat la galeria de fotografie angajata a Institutului Cultural Roman de la Paris intre 31 mai si 31 august, a atras sute de vizitatori si cronici entuziaste in presa franceza.
Lemonde.fr recomanda “Le platz des roms” a Gabrielei Lupu ca fiind una dintre cele 25 de expozitii din toata Franta de vazut obligatoriu in vara lui 2011. “Toate drumurile duc la romi” titra popularul ghid cultural “Telerama Sortir” care a dedicat, in iulie, o pagina intreaga artistei din Romania. Astfel, Olivier Granoux apreciaza ca, documentind cotidianul unor tigani romani campati la Montpellier, Gabriela Lupu stie “sa evite cliseul mizeriei pentru a restitui o serie de tablouri de o tulburatoare frumusete”. La mijlocul lui august cotidianul “Liberation” s-a oprit indelung asupra expozitiei organizate de ICR Paris, sub titlul “Les Roms au naturel de Gabriela Lupu”. Stirniti de semnalele din presa, aproape cinci sute de francezi si de turisti parizieni au venit in aceasta vara la ICR Paris sa vada expozitia “Le Platz des roms”, gazduita la galeria Rue de l’Exposition intre 31 mai si 31 august 2011.
Discretie si evidenta
Succesul se explica, in parte, prin subiectul abordat, in sine “la moda” in mediul francez – fie ca tiganii sint considerati o problema sociala reala si delicata, fie ca sint pretext de instrumentalizare politica. Tematica “romii in Europa” a fost de altfel dezbatuta de specialisti in cadrul unei mese rotunde organizate la Casa Europei de ICR Paris si de alti membri Eunic din capitala Frantei, la inceputul verii. “In mijlocul culturii noastre asezate ce sanse are cultura romilor de a supravietui si de a-si pastra autenticitatea?”, contextualizeaza Katia Danila, directoare a ICR Paris. “Obiceiurile lor, deranjante pentru ceilalti, trebuie sa fie acceptate ca facind parte dintr-o alta paradigma de comportament? Integrarea lor este o solutie? Integrare inseamna asimilare? Expozitia Gabrielei Lupu nu-si propune sa raspunda la aceste intrebari. Fotografiile ei documenteaza o minoritate, in datele ei de astazi, fara sa judece si fara sa traga concluzii, ca o adevarata cercetare sociologica. Privirea pe care ne-o propune Gabriela Lupu creeaza insa un spatiu de reflectie si de sensibilitate”, sintetizeaza Katia Danila, curatorul expozitiei. Succesul de public si de critica al fotoreportajului Gabrielei Lupu e de cautat mai curind aici, in viziunea estetica si etica a artistei, amestec alchimic de discretie si de evidenta.
In cronica sa ampla din “Liberation”, Geraldine Cirot scrie ca “portretele expuse la Institutul Cultural Roman de la Paris sint o ocazie de a descoperi sub miscari, gesturi si chipuri un univers aproape subteran, extraterestru sau exotic, intr-atit pare de strain de cel in care traim. Expozitia ne invita in consecinta la un act nu de recunoastere, ci de cunoastere a unui univers atit de apropiat si totusi necunoscut”.
Pentru Gabriela Lupu universul tiganilor nu e atit de inedit ca pentru un francez, asa cum nici tratamentul “diferit” care li se rezerva nu e o noutate. Artista a crescut intr-un sat din Moldova unde, in copilarie, fanfarele tiganilor o umpleau de o bucurie contrariata, cind mama sa striga “vin tiganii, inchideti poarta”, iar tatal se ducea sa o deschida larg, ca sa-i primeasca in curte. “Veneau si se parcau pe cimp si apoi stringeau sticle din sat. Tiganii fac parte din identitatea mea, din orizontul in care am crescut”, imi povesteste artista cu simplitate netrucata. La Montpellier, in 2010, Gabriela Lupu ii abordeaza pe romi cu usurinta, le cistiga increderea, accepta sa fie interpret la spital sau intermediar catre institutii, insistind ca unii copii sa fie dati la scoala. Se insinueaza cu discretie in cotidianul lor si aparatul de fotografiat, trepiedul si luminile devin o prezenta banala “in platz”, printre scenele domestice, de tuns, de facut sarmale sau gratar, de fumat si ascultat manele, in cabanele tapetate cu afise publicitare si cuverturi inflorate.
Victoriosi si invizibili
Fotoreportajul “Le platz des roms” propune un amestec tulburator pentru ca, explica Geraldine Cirot, “Gabriela Lupu pare sa fi ales regulile unei estetici clasice, preferind liniile simple, echilibrul unui decor in interiorul caruia detaliile sustin totul. E un demers caracterizat de asemenea de o anume tensiune intre un model de reprezentare capabil de a genera norma, de a constitui un patrimoniu, si subiecti care in mod obisnuit traiesc in afara normei si sint absenti din patrimoniu. Lupu reveleaza astfel la tigani calitatile atemporale pe care aceasta estetica le rezervase eroilor si celor victoriosi”, conchide criticul francez.
Eroii “victoriosi” din fotografiile Gabrielei Lupu sint Sedra, Secuiu, Maria sau Nicolaie, in mediul lor de viata, dupa ce peste zi, femeile si copiii se duc la cersit, barbatii la recuperat materiale si mincare la momentul inchiderii pietelor. Gabriela Lupu nu eschiveaza incredintarea ca e posibil ca unii sa si fure, dar o pune intre paranteze voit, afirmind ca subiectul sau de fotoreportaj nu sint decit oamenii. Iar daca acesti oameni traiesc in afara normei este si pentru ca sistemul si societatea nu le da nici o sansa, crede artista. “Trebuie sa ai studii, sa vorbesti franceza, sa fii destul de puternic si sa fii curajos ca sa rezisti cit de cit. Tiganii din Montpellier – multi sint analfabeti, n-au diplome si sansele lor sint zero. Pina la urma, totul sta intr-o bucata de hirtie, de document, pe care il ai sau nu. Mi s-a intimplat si mie, in Londra, unde am decis sa plec pentru o vreme si, evident, mi s-a cerut un permis de munca. Toate studiile mele, tot ce stiu eu sa fac era dintr-odata egal cu zero pentru tara respectiva unde totul depinde de o hirtie. Poti fi foarte inteligent, foarte priceput, dar sistemul, societatea te ignora. Pentru ca iti lipseste o bucata de hirtie, esti invizibil”, argumenteaza Gabriela Lupu. Sensibilitatea ei fata de sans papier – persoane fara acte – s-a adincit odata cu pierderea tatalui, care, plecat cu ani in urma sa lucreze “la negru” in Israel, si-a pierdut viata intr-un accident de munca, in conditii neclare. Interiorizat, acest moment tragic din istoria personala o inspira continuu si subtil, astfel incit discursul fotografei afiseaza o nuanta angajata, etica, in mod firesc. “Nu ma intereseaza militantismul, ci calea de a vorbi, prin arta, despre anumite situatii care sint prezentate exclusiv cu violenta cliseelor din presa”, precizeaza Gabriela Lupu. “Spre exemplu, tiganii au un anume fel de a se organiza in ingrijirea copiilor. Lumea ii vede murdari, dar ei maninca bine, sint spalati si sint supravegheati”, detaliaza fotografa. “Cind un copil plingea, totdeauna iesea cineva sa vada despre ce era vorba, indiferent daca era copilul lui sau nu. Un adult avea autoritate asupra oricarui copil. E o organizare mai putin individuala decit in societatea noastra, dar asta permite ca Vetuta sau Cireasa sa isi faca treburile si copiii sa fie supravegheati. Sint liberi si au un aer de fericire”, povesteste artista.
Acelasi aer de fericire si de suficienta constienta si inconstienta in acelasi timp respira din fotografiile Gabrielei Lupu care a stiut sa-i lase pe tigani sa se puna singuri in scena. Sedusa de aceasta estetica ambigua, tulburatoare, jurnalista Geraldine Cirot conchide in analiza sa din “Liberation”: “Trebuia ca cineva sa indrazneasca paradoxul acestor poze studiate, aproape burgheze, al acestor barbati si femei in picioare in fata adaposturilor din tabla, cu fete impenetrabile si privirea dura a claselor truimfatoare (…) Niciodata pina acum asemenea frumuseti expresive, pe care fotografa a stiut sa le descopere nu in oficinele vreunei ghicitoare, ci in mediul de viata cotidian al unor nomazi uimitori, nu ne-au facut sa vedem atit de departe”.
Facuti pentru fericire
Multi dintre vizitatorii care au venit la ICR Paris sa vada fotografiile Gabrielei Lupu impartasesc in impresiile notate in cartea de aur a expozitiei un sentiment aproape general de surprindere si revelatie. Un francez vorbeste despre “emotia resimtita la intilnirea cu privirile acestor oameni facuti pentru fericire”. Un alt vizitator noteaza “bucuria de a descoperi cum, fara voaiorism, cu naturalete, artista intra pentru noi in viata familiilor de tigani”. Si o reactie pe cit de concentrata, pe atit de eficienta: “Ii priveam de departe, inainte”.
Nici decorativa, dar nici stiintifica, privirea fotografei Gabriela Lupu asupra tiganilor romani campati la Montpellier are neutralitatea unei descrieri antropologice, empatia unui asistent social de vocatie si tandretea unei firi de artist care-si face timp sa inteleaga si sa dezvolte o complicitate afectiva. Plus acea unda de mister cald proprie zonelor unde n-avem curajul sa pasim, dar simtim ca acolo viata gilgiie.
Gabriela Lupu s-a nascut in 1982 in Roman. A studiat sociologia la Universitatea din Brasov si fotografia la Scoala Populara de Arta. Din 2003 s-a stabilit in Franta. Fotografia “Autobuz in Bucuresti” din ciclul Figuri de stil, care ipostaziaza chipuri din transportul in comun din Romania, a primit premiul II la concursul “Et pourtant elle tourne” organizat de Le Monde 2 si France Inter. In 2008 este invitata sa ilustreze cartea Quoi-qu’on dise, Editura Chevrefeuilles etoilee. Expune in cadrul Mois de la photo de la Paris, iar fotografiile sale sint selectionate la Festivalul Rio Locco/Fnac Wilson Paris si la Festivalul “Visa Off”/Perpignan in 2010.