Ma asez, asadar, la calculator, si imi deschid e-mailul de pe Yahoo. Intotdeauna gasesc un mail, doua, trei, patru, cinci… Citeva sint pur informative, cu ultimele aparitii editoriale. Le deschid, ca sa ma informez, apoi le sterg. Sterg si spamul, raspund la mailurile prietenilor, cunostintelor, colegilor, revistelor s.cl. Le scriu celor carora trebuie sa le scriu. Gata! Trec la e-mailul de pe Hotmail. De fapt la e-mailuri, fiindca acolo, in decursul timpului, m-am pricopsit cu doua adrese. O deschid pe prima, gasesc un mail, doua, trei, patru, cinci… Sterg ce e de sters, citesc ce e de citit, raspund la ce trebuie sa raspund si scriu ce am de scris. Intii pe prima adresa, apoi pe a doua. Si… gata! Ies din cont (ma deautentific, dau sign out… cum vreti) si ma duc pe Gmail. Sigur, am un cont si acolo, ca mai toata lumea, de pe vremea cind Gmail era unicul serviciu de e-mail ce oferea un spatiu de depozitare de un gigabyte. Asa ca merg si acolo, gasesc un mail, doua, trei, patru, cinci, sterg ce-i de sters, citesc ce-i de citit, raspund la ce-i de raspuns, scriu ce-i de scris si gata. Gata cu e-mailul!
De undeva, din spatiul concret al apartamentului, Alina ma intreaba ceva. Ii aud zumzetul vocii, dar sensul cuvintelor nu ajunge pina la mine. Zic:
— A?
Apoi ma grabesc sa trec si pe la site-ul personal, gheoland.ro. Poate ca a mai postat cineva vreun comentariu, poate ca mai am spam de sters (la treburile astea sint teribil de meticulos), poate ca mai trebuie aranjat ceva. Raspund, sterg, aranjez. Repede, ca mai am treburi! Dar mai intii nu am cum sa nu intru putin si pe site-ul “Suplimentului de cultura”, fiindca si acolo s-ar putea sa fi postat cineva vreun comentariu la care sa raspund. Comunicare, comunicare! Pai, nu?
De undeva din camera Alina repeta intrebarea, dar eu tocmai postez ceva si nu procesez cuvintele.
Si daca tot am inceput sa comunic, mai e si contul de pe Myspace, unde intru mai rar, dar tot se intimpla sa gasesc cite un comentariu privat, cite o scrisoare, cite o noutate interesanta. Citesc, raspund, scriu, sterg. Daca gasesc ceva interesant pe adresele altora, pierd citeva minute si acolo.
Sa nu uit si de site-ul ex-iugoslavilor, domaci.de. Mi-am facut acolo un cont acum vreo cinci ani, fiindca era unul din putinele locuri unde gaseam muzica din fosta Iugoslavie si unde puteam sa comunic, chiar si in sirbo-croata mea primitiva, cu oameni din spatiul acela. Asa ca mai adaug un comentariu oarecare si acolo, ma uit sa vad daca au aparut albume sau melodii noi care sa ma intereseze, raspund daca am de raspuns, scriu daca am de scris s.a.m.d. Si… gata!
Ar mai trebui sa ma uit si pe site-ul unui ziar, sa vad ultimele stiri…
Aud a treia oara vocea Alinei din camera noastra non-virtuala, iar acum pricep ce zice, dar nu reusesc sa articulez un raspuns. Ma concentrez la ultimele stiri de pe site si ma gindesc daca si cum sa raspund.
Abia apoi, dupa vreo doua ore de interactiune cu lumea larga a Internetului, ridic fruntea din monitorul computerului si ii zic Alinei, pe un ton spasit:
— Iarta-ma, dar n-am fost atent. Comunicam.